radu jude

Am vazut acum pe HBO ale lui Alexandra si Lampa cu caciula pe care am reusit sa-l ratez cu gratie cu fiecare ocazie. Dupa ce-am vazut Alexandra care e pur si simplu pointless si prost, aveam senzatia ca Radu Jude incearca sa vorbeasca despre despre relatiile dintre copii si parinti si esueaza lamentabil, abia frizand suprafata subiectului, lipsindu-i oricare profunzime in presupusa analiza. Si dupa aia am vazut Lampa cu caciula. Care e mai putin prost dar la fel de pointless, dar dupa asta mi s-a parut ca Radu Jude nu incearca sa vorbeasca despre relatiile dintre copii si parinti, cat despre relatiile dintre adulti printre care copiii sunt pierduti. Ceea ce e ceva mai dragut, insa cuvantul cheie aici e incearca.

despre oscaruri

Mda. Ma uitam pe youtube la niste clipulete de acum 6 ani de la oscaruri si am vazut acolo discursuri de cate 5 minute, e pur si simplu de tot cacatu cum taie astia cu muzica aia infecta. Si nu e muzica discreta, cum zicea cineva, bine-n pula mea ca nu se urca ala cu trompeta pe scena sa-i cante-n gura. Si la capitolu asta chiar s-au facut de tot cacatu cum n-au lasat-o pe Marketa Irglova, pustoaica de 19 ani - desi ai putea usor sa-i dai 30 - din Once sa spuna nimic. Dupa reclame a bagat-o Jon Stewart sa-si zica multumirile da' a fost pur si simplu jenant. In alta ordine de idei, Once e un film la fel de frumos ca melodia pentru care a luat oscar. Oricum celelalte melodii nu erau niste melodii cat niste scartaieli penibile. Slava domnului ca Juno n-a luat cine stie ce, la fel ca Atonement, macar premiile s-au indreptat in directia potrivita. Desi nu inteleg de ce n-a fost Nick Cave la best original music pentru ca era original music si era mult peste tot ce era nominalizat acolo. James Newton Howard, singurul notabil, a facut muzica misto pentru Michael Clayton da' mediocra fata de munca lui anterioara. Rahat, devine din ce in ce mai neprivibil decernarea premiilor astora devenind an dupa an din ce in ce mai ipocrita si nespectaculoasa. Probabil cel mai distractiv a fost Steve Carrell cu al lui "Is this airing in Belgium? Oh no..."

the death of good

In acceptiunea populara.

Am jucat jocul The Death And Return of Superman pe SNES foarte mult in copilarie pentru ca era cam la alegere intre el si Super Mario Bros. si cand aveam senzatia ca simt nevoia de ceva mai multa violenta decat imi poate oferi instalatorul in salopeta rosie, il bagam pe Superman. Jucandu-l acum, nu e cine stie ce joc, da' ce stiam eu atunci cand ma uitam in dreapta mea si-l vedeam pe frati-miu muscand din joystick. Jocul avea niste chestii care le pot aprecia si acum, insa, muzica si grafica dintre sidescrollingul oaresicum anost. Cyborg, de exemplu, arata cam asa cum se vede. Arata dragut. Dand de curand si peste Superman Doomsday "primul film animat superman PG-13" - pg 13 aici insemnand mult, rau, un soi de R, X, pentru filmele animate, violenta sange si gore. L-am vazut si inglobeaza putintel din poveste, e vizionabil, dar nu asta conteaza, ci ca odata cu filmul asta si ulterior cititul comics-urilor The Death of Superman, alea din '92, mi-am dat seama ca eu nu-l suport pe Superman. Este ingrozitor. E tot ce-ar vrea sa creada America ca e. Pe langa asta, ce au trisat muistii astia de la DC, hai sa facem un supererou care e cel mai smecher frate, pai ce poate sa faca? Pai ce nu poate sa faca, zboara, e invulnerabil si e pur si simplu cel mai smecher. M-am ingrozit un pic cand am citit comics-urile si totusi le-am citit pana la sfarsit, de dragul copilariei mele, asa. Poate acum stau altfel lucrurile, habar n-am cum a evoluat seria, dar el, ca personaj, cum a fost facut el, e tot ce poate sa fie mai scarbos la america. Nu prin ce e ci prin ce are pretentia de a proiecta. M-a intristat un pic aceasta descoperire. Rahat, infinit mai ok e Captain America - ce-i drept, in seria Civil War unde vede ca America si-a bagat pula-n curul lui criogenat, originile nu i le stiu. Bryan Singer l-a slefuit serios ca sa faca filmul ala minunat cu el, la Superman tre sa tai din calitati ca altfel e pur si simplu penibil. Un triseu. Si te simti trisat.

i made them ring

Nu am putut sa inteleg cum a putut sa treaca vocea lui Simon Bonney in obscuritate dupa ce am auzit prima oara Crime and City Solution in Der Himmel Uber Berlin - desi si Wings of Desire e un titlu oaresicum inspirat de fapt. Oricum, din film:

this is england

Luni m-am intors din Londra. Nu cred ca voi scrie despre experienta Anglia pentru ca am senzatia ca mi-ar placea mai mult nescrisa. Atat doar ca e infricosator in ce hal au ajuns englezii, daca americanii sunt doar paranoici, englezii au ajuns de mult la concluzia ca ar trebui sa actioneze in consecinta si se inchid din ce in ce mai mult in ei pana la punctul asta in care au ajuns complet dezumanizati, sunt niste roboti si continua sa se inchida. Am ajuns inapoi in tara asta si m-am bucurat ca am auzit claxoane si injuraturi pentru ca englezii daca treci pe verdele lor te calca pur si simplu. Englezii oribili, Anglia minunata. Ingrozitor de aglomerat, sufocant, intotdeauna. E trist ca pana si emigrantii sunt absorbiti in sistemul lor. Poti sa-ti dai seama de cat timp e un om acolo dupa cum vorbeste cu tine. Pe de alta parte, din punct de vedere cultural e incredibila Londra. Pur si simplu this is where shit happens. Cand m-am intors eram curios cum arata time out-ul nostru la capitolul listings ca nu m-am uitat niciodata, in Londra Time Out-ul era biblia, la noi la muzici avem pauza intre duminica si miercuri pentru ca nu se intampla nimic, ceea ce mi s-a parut foarte amuzant. Asta e, daca asta e pretul pe care trebuie sa-l platim ca sa ne putem claxona in continuare atunci il vom plati. Am scris destul