Thursday, November 19, 2009

Napoli

Pentru ca aici s-a inventat pizza. Pentru ca aici au paste bune. Pentru ca 4 bilete dus intors au costat 2mil juma (mai putin decat pana la Baia Mare). Pentru ca pur si simplu de ce nu?

Am ajuns ieri in Napoli si ne-am plimbat pe strazile lui din centrul istoric (pentru ca in zona avem si hostelul) si in scurtul pelerinaj de aseara + cel de 9 ore de azi am invatat foarte multe lucruri despre orasul asta dupa cum urmeaza:

1. Ai sanse mai mari aici sa fii ucis de scutere decat de mafie. Si nu pentru ca n-ar fi (mafie), ci pur si simplu pentru ca oamenii pe scutere sunt mai rapizi. Am citit ca vajaie in stanga si in dreapta scutere in orasul asta, dar nu in halul asta. Traficul de aici este o miscare browniana compusa 50% din masini si 50% din scuteristi dementi care doar printr-un soi de gluma a sortii nu mor cu totii, trei cate trei. Pentru ca trei merg pe un scuter din-ala minuscul. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci in privinta sigurantei vietii tale aici este sa mergi cumva pe lateral, cu pasi adaugati, lipiti de cel mai apropiat perete, pentru ca daca nu, pur si simplu majoritatea timpului iti vei suci gatul dintr-o parte in alta incercand sa identifici care dintre sunetele motoarelor sunt mai aproape de tine. Este o combinatie naucitoare, absurda si distopica de Mad Max si Brazil pe strazile napoletane.

2. Este un oras inghesuit, sugrumat si foarte jegos. Si nu e jegos doar din pricina muntilor de gunoi adunate la fiecare colt de strada (pentru ca dupa cum se stie bine, mafia detine firmele de salubrizare, recte, ii doare-n pula). Nu, nu asta e jegul despre care vorbim aici. Jegul asta este un fel atipic, este un soi de jeg al umanitatii pe pamantul asta, se simte mai mult ca o pangarire slinoasa a tot, de pretutindeni. Cand reusesti sa iesi din "Centro Storico" poti ajunge in Scampia, cartierul naspa de aici, unde nu voi ajunge, sau poti sa ajungi in Chiaia, cartierul posh-business-cool al orasului. Aici lucrurile sunt aerisite si pline de magazine scumpe de imbracaminte. Deasemenea aici e si Pallazzo delle Arti Napoli, un muzeu facut intr-un palat vechi si roz, un muzeu in care un etaj e gol complet dintr-un motiv sau altul, iar in celalalt este o expozitie a futurismului trecut si si ea, la randul ei, goala. Cumva muzeul asta e reprezentativ pentru zona.

3. Cel mai redundant lucru pe care-l poti face in Napoli este sa te duci la muzeul de arheologie. Arheologia in Napoli e pe strazi. Nu am cum sa descriu cat de coplesitoare e cantitatea de cladiri, monumente si biserici pe care le poti intalni pe drumul tau pana la colt sa-ti iei o paine. Pur si simplu sunt absolut peste tot, cladiri facute pe alte cladiri din secolul 7, porti medievale, biserici vechi de 500-1000 de ani, palate, castele si toate pe stradutele random din oras. E impropriu spus ca vizitezi orasul asta, te viziteaza el pe tine. Nu cred ca exista o ruta mai buna decat alta in locul asta, pur si simplu pe unde mergi vezi cu totul si cu totul alte lucruri. De exemplu uitandu-ne dupa un loc in care sa mancam am dat peste o biserica facuta in 1500 peste un templu roman din care au pastrat doua coloane uriase - iar restul bisericii s-a facut in concordanta stilistica cu respectivele coloane. Fix peste drum de ea, era o biserica gotica gigantica facuta de francezi in 1100. Iar lucrurile astea nu reprezinta o exceptie sub nici o forma, pur si simplu asa se intampla la fiecare pas.

4. Mancarea este cacatoare. Principiul napoletan de "simplu e mai bine", adica, pizza margherita = cea mai buna pizza este deplin functional aici. Iar pizza margherita e cea mai buna in zona pentru ca au cea mai buna mozzarela, pentru ca au cele mai bune rosii facute pe culmile Vesuviului si deci cel mai bun sos de rosii si mai au si busuioc. Si chiar nu e nevoie de mai mult de atat. Iar feliile de pizza random pe care le iei de pe strada sunt la fel de bune ca in orice pizzerie fancy-prancy din Bucuresti. In interiorul restaurantelor (si de fapt mini-restaurante asa, ca am mancat numai in trattori) e alta distractie. Toate fructele de mare, toate pastele, tot al ragu-ul si prosciutto si mozzarela si sunt sigur c-as fi scris mai apetisant de mancarea asta daca nu tocmai m-as fi umplut pana la refuz.

In orice caz, am facut foarte multe poze pe care nu pot sa le pun acum pentru ca acum scriu din camera comuna a hostelului, de pe un mac simpatic.

Monday, November 2, 2009

Astra - Cu hemoroizi

EXTRA EXTRA

Mentionez - toate in aceeasi cladire, da? Facute cu aparatul Point & Fut

Avem, deci, originalul:



Apoi...




Hemoroizi cu bucatar.



Si unii mutanti.


Si la final, o vedere de ansamblu (dupa atata timp tot paralelismul asta cu hemoroizii devine de-a dreptu perturbant)


Astra ±6

Acest post a intarziat o zi, in ciuda faptului ca l-am scris acum 24 de ore, de dimineata netul a picat in intreg Ibisul. Pur si simplu n-ar trebui sa le dea voie sa aiba net in unele orase din Romania ca chiar nu stiu ce dracu sa faca cu el.


I'm sorry that I'm late. I went blind. I've got confetti in my eyes.

Azi am pierdut micul dejun de la ibis caci astazi m-am respectat si m-am trezit la 11.30. Si-am sarit direct in filmul Krauzberg 36 sau ceva de genu, un documentar facut intr-un fel foarte redundant, facut de o pizduta, despre cartierul turcilor plin de hip hop din Berlin. Dar foarte foarte redundant. O oarecare s-a intamplat in cartierul ala si a iesit de-acolo cu materialul pe care voiau aia sa-l dea despre ei, anume ca canta hip hop si ca joaca ping pong, atunci cand nu ajuta copiii saraci.

Si am mers dupa aia la muzeul vanatorii care a fost foarte tare dar foarte pe fuga ca trebuia sa ajungem la filmul de mai jos. Am facut insa niste poze care vor intra in postul mare cu poze!

Apoi am vazut Australia care e foarte ok pentru un documentar de televiziune romanesc. Mai cu seama ca nu exista documentare de televiziune romanesti. Drept care, produs 100% de HBO, creeaza un foarte necesar precedent. Despre echipa romaneasca de homelessi care merg la campionatu mondial de homelessi in australia, si e ok.

Dupa, am vazut "The Shadow of the Holy Book" care este un film despre Turkmenistan. Acum, eu n-am vazut niciodata nici macar o poza din Turkmenistan drept care mi s-a parut de bun simt sa-l vad pentru ca eram destul de nerabdator sa vad ce dracu se intampla acolo, singurele doua informatii despre tara aia pe care le aveam fiind ca 1. ei nu opresc gazul ca sa nu iroseasca chibrite si 2. salariul mediu pe economie e de 1$. Lucrurile pe care le-am aflat din film au meritat, intr-adevar, efortul de a sta prin filmul asta. Dictatorul de-acolo a scris o carte care se invata pe de rost la scoala, pe care se jura lumea cand ies din inchisoare, care se pupa langa Koran si din care se pun citate pe zidurile moscheielor. De asemenea am mai aflat ca un turc smecher si-a dat seama ca poate abuza de megalomania patologica a dictatorului si a tradus cartea in turca ceea ce l-a facut pe dicator sa-l lase pe individ sa-si faca toate afacerile pe care le vrea in Turkmenistan. Celelalte corporatii uriase i-au luat exemplul si cartea despre cum sa-ti subjugi poporul in 10 pasi rapizi intr-un mod cat mai brain-dead posibil a fost tradusa in 40 de limbi, fiecare editie dand acces unei alte companii acolo, de la Daimler Chrysler la Siemens si asa mai departe. Filmul stabileste lucrurile astea in primele 30 de minute iar apoi pur si simplu sta si numara de cate ori da telefoane regizoru la corporatiile astea incercand sa afle detalii. Ceea ce devine foarte frustrant foarte repede. Pentru ca astia incercau sa fie Michael Moore dar fara coaie si fara kilogramele in plus necesare. Si pur si simplu se duc din usa in usa din paznic in paznic ca sa li se zica de fiecare data nu mai filmati. Pai normal ca nu-i lasa in pula mea nimeni sa filmeze. Si aici daca te duci intr-o farmacie sa filmezi, femeia de 80 de ani responsabila cu siguranta obiectivului iti va spune sa inchizi camera.

Si regizoru n-a stiut sa faca nimic mai mult de atat, s-a blocat in paznici si prezenta interdictiile intalnite ca niste chestii asa iesite din comun si noi trebuie sa cadem in pula ca nu-l lasa sa filmeze in Siemens. Ba chiar a fost si-n Turkmenistan de unde s-a intors doar cu 2 interviuri dintre care unul cu un taximetrist care nu zicea nimic. In rest, vreo 60 de minute isi etaleaza incompetenta. Subiectul, dictatura lu nenea ala, e absolut cacator, este Ceausescu x 3000, este dictatura lu' Dumnezeu, nu-mi vine sa cred ca exista asa ceva. Trebuie sa pun linkuri de pe youtube. Dar filmul este un cacat enervant si irosit.

Apoi am vazut "Donkey in Lahore", povestea unui australian care, intr-o vizita in Pakistan, se indragosteste de o pakistaneza si ii zice c-o ia de nevasta. Iar filmul urmareste povestea celor doi pentru vreo 5 ani, cum el se face musulman si tot incearca sa-i faca rost de viza sotiei si e o poveste foarte emotionanta si eminamente umana rezumata in doar 2 ore, de un regizor deosebit de abil. Cu care am si stat de vorba dupa aia 4 ore.

Cam asta a fost Sibiul. Acum iar sunt foarte rupt. Dar cu mentiunea ca am gasit si mai multi hemoroizi azi, ceva absolut spectaculos!


URMEAZA POZEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

 

Free Blog Counter