Saramago vs Meirelles

adica Cartea vs Filmul

Aceasta tentativa esuata de a crea un layout dramatic de saramago vs film, om vs destin, broasca vs iepure n-a reusit decat sa ma epuizeze dincolo de abilitatea de a scrie ce-avem de scris. Si totusi.

In debutul incercarii mele de a citi mai multe carti decat am facut-o pana acum s-a intamplat sa cumpar acest Blidness al lui Saramago. Un individ care surprinzator e inca in viata si care a scris cartea asta la 73 de ani ceea ce se simte in scriitura. Se simte pentru ca e un scris matur si controlat, care pare sa ia in considerare toate aspectele ale tuturor lucrurilor inainte sa scrie urmatorul cuvant. Iar acest control e perfect pentru un roman alegoric despre societatea in care ne regasim. In carte (si-n film) izbucneste o epidemie de orbire alba, "the white sickness" care in cateva saptamani cuprinde intreg mapamondul. Si Saramago construieste societatea oarba in jurul singurei persoane care si-a pastrat vederea: nevasta unui doctor - pentru ca nici un personaj nu capata nume in Blindness. Primii orbi sunt bagati in carantina intr-un spital de nebuni unde se prefigureaza noi ordini sociale stabilite de orbii neputinciosi si jegosi.

Si cam asta ar fi prima obiectie mare pe care am avut-o cand am vazut filmul: in film orbii au dusuri functionale. Au apa in tevi, se spala. In carte acumularea jegului lasat de 300 de orbi intr-o cladire izolata are un rol deosebit de important pentru dezumanizarea provocata de inabilitatea de a te sterge la cur ori inabilitatea de a nu calca in cacat si pisat de fiecare data cand te dai jos din pat. Ei bine, in film, igiena e asigurata - si genul asta de decizii sunt presarate pe parcursul intregului film. Meirelles a luat o chestie care functiona, care avea un rost anume si a scos-o pur si simplu. Parca intr-un efort de a aplica o paleta de banalizare pe intreaga scriitura.

Disperarea la care duce acest nivel ultim de neputinta - orbii intre orbi - sta la baza majoritatii intamplarilor din film si serveste drept ratiune justa si fatalmente umana. Luata dezolarea asta profunda si acumulata de la baza lucrurilor, intamplarile ce urmeaza devin izolate si ridicole.

Si chestia cu dusurile, care pentru un ochi teribil de neavizat ar putea parea irelevanta, nu e o scapare, uite din greseala le-am dat dusuri, pentru ca Meirelles continua sa aplatizeze cinismul si urletul lui Saramago, distrugandu-i distopia din cateva lovituri bine plasate, bruste, scurte dar pline de efect. Incepand de la existenta igienei, trecand prin niste banale replici cum ar fi momentul in care sub amenintare o femeie se trezeste in situatia in care seful banditilor orbi ii spune "suge-mi-o" si ea zice "nu" si in carte urmatoarea replica este "suge-mi-o sau nimeni din salonul tau nu mai primeste mancare" pe cand in film e "suge-mi-o sau te impusc in cap". Exact genul asta de, nici macar finete, ci o esentiala si minimala intelegere a romanului lipseste in filmul lui Meirelles. Pentru ca momentele de genul asta sunt esentiale pentru eseul scriitorului, este o curiozitate fata de natura umana: cat tine omul si cand si unde se activeaza animalul - cand devine autoconservarea primordiala prioritatea numarul unu. Pe cand indivizii acumulati din spatele filmului par sa nu fi inteles absolut nimic din nimic. Dintr-un roman cu o alegorie foarte meticulos construita ei minimizeaza totul la lucruri triviale in fata unei apocalipse cum ar fi gelozii ori suparari individuale.

Pe acelasi sistem de punctare bine plasata brusca si scurta se da si lovitura de gratie, chiar la finalul filmului, chiar in ultima replica, prin care toate eforturile conjurate de Saramago pentru a-si construi distopia, metafora si intelesul ei sunt reduse la nimic si facute rendundante cand, inventata, replica urmatoare umple ecranul: "This time they will really see".

Diferenta, pana la urma, este ca in carte este o apocalipsa muta, oarba si surda, o apocalipsa lipsita de demnitate ori glorie, o apocalipsa venita din bajbaiala neputintei. Pe cand in film e doar drama unei individe care parca s-a ratacit intr-o comunitate de orbi.

cluster fuck #1

Moon - Despre un industrias izolat trei ani pe o statie lunara de forare de combustibil. Spectaculos este ca tot filmul consta exclusiv in Sam Rockwell si ce face el acolo, tre sa fi fost un cosmar logistic sa faci un film cu un singur actor asa. Altminteri, de ce mi-a fost frica s-a intamplat: e genul de film cu o atmosfera care se construieste, nu atat izolarea de pe satelitul pamantului cat un soi de disperare ori ennui al existentei. Iar un ecran de 19 inch fisureaza aceasta constructie. Categoric un film de vazut in cinema, ceea ce pesemne ca nu se va intampla la noi.

Sleep Dealers - O parabola usor redundanta in eforturile ei despre muncitorii mexicani in slujba americanilor ce le-au distrus familiile. Atata efort pentru nimic.

In the loop - O satira despre cum se face politica mondiala cu un deznodamant mai dramatic decat ar promite inceputul filmului cu parafrazarea replicii Mariei Antoinette din "let them eat cake" in "let them eat cock" enuntata de personajul din poza alaturata. Schimburi de 3 replici acide pe secunda care reusesc sa functioneze in mod surprinzator pana la sfarsitul filmului fara sa se fasaie, cu tot cu iesirile nervoase ale lui James Gandolfini in rol de general american, momente in care Soprano-ul din el devine frapant.

hi movies

Hi



Happiness - In ciuda aparentei simultaneitati in care s-au lansat Happiness si American Beauty, eu intotdeauna am urat cacatul de American Beauty pentru ca mi se pare a fi un Hollywood adapted version a lu Happiness. Donc Happiness sans les coaie. Presupusa simultaneitate incearca sa dovedeasca ca m-as insela, dar oricum, sunt sigur ca tre sa fi zburat niste idei prin aer care s-au intamplat sa ajunga la urechile potrivite. Acum, Happiness este Filmul despre americani. Bifeaza si suburbanii si urbanii si artistii basinosi, uneori intersectandu-se. Cheia absurda in care Solondz reuseste sa tina filmul fara sa alunece prin nici o parte e spectaculoasa si intr-adevar din numeroase motive antiamericanismul prestat aici ma unge prin toate locurile prin care trebuie. Dar probabil cele mai frumoase sunt momentele tata-fiu in care ei vorbesc despre masturbare cu muzica feerica in spate, tatal intrebandu-l pe fiu daca vrea sa-i arate el cum sa si-o ia la laba ca si cum l-ar intreba daca vrea sa-i faca tema la desen.


Exiled - Sa ma pis pe citatele penibile pe care le printeaza astia pe postere. Mai sus, filmul lui Solondz era unul dintre putinele filme indelibile ale anului, iar asta e cel mai excitant film de actiune al anului. Iar cand nu sunt pregatiti sa conjure o propozitie trantesc niste adjective la intamplare "Astonishing", "Ravishing", "AMAZING", "CUNT DRIPPING", "PUSSY WATERFALLING". Asa. Acest eastern western este, intr-adevar, spectaculos asa cum le face smecheru' de Johnny To. Am ceva de imputat totusi filmului astuia, ceea ce poate n-as fi avut daca paranoiku nu tot urla cat de PUSSY WATERFALLING e filmu asta. Fiind atat de eastern western spectaculoso-pizdos cu chinezii care rup norma filmati ca in picturile baiatului aluia cu vapoarele, filmul isi impune singur niste limite din care nu poate sa iasa. Si nu poate sa iasa pentru ca MARFA-ul dus atat de in extrem, in ciuda faptului ca este, intr-adevar, marfa, rezuma un pic filmul la un artificiu giumbuslucas excelent filmat si facut si jucat si pisat, dar un artificiu nonetheless. Deci se pune singur intr-o cutiuta, dar acolo unde e el e cel mai smecher film din cutiuta lui.


Gomorrah - Pac pac fac italienii. Pac pac. Va' fa'-n culo prego deci. Pe cele trei cd-uri pe care l-am vazut, spre rusinea mea ratand atatea ocazii de a-l vedea pe ecran mare, lucrurile s-au desfasurat cam asa. Primul CD cu cele 50 de minute ale sale pune bazele celor 5-6 povesti pe care urmeaza sa le vedem, da' o face lent si in ciuda minutiozitatii frescii sociale (da, ca-n Enigma Otiliei), aceasta prima bucata nu pare sa construiasca prea mult in interesul filmului, doar adauga-n lungime. In opinia mea, CDu 1 putea sa cada la montaj. Dar ei bine, lucrurile se intetesc in CD-ul 2 si macaronarii in chiloti incep sa il ridice pe Cain asa cum scria pe subtitrari. Aici incep lucrurile sa se miste si ingelegem si noi cat de cat ce-i ce in filmul asta, in ciuda faptului ca-i destul de foarte complicat sa urmaresti in egala masura toate povestile cu un egal interes. Cu CD-ul 3 cred ca si-a batut cuiele-n cosciug domnu Roberto Saviano, autorul cartii dupa care s-a facut filmul. Aici e carnea, aici e societatea sud-italieneasca dezlantuita, aici ridicolul gangsterilor in chiloti tintuit pe perete, aici, chiar cu scena de final, lipsa completa a gloriei cautate, venita odata cu moartea intr-un excavator pe plaja.

Deci Apollo and the buffalo and the Anna Anna Anna oh! in concluzie

Radu Jude 2

Mai aveam de scris inca de trei ori pe-atat dar n-am mai avut loc. Poate o sa scriu aici.

Cea mai fericita fata din lume

TOTAL RECALL

Revazandu-l acum, imi dau seama ca mi-au ramas mult mult mai multe imagini in cap decat imi aminteam. Cu Kuato, cu scosu chestiei din nas, cu cele trei tate, cu cacatu de sofer de taxi. Verhoeven este (sau a fost) a fucking genious! E superb. O mare mare intrebare totusi: Why have FUCKING WINDOWS on Mars???

on the inside grows the skinside

so the furside is the outside


dupa cosmaruri am considerat necesar sa vad ce e in capul meu. iata, deci, capul meu

2xCosmar

Am avut doua pe parcursul a vreo 10 ore. In ordine inversa

De dimineata

Intr-o biserica care e de fapt un turn in interiorul caruia o scara serpuieste in jurul unei coloane o masa de oameni urca asa ca un sarpe si canta nu stiu ce eu ma bag printre ei si incerc sa ajung sus ajung sus chiar la puntul culminant al melodiei si cineva ma ridica si spun o singura replica si era replica gresita. Eram Iisus si am spus ceva despre iisus. Se termina melodia intru intr-o camera de langa un hol inauntru sunt mese si e si o femeie si pe hol sunt mese. Imi aprind o tigara si o femeie de pe hol se uita la mine cu viclenie si-mi zice "Fumati?" eu zic foarte agresiv "da, e vreo problema?" femeia dispare din tocul usii. Apoi vine din nou si zice tot ceva gen fumati nu? pe tonul ala foarte dubios si eu zic iar da, fumez, fumez, da, care-i problema si ma enervez din ce in ce mai tare femeia dispare iar si apoi iar apare si spune ceva de genul asta ma ridic sa ma duc la ea sa zbier la ea, zbier, nu mai stiu ce spun, ea se uita la mine urla sunt o vrajitoare si ma omoara. Apoi vad un cadru din afara si de fapt era un castel si apoi ma trezesc.

Seara

Sunt undeva intr-un aeroport cu frati-miu inca cineva si un coleg din clasele I-IV la care ma uit cum traverseaza aeroportul pe un mers saltaret. Plecam toti patru cu avionul si plecam in germania si ajungem la mine acasa unde ajung doar eu de fapt. Incerc sa ma lamuresc unde-s ceilalti dau un telefon si aflu ca au fost arestati pentru ca au mers cu autobuzul fara bilet. Sunt intr-o toaleta de liceu si ma pis dar peretele toaletei nu e acolo si in schimb dincolo vad trei femei de servici. Una ii spune alteia sa stea jos pe veceu sa vada daca i se vad sanii si in timp ce urmaresc scena imi dau seama ca de fapt ma pis pe pantoful uneia dintre ele. Ies din casa si ma duc sa-i scot pe aia arestati, la coltul blocului. La colt unde in mod normal e o autogara mica, e plin de brazi uriasi de craciun cu suporturi din-alea de lemn uriase, niste brazi grotesti ale caror varfuri nu pot sa le vad. Intru inauntru ii scot pe aia, ies afara si eram nervos si dau cu pumnul intr-o masina frati-miu fuge intr-o directie eu fug spre casa si mi-e foarte foarte frica ca am lasat casa deschisa. Ajung in scara si pe scari e numai sticla sparta si bucati dintr-un brad care pare ca a facut o implozie. Usa la casa e deschisa si rupta si inauntru lumina aprinsa, intru si ma uit daca s-a furat ceva si nu s-a furat nimic. Deodata se face foarte intuneric. Sunt intr-un jacuzzi undeva pe peluza verde a unei case mari. Sunt in jacuzzi cu parintii mei morti si ii tin de gat ca pe niste gaini. Ne filmeaza o camera si eu vorbesc despre ei uitandu-ma la camera in timp ce-i tin. Acum sunt o fata iar parintii mei nu arata ca ai mei, dar sunt ai mei.