Up in the Cock

Nu, chiar nu am gasit un titlu mai bun de atat...

...

Up In The Air - Pe felia lobbyisto-abortionista Jason Reitman este si Up in the Air. Personajul lui George Clooney care tot zboara e cam la fel scris, ca maniera, ca al lui Aaron Eckhart in Thank You For Smoking. Diferenta majora dintre cele doua personaje era ca in timp ce Aaron Eckhart isi pastreaza coaiele la inceputul filmului, coaie in interludiu si inclusiv in sfarsitul in care indivizi incearca sa-l asasineze cu petice de nicotina, e uite ca in acelasi timp, undeva pe la mijlocul lui Up In The Air, coaiele lui George Clooney incep sa cada dizgratios din avion. Pe acelasi inceput de genul ha hu hip hi, uite-te la mine sunt Cary Grant si transpir smecherime pura, dintr-un motiv sau altul personajul pe la mijloc se rupe complet si se transforma intr-o nulitate ambulanta care zboara de colo colo in speranta ca cineva o sa-l adopte.

Si de fapt nu dintr-un motiv sau altul, ci pentru ca scoala de scenaristica Hollywoodiana Syd Field si Robert McKee impune asta. Personaju tre sa inceapa in elementul lui, sa treaca printr-o introspectie si exospectie (ma indoiesc serios ca exista cuvantu asta), sa-si ia muie si apoi sa aterizeze in noua viata schimbata. Iar cat se dau mai-sus-mentionatii-doi cu capu' de pereti ca in scenaristica nu exista o formula ci doar o forma, intamplarea si ironia face ca batand moneda pe forma asta au transformat-o-ntr-o formula. Motiv pentru care iata-l pe George Clooney facand o intoarcere la 180 de grade transformandu-se dintr-un playboy aerian (it never gets old, a?) in avortonul din burta lui Juno, care cauta atentie, dragoste si un cuibusor ca sa doarma mai linistiti Syd Field si Robert McKee seara. Filmul e amuzant dar pana la final devine o poponareala cacacios-umoristica. La fel ca coaiele lui George Clooney.

"Alo? Ma adopti???"

acum la cinema

Sherlock Holmes - Imi cam pare ca-ntr-un gang bang bine organizat Guy Ritchie si Robert Downey Jr. au inghitit galusca hollywoodiana in acelasi timp. Ceea ce poate fi scarbos. Un gang bang cu Guy Ritchie si Robert Downey Jr. Scarbos. Motiv pentru care depinde in ce cadru mental esti, filmul iti poate parea scarbos ori nu. Eu personal in momentul in care l-am vazut eram relativ indiferent vizavi de perspectiva unui gangbang cu Guy Ritchie si Robert Downey Jr. Poate motiv si pentru care, minus cateva glume (2-3) care chiar au fost foarte amuzante, m-a durut fix in pula de misterul magiei negre cu Mark Strong. Si de fapt nu cred ca avea neaparat legatura cu starea mea, cat cu scenariul care e facut de asa natura incat sa te doara-n pula de anume exact ce face Mark Strong acolo. Si in tot acest rastimp, Sherlock Holmes se agita cu acolitul lui homosexual incercand sa-i dea de cap magicianului iar eu priveam consternat intreaga poveste, absolut deloc interesat daca Mark Strong chiar stie sa faca magie sau daca a folosit oglinzi.


Case 39 - Din mai multe motive. In primul rand am vrut sa vad Agora de dimineata la Mall. Si asta se intampla luni, in prima zi in care a nins. Drept care a durat mai mult sau mai putin de o ora drumul pana la mall, asa ca pana am ajuns eu in Vitan, Agora era deja bine bine penetrata-n cur cu tot cu papirusurile ei alexandriene pe care voia sa le salveze de inamicii flamanzi de cultura. Asa ca am purces pe calea naturala a lucrurilor (asta este o gluma) si am fost la Case 39 (nu e nimic natural in a vedea un film cu Renee Zwelleger).

Am avut nenorocul de a ma uita la un trailer cu Case 39 inainte de a vedea filmu, iar in trailer ti se povestea tot filmul, de la inceput pana la sfarsit. Este genul de horror cu batai in usi si oameni care navalesc intempestiv pe ecran cat sa sari tu pe scaunul de alaturi. Asta amestecat cu Renee Zwelleger si mini-anticristi, face un foarte no-no horror, dar macar unul care se straduieste mai mult decat your average Joe the Plumber horror. In sensul in care oamenii care l-au scris chiar s-au chinuit sa lege niste chestii intre ele si niste idei despre frici si asa mai departe, idei care parca-s legate cu parul pubian al lui Renee Zwelleger. Probabil ca si scenariul a fost legat tot cu parul pubian al Reneei.

Capitalism: A Love Story - Pana acum Michael Moore a fost, in principiu, doar o buna sursa de amuzament. Nu un documentarist cat un individ care intre incercarile cu obstinatie de a intra in casa lui Charlton Heston si cititul Patriot Act-ului in fata congresului, nu facea decat sa bajbaie grosolan despre diverse teorii ale conspiratiei pe care le-a deslusit. Si facea asta intr-un mod amuzant, ceea ce nu cred ca e neaparat ce voia el, dar tot se aduna lumea sa-l impunga cu batu si sa zica "FA-MA SA RAD GRASULE". Cu Sicko a parut ca-si ia rolul de documentarist ceva mai in serios decat ala de circar si a iesit un film de duminica seara despre americanii care-si aleg degetele mai ieftine de reatasat si despre cum canadienii isi lasa usile deschise (ceea ce a rezultat in mai multe instante de Michael Moore in casele unor canadieni nebanuitori).

Capitalism e filmul lui matur, parca a trecut de varsta la care se-nvartea cu masina de inghetata in fata congresului incercand sa-i agate ca un pedofil corporal si a inceput sa ia un pic lucrurile in serios. Se poarta, cinematografic vorbind, ca un documentarist veritabil si-ti ilustreaza cea mai fatisa si nesimtita dintre conspiratiile descoperite de el: cum sistemul politic al democratiei s-a transformat incet dar sigur in sistemul politic al capitalismului. Iar daca vedeti filmul, intelegeti bine bine de ce asta e ceva foarte rau. De asemenea, in contextul politico-pulilitic actual-trecut romanesc, filmul asta il face, daca faci un pic comparatia, pe Geoana si Vantu si toti sa para niste bebelusi in marea pizda a capitalismului mondial.

The Imaginarium of Dr. Parnassus - A fost mai bun decat ma asteptam sa fie, dar eu ma asteptam sa fie destul de foarte prost. Terry Gilliam e de apreciat pentru ce are el in cap in aceeasi masura in cat ziceam si de Richard Kelly. Terry Gilliam este the serious man's Tim Burton. Daca Tim Burton e, cum zicea Kevin Smith despre el, numai despre "uuuuu Movie Magic uuuu", in fanteziile lui Terry Gilliam exista lucruri serioase, cum ar fi Tom Waits.

Filmul e un basm spus de un om indeajuns de abil incat sa-i iei movie magic-ul lui in serios si sa fii veritabil interesat de povestea lui. Cat despre elefantul alb, mare si mort din camera, respectiv Heath Ledger, lucrurile stau ceva mai complicat. In primul rand primul cadru in care-l vezi pe individ e spanzurat-mort de un pod londonez si e salvat de caravana doctorului Parnassus, dar n-are cum sa nu te loveasca un pic fucked-up-ness-ul situatiei atunci cand astia incearca sa-l resusciteze pe Ledger. Nu sa te loveasca intr-un mod poetico-pizdilitic si sa incepi sa plangi intelegand metafora cosmica, ci intr-un mod usor "fucked up shit"-ish. Si mai e un moment care e mult mai fucked up, dincolo de natura emonauta a celui de mai sus, si anume momentul in care Ledger il prezinta pe Dr. Parnassus si cand scuipa numele "Parnassus" pentru o fractiune de secunda se aude acelasi hasait reptilian propriu Jokerului din Dark Knight, moment in care mi-a inghetat un pic sangele-n vine. Da' un pic.

Altfel, ingeniozitate scenaristica pana la dumnezeu ori nu, filmul sufera destul de tare de pe urma mortii protagonistului si mai ales de pe urma notorietatii respectivei morti. Pentru ca filmul nu e deloc rotund si inchegat pana la urma fara sa reapara Ledger macar la sfarsit si in ciuda nascocirii abile a sistemului astuia cu patru actori intr-un singur rol, filmul n-a fost facut pentru asa ceva. Nu e Palindromes al lui Solondz. Giumbuslucul functioneaza in sine, de unul singur, dar in interiorul filmului se simte ca e ceva destul de in neregula. Toate ca toate, mi se pare ca Dr. Parnassus ramane si o sa ramana la titulatura exclusiva de "ultimul film al lui Heath Ledger" si, destul de ironic, se transforma fix in imortalizarea pe pelicula a mortii individulul. Pluteste un foarte pregnant sentiment de "uite asa era cu Heath Ledger" si uite asa e fara.

Avatar vs Pocahontas

Funny shit.

Cop Out. Fuck

Oh, nu. OH, nu! Kevin Smith, ce-ai facut? Este ceva profund profund in neregula cu felul in care arata acest film. Cine l-a pus pe Kevin Smith sa regizeze scenarii care nu sunt scrise de Kevin Smith? Si cine pula mea l-a scos din ce palarie pe negru' ala care este cel mai negru negru posibil. E ca si cum cineva i i-a bagat in cur lu Morgan Freeman pe Danny Glover, pe Oprah, pe MO'NIQUE, si pe Ice Cube/T. El vorbeste acolo si nu aud decat "sunt un negru care vrea sa exprime aici ca e atat de negru...". Fuck.

disclaimer: n-am nimic cu negrii, am ceva cu trambitarea statutului de negru cliseistic. Mi-e frica ca Kevin Smith tocmai a regizat Barbershop 3. Imi vine sa vomit.

TRANSFORMERS 2

TRANSFORMERS 2 trebuie in primul rand scris intotdeauna cu litere mari. PC-ul ma impiedica sa scriu altfel decat TRANSFORMERS 2, pentru ca ar fi teribil de injust sa-l scrii cu litere mici. Totusi Michael Bay are si el un rol in viata asta. Ca idee:

John Turturro was allowed to climb the pyramids during filming in Egypt. At one point, he simply broke down crying. When Michael Bay questioned him, he said, "You just don't get to do this in movies. You don't get to shoot in a place that's 4000 years old."

Three of the film's action sequences were shot with IMAX cameras. However, because of the increased resolution created from using IMAX it took the ILM animators 72 hours to render one frame of those scenes with the Transformers.

One ILM animator's computer, while rendering Devastator, reportedly overheated and its internal circuitry melted.

The massive air strike in the Giza Guerilla was caused by a 1000-gallon gasoline bomb. Special effects supervisor John Frazier spent seven months setting it up (longer than it took to shoot the whole film). This bomb has recently entered the Guinness Book of World Records as the biggest bomb ever filmed with actors close by.

It took 140 terabytes to process the CGI for all the robots in this film.

A single IMAX shot in the movie (df250) would have taken almost 3 years to render on a top of the line home PC running nonstop. If you rendered the entire movie on a modern home PC, you would have had to start the renders 16,000 years ago (when cave paintings like the Hall of Bulls were being made) to finish for this year's premiere.

According to Roberto Orci, the film's central theme is "being away from home and adapting to a new world:" Sam must leave his home for college; and the Autobots adjust to making Earth their new home. - No, it's ROBOT PORN

Acum, cronica


TRANSFORMERS 2. CE PULA MEA SE INTAMPLA??? HAHAHA BUMBLEBEE E UN CAINE. MEGAN FOX ISI DA PANTALONII JOS. HOLY SHIT. ROBOT POOOOOOOOOOOOORN. ROBOT POOOOOOOOOOOOOOORN. ROBOOOOOOOOOOOOOOT POOOOOOOOOOOOOOOOOOORN. HOLY SHIT UN ROBOT BATRAN SI SENIL. HOLY SHIT I-A TELEPORTAT IN EGIPT. HOLY SHIT ROBOT PORN WITH PYRAMIDS. ROBOT POOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORN. HOLY MOTHER OF FUCK!!!!!!!
INTERRACIAL OPTIMUS PRIME ROBOOOOOOOOT POOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORN. WIN. THE END.

Awesome

top 10 internationally so 2009

Varianta internationala deci.

1. The Wrestler
2. Moon
3. In The Loop
4. Two Lovers
5. Star Trek
6. Inglorious Basterds
7. Drag Me To Hell
8. Bad Lieutenant
9. RocknRolla
10. The Box


Mentiuni: Duplicity, Tyson, The Messenger, JCVD, TRANSFORMERS 2 (see above)

Ma asteptam sa fie ceva mai diferit topul international, dar nu e...

Din cele care probabil ar fi meritat atentie, n-am vazut Up, n-am vazut Up in The Air etc.

Avand in vedere topurile generale 2009 care inep toate cu hurt locker avatar etc etc o sa scriu un pic si despre astea for I am bored.

De The Hurt Locker am zis. Acum, Avatar eu l-am vazut la IMAX, care mi se pare o abominatie si chiar nu planuiesc sa mai pun piciorul pe-acolo. Bigger is not better, nu in cinema in orice caz, si cu ocazia Avatarului am si batut cuiul in cosciugul 3D-ului. Focala lunga si diafragma mica sunt tot ce am eu nevoie de la un film.

Avatar trebuia sa fie peak-ul 3D-ului si cred ca este. E ok integrat in film, adica nu e opulent nu iti ies ganganii in ochi si asa mai departe, si tocmai pentru ca este varful 3D-ului sunt destul de convins ca nu am absolut nici o nevoie de 3D. Why the fuck? Iar filmul, in ciuda caracterului lui destul de James Cameron-eque, adica his feel for cinema, mi se pare ca sufera destul de mult la capitolul scenariu. Adica nu ma asteptam sa vad intr-un film de-al lui Cameron replici din-alea jenante echivalente cu uitatul in camera si explicatul lucrurilor avand in vedere ca are o armata de scenaristi la dispozitie. Iar toata chestia cu americanii care violeaza o lume pe care n-o inteleg si zeul lor si copacu' vietii este mult mult MUUUUUULT prea in-your-face politics ca sa poti sa savurezi povestea. Nu e un film prost, e ok, dar nu am simtit nici un impuls de a-l baga in Top10.

The Hangover nu mi s-a parut deloc atat de spectaculos de bun. E o comedie ok, da' nu ajunge la nasu' In The Loop-ului care este genialitate pura.

The Cove, documentarul cel mai hyped acum e foarte ok, da' caracterul lui declarat activist si forma de film-manifest ma impiedica sa-l iau in considerare ca pe un film cumva stand-alone.

500 Days of Summer ar fi fost filmul deprimant perfect daca nu ar fi trantit happy ending-ul ala retardat din pula la sfarsit.

Iar pe District 9 imi vine sa vomit.

Si cam atat

Top10 2009

Am 9, nu 10. Si pe scurt, ca 2009 se termina repede

1. The Wrestler
2. Two Lovers
3. Drag Me To Hell
4. Star Trek
5. Inglorious Basterds
6. Bad Lieutenant
7. RocknRolla
8. The Box
9. JCVD

Asta e topul strict din filmele care au rulat in cinema la noi anul asta. Nici macar n-am 10. Poate mai incolo o sa fac un overall top10 2009.

The hurt locker - WHAT THE FUCK

The Hurt Locker - Oh my god. Oh my god oh my god omg. What the fuck. Asta este marele film al anului, za best of za best, cel mai smecher film de razboi din pula? Are you fucking kidding me? Traim intr-o lume retardata. Ce este cu acest cacat de film?? Nu-mi vine sa cred ca toti criticii pizdii au cazut in pula la filmul asta care este atat, atat de blatant un misfire cacator. Despre baietii din Irak curajosi care dezamorseaza bombe.

Regia lui Katheryn Bigelow este absolut impecabila. Este mai mult decat impecabila, isi depaseste de 200 de ori scenariul, care e o masa amorfa de cacat aburind. Exista in toate filmele momentele alea care se construiesc si la sfarsit e un unghi mai ciudat, vezi un personaj mai altfel si stii ca cineva o sa moara acolo in cadru, ceva rau o sa se intample. Filmul lui Katheryn Bigelow e absolut tot asa. Amentintarea perpetua a razboiului musteste constant pe strazile Baghdadului lui Bigelow. Este atmosfera razboiului modern, razboiului urban, cum cred ca n-a mai nimerit pana acum. Ceea ce e foarte foarte pacat. Pentru ca in ciuda faptului ca regia si imaginea sunt geniale, asta nu face cu nimic mai bun scenariul. Iar de la scenariu pleaca, totusi, tot filmul. Poti sa incepi sa decorezi un cacat, sa-i pui doua floricele si o ghirlanda, dar tot un cacat decorat ramane.

Asa si aici, desi scenariul asta poate parea, la prima mana, la o privire superficiala, o chestie ok, cu personaje foarte iconoclaste si asa mai departe, e de fapt doar for show. Nu exista substanta in scenariul asta de fapt. Personajele astea de fapt sunt subtiri ca hartia, habar n-ai de ce taranu ala se avanta-n bombe ca tarzan, ceea ce credeam ca va fi lamurit la sfarsit intr-un twist devastator. Dar nu, that's the whole fucking point in povestea asta, soldatul sa ramana un anonim pentru ca mesajul patriotic dezgustator sa poata fi transmis in universalitatea lui deplina. Da, uite, ce razboi de cacat purtam de-a-m-pulea si n-avem ce mortii nostrii sa cautam pe-acolo, da' fiti curajosi baieti, lasati-va copii si nevestele acasa ca TARA ARE NEVOIE DE GENISTI. TOATA LUMEA LA GARA, SPRE IRAK INAINTEEEEEEEEEE!!!!!! Fututi mortii ma-tii de basinos. E acelasi retardat infect care a scris In The Valley of Ellah, care a fost blamat pentru propaganda nerusinata, da' intre timp aparent individu si-a mai slefuit tehnica, e mai "subtil" acum el. Nu-mi vine sa cred ca aceasta galusca cacacioasa a fost inghitita. Sunt de-a dreptul ultragiat. Si totul pare ok de fapt, pana la un punct, filmul incepe sa scartaie in ultimul sfert, da' e ok pana la ultimele 5 minute, moment in care scenariul incepe sa-si suga pula cu ferocitate. Moment in care se prabuseste si regia geniala a lu Bigelow ca n-ai ce pula mea sa-i faci. Teoretic daca ai inghitit galusca, dupa cele 2 ore de Baghdad, la sfarsit, cand cei doi protagonisti discuta in masina teribil de emotionant si tu esti bine bine lubrifiat, da' bine de tot, n-ar mai trebui sa simti cum discutia aia iti baga trei degete adanc in cur. Ca esti bine bine lubrifiat. Da' daca n-ai inghitit galusca si la sfarsit esti pur si simplu ok, what the fuck cand vorbesc aia in masina, cineva pur si simplu incearca sa-ti forteze intempestiv trei degete patriotice in cur. NOT COOL, NOT COOL, MAN!

the calendar is going to hang itself (soon)

The Auteur - "A sweet comedy about the world's greatest living porn director." Pentru ca a aparut pe ES. Am zis sa-i dau o sansa, cine stie ce geniu comic ramas nedescoperit o fi in spatele filmului astuia. Si am vazut 25 de minute din el, restul pe fast forward. Nici un geniu comic... Umorul e strict la nivelul "Dike Club", "Full Metal Jackoff" etc. Nimic mai mult. De asemenea, e filmat ca o telenovela pe video dintr-un motiv sau altul. Macar n-am pierdut decat ~30 de minute uitandu-ma la el.

Thirst - Eu nu m-am mai uitat la nici un Park Chan-Wook de la Oldboyu vazut la TIFF pentru ca m-au enervat indeajuns de mult ultimele 50 de minute din el cat sa-mi astampar curiozitatea. Dar am zis sa vad Thirst. Povestea unui preot care se ofera voluntar intr-un spital si se imbolnaveste si cand moare ii e transplantat niste sange de vampir din greseala si se face vampir (pesemne ca din cauza unui vampir iresponsabil care s-a gasit sa doneze sange - o alta notiune revolutionara din partea koreanului). Dupa vreo ora in care se tine foarte bine transformarea din preot in vampir, cu tot cu imagistica geniala inerenta, recte la un moment dat il vedem pe preotul vampir sarind de pe geam zuufffff, in adancul noptii. E, dupa ora asta, vine momentul in care totul se transforma in Therese Raquin. Si de fapt singura problema a filmului e trecerea asta, de la mintea lui Park Chan Wook 100% la Emile Zola 100%. E o trecere deloc gratioasa si indeajuns de brusca cat sa poata sa-i futa filmul, mai cu seama ca se intampla in fix 2 minute, intr-o scena. Acolo se cam rupe filmul, da' pana la urma Park Chan-Wook reuseste sa tina tragedia frantuzeasca destul de bine. Pesemne ca marele plus al filmului e umorul lui si faptul ca e korean. Koreeni astia chiar sunt absolut fascinant de dementi. Asadar in ultima ora Thirst trece prin toate marile drame umane, pana la finalul parca neplacut de asemanator cu ala din 30 Days of Night. Ba chiar il prefer pe ala din 30 Days of Night. In orice caz, un film-experienta.

Wolf Creek - Am citit ca John Jarrat, actoru' care-l joaca pe criminal (oh, caca, spoiler e cu criminali) este foarte method actor si ramanea in personaj intre duble. Asta trebuie sa fi fost distractiv. De asemenea a stat nu stiu cate saptamani izolat in desert ca sa se pregateasca pentru rolul asta. Ceea ce se simte in film, pentru ca the bad guy este in principiu cam singurul lucru cat de cat interesant acolo, restul fiind scufundat intr-o mediocritate cliseistica. E pe modelul Texas Chainsaw Massacre, da' problema e ca regizorul n-are nici povestea nici coaiele lui Tobe Hooper. Si m-am plictisit cumplit sa vad horror-urile astea deloc inteligente care au pretentia sa fie vizionabile doar prin bau bau. 20 de milioane de horror-uri Texas Chainsaw Massacriste mai tarziu, as vrea si eu sa vad ca exista niste oameni care chiar se gandesc un pic la scenariu inainte sa se apuce sa faca filmul cu numarul 2 de milioane 1. Dar aici chiar nu e cazu. Si de fapt singurul merit al filmului e, cum zicea paranoiku, faptul ca pizda care s-a intors de-a-mpulea in baza criminalului si-a luat ditai muia, respectiv in piept, cu un cutit de ursi. Dar cat s-a chinuit sa-si construiasca protagonistii, Wolf Creeku m-a pierdut complet cum a inceput actiunea, cand o pizda il impusca pe ala rau, il zgarie un pic, cat sa cada lesinat, da' dupa aia il lasa in pace. 20 de milioane 2

stephen king si altii

Pentru ca demersurile craciunesti tocmai ce-au luat sfarsit, am gasit de cuviinta sa bag in mine cat de multe filme posibile. La lumina luminitelor de brad, bineinteles. Asadar, au fost, unul dupa altul, dupa cum urmeaza:

The Invention of Lying - Pentru ca am vrut sa debutam seara cu ceva lejer, am zis sa-i mai dam o sansa lui Ricky Gervais in filme, dupa foarte confuzul Ghost Town. Acolo el era singurul care putea sa vorbeasca cu mortii, aici e singurul care poate sa spuna minciuni. Poate din cauza circumstantelor in care se tot pune pe ecran, poate din cauza faptului ca e grasutul care a scris The Office, poate pentru ca sufera de sindromul Seinfeld/Larry David, Ricky Gervais pur si simplu nu prea are ce cauta in filme. Pare sa aiba un concept foarte relaxat in legatura cu ceea ce inseamna scenariu. Desi glumita-iisusiasca agnostica, e o comedie foarte irelevanta, pentru ca destul de golden rule, scenariu 101, daca pornesti de la un high-concept din-asta gen toti oamenii trebuie sa spuna adevarul, trebuie sa definesti foarte bine in ce parametri se intampla chestia asta. Aici faptul ca ei nu stiu sa minta se manisfesta printr-un sindrom tourette prezent in fiecare personaj. Toti se simt nevoiti sa vomite spontan tot ce gandesc. Si habar n-ai in ce masura afecteza lumea ca intreg faptul ca oamenii nu pot sa minta. Pur si simplu filmul pica absolut din start, e doar Ricky Gervais care de pe la minutu 15 cand poate sa minta si cand poate sa fie his Ricky Gervais self, se joaca pe-acolo de-a-m-pulea pana se termina filmul.

The Mist - Sunt cat se poate de oficial un foarte oficial fan Frank Darabont si Stephen King. Preferabil in combinatia asta. Darabont mi se pare ca are o regie fascinant de complementara scrierii lui Stephen King. Iar The Mist reprezinta o alta culminare a colaborarii dintre cei doi, dupa The Green Mile. Iar povestea unui orasel cuprins de o ceata dubioasa se transforma intr-un film cat se poate de epic si cat se poate de bine tinut. Darabont regizeaza lait-motivele lui King in ceea ce priveste religia si societatea pana la un final perfect pentru filmul in cauza. Call me a fucking fan.





Miller's Crossing - Filmul asta e o combinatie de Joseph Gordon-Levitt in Brick inserat in meandrele indescifrabile ale unei povesti de-a lui Guy Ritchie. Totul incastrat intr-o bula de film noir. Mi s-a parut mai degraba un efort bun decat un film bun, o demonstratie ca se poate - sau se putea acum vreo 20 de ani sa mai faci filme din-astea in conditiile propice. Si desi parea destul de aproape de a fi un film pur demonstrativ, Coenii demonstreaza la sfarsit ca totusi there's some heart or lack there of in toata povestea asta si ca totusi personajul principal isi depaseste limitarea impusa de un omagiu genului si chiar devine un personaj adevarat intr-un film adevarat. Asta este, totusi, admirabil.



The Dead Zone - Pentru ca l-am pus la luat dupa ce m-am mirobolizat la The Mist. Stephen King + David Cronenberg + Christopher Walken in anii 80. Povestea unui individ care intra in coma si iese cu abilitatea de a vedea viitorul sau trecutul sau ce se intampla sa vada. Si pe parcursul filmului m-am tot intrebat ce anume din povestile scrise de Stephen King face ca tot ce se intampla acolo sa fie atat de privibil si savurabil in ciuda tuturor neajunsurilor care se strecoara in povestea de fata, de exemplu. Si cred ca e pur si simplu naturaletea aproape perfecta cu care Stephen King creaza personaje si lumi adevarate. Family Guy (parca) faceau misto de el la un moment dat cu domnu king despre ce e urmatorul roman? Si el apuca o lampa de pe birou si inventeaza o poveste horror. Desi pesemne ca sketchul nu a vrut decat sa fie amuzant intr-un mod Family Guy-esc, este destul de spot-on. Chiar cred ca motivul pentru care filmele dupa Stephen King sunt atat de misto este ca toate personajele sunt detaliate exact indeajuns de mult cat sa creeze o lume care traieste si respira pe cont propriu. Parte din arta scenaristicii este sa redai momentele cheie din existenta personajelor tale, iar la personajele lui King ai intotdeauna senzatia ca ele exista mai departe dincolo de ce se vede pe ecran.

10:14

asta este punctul din insomnie in care ma dau peste cap. este sfarsitul programului in loop, moment in care pur si simplu o zi o sa fiu zombie, zi din care pesemne ca n-o sa-mi mai amintesc nimic. Si azi trebuie sa vad Avatar la IMAX. Peste vreo 2 ore si un pic de fapt. Ultima oara cand s-a resetat programul a fost in urma cu vreo 3 saptamani cand am facut mixaj audio timp de 13 ore la lungmetraju' pizdii. Dupa care am murit. Iata-ma din nou aici, totusi, intr-o editie bifativa a postatului pe blog, pentru ca acum pur si simplu astept sa treaca niste timp.

Weekend cu mama - Daca n-ar fi fost atat de dispersat si atat de prost scris ar fi putut fi ok. Incepe cu niste mostre de "cum cred eu ca vorbesc tinerii azi" si se termina cu niste mind-fuck scenaristic din pula. Variatiuni pe tema deus ex machina dar in sensul negativ, in sensul in care dumnezeu e in masina si ii omoara pe toti, la sfarsit, din pula, prin Andi Vasluianu. Care Andi Vasluianu apare doar cat sa faca asta. Dar macar face asta bine. E foarte random si foarte nicaieri filmul asta, actorii nu joaca neaparat infect, dar chiar e pe nicaieri weekend cu mama. Ceea ce am inteles ca ar trebui sa fie bine?


Nu imi amintesc for the life of me ce dracu am mai vazut.

Vengeance - Este noul Johnny To. Johnny To e destul de dubios. Am vazut ca in mijlocul peripluurilor lui prin lumea gangsteristico-triadista a facut niste comedii romantice. Ideea e ca in general in filmele lui aspira la niste coduri morale inalte, de samurai, iar aici acest concept e usor confuz. Iar el facandu-si filmele atat de poetice si noodle western-ish si asa mai departe, acel concept clar al moralei inalte era cam singurul lucru care purta filmul pe culmile sperate de To. Aici fiind usor ambigue motivele din spatele deciziilor personajelor, te cam scoate din poezie si incepi sa-ti pui intrebari. Si nu e bine sa-ti pui intrebari. In alta ordine de idei, Vengeance are 400 de replici. Este un lungmetraj cu 400 de replici. Adica nu se vorbeste mai deloc. Iar asta mi s-a parut impresionant, pana cand am vazut filmul de mai jos

Ong Bak 2 - Are 300 de replici. Motivul pentru care Tony Jaaaa e un dumnezeu e ca e amuzant. In particular, foarte amuzant a fost in Ong Bak 1, unde dupa ce a terminat la un moment dat de batut toti indivizii de nu stiu unde, in zona erau si niste schele, pe schele muncitori, drept care Tony Jaa a purces in stilu-i caracteristic sa le rupa muia si alora, fara nici un motiv specificat. Erau in cadru.

Acum, Ong Bak 2 este un complet mind fuck spatialo-temporal raportat la Ong Bak 1. Ong Bak 1 se intampla in contemporaneitate. Ong Bak 2 trebuia sa fie prequel. Da' aparent s-au luat atat de in serios cu ideea de prequel incat s-au dus intr-o Thailanda din antichitate, unde abia se inventasera caii. Dar eroul nostru e acelasi si rupe mui. Ce devine si mai mind fuck este relatia lui de indragosteala cu un elefant pe care ulterior il foloseste pe post de obstacol in lupta cu ninja-ii (?). Ce e dubios la asta e ca Tom Yum Goong, filmul dintre Ong Bak 1 si 2 porneste de la Tony Jaa suparat ca cineva i-a furat elefantul. Asadar, putem trage concluzia ca Tony Jaa si-a creat un univers filmic al lui, usor confuz spatialo-temporal, dar oricum, al lui, in care personajele recurente sunt un elefant si Tony Jaa. Am inteles ca Ong Bak 3 o sa fie un soi de Star Wars 3 si o sa lege toate filmele astea intre ele. Iar Tony Jaa va face in sfarsit dragoste cu elefantul.

In afara de presupusele relatii carnale dintre Tony Jaa si elefant, filmul este mai slabut decat celelalte. Desi filmat considerabil mai spectaculos, raportul dintre momente contemplativo-razbunatoare si momentele de razbunare bataioase in sine este nesatisfacator. Se gandeste mult prea mult aici pana sa ii bata pe toti. De asemenea, la un moment dat danseaza, ceea ce e perturbant, dar el este, totusi, si un dansator coregraf ceva si cum el e regizorul filmului probabil ca s-a autoindulgiat.

Ok. Ma duc sa deszapezesc masina.

Richard Kelly

Pentru ca am vazut The Box la cinema acum 2 saptamani si pentru ca am vazut Donnie Darko asta seara. Mi-am dat seama ca este un regizor pe care-l admir si-l respect cu precizie. In sensul in care stiu exact ce admir si respect la el, iar asta nu mi se intampla des. La filmografia lui mamut de trei filme simt ca in ultimul timp i se acorda mai putin credit decat merita, drept care voi incerca sa-i dau putin credit.


Donnie Darko - Cand am vazut Southland Tales, al doilea film al lui Kelly, mi s-a parut spectaculoasa cantitatea inumana de informatii cu care esti bombardat in timp ce te uiti la el. Iar fenomenul asta credeam ca e propriu apocalipsei pe care si-o spunea acolo in film Kelly, dar nu, asta este stilul lui. Richard Kelly e un individ care in primul rand isi respecta foarte tare spectatorul, incepe de la un nivel si are pretentia admirabila de la omu' de pe scaun sa nu fie retardat. Iar asta mi se pare profund respectabil.

Donnie Darko incepe incet insa pana la sfarsit ai nevoie de un caiet si un pix ca sa incepi sa desenezi diagrame in tentativa de a lega firele din film. Dar asta e o iluzie. In ciuda faptului ca scenariile lui sunt scrise absolut impecabil si la o adica, la o verificare atenta, ele functioneaza, nu asta e miza. Tonele de piste si posibilitati pe care ti le ofera nu sunt menite sa culmineze intr-un punct singular apoteotic la sfarsitul caruia sa sari in sus si sa zbieri ASTA E. Din universul Donnie Darko si in general din lumile create de Kelly tu trebuie sa iei ce intelegi tu. Asta este valoarea in filmele lui, ceea ce pricepi tu. Nu exista o cheie a filmului in care sa-l descifrezi si sa te simti debarasat de presiunea unui mister nerezolvat.

Interpretarea mea, de exemplu, e ca Donnie Darko este un individ care-si vede viitorul si care are optiunea sa moara sau nu, iar el alege sa moara, pentru ca lumea in care el exista si in care el e viu devine una dezastruoasa, iar majoritatea dezastrelor sunt cauzate de el, iar el le cauzeaza pentru ca pentru a trai il asculta pe iepurasul de doi metri. Lumile lui Richard Kelly sunt intotdeauna profund impregnate de cauzalitate. Insa interpretarea mea e la fel de corecta ca cea a fetii care crede ca Donnie Darko este Iisus care moare pentru pacatele noastre, avand ca argumente figura angelica Cherita, crucea de pe scoala si alte lucruri pe care le-am uitat. Si daca asculti cu atentie nu pare ridicola nici teoria asta. De-asta Donnie Darko e considerat o capodopera pe buna dreptate, pentru ca lumea si personajele lui sunt pe atat de universale pe cat de incalcite, pe atat de accesibile pe cat schizofrenice, iar daca tu esti un mulgator de vaca poti sa rezonezi la reforma agrara pe care o vezi in film, iar daca tu esti un filosof poti sa rezonezi la existentialismul Satre-ian din filmele lui Kelly. Din asa ceva se face arta cu adevarat coplesitoare.

Southland Tales - Unul din motivele majore pentru care-l admir si respect pe Richard Kelly este consecventa lui. A facut Donnie Darko si toata lumea i-a cazut la picioare si l-a trambitat ca noul mare geniu cinematografic. Ceea ce nu a facut decat sa-i dea bugetul pentru a continua sa-si puna aceleasi idei care-l bantuie pe pelicula.

Daca la Donnie Darko poti sa incerci sa legi fire pentru linistea ta sufleteasca, la Southland Tales orice asemenea tentativa e futila si retezata din start. Pentru ca filmul chiar este la fel de haotic, volatil si impiedicat ca o apocalipsa. In continuare functionand dupa o regula suprema a cauzalitatii, Southland Tales este un sfarsit iminent al lumii.

Toate lucrurile care se intampla de la un punct incolo al istoriei filmului converg spre o foarte logica si fireasca apocalipsa, poetica si profetica. Iar din tot haosul unei lumi pe pragul colapsului si unui film care alearga sa spuna povestea acestei lumi, la sfarsit raman doar doi indivizi intr-o duba, care decid soarta umanitatii. Filmul lui Kelly imi pare ca functioneaza perfect si perfect poticnit ca o piramida cu varful in sus, moment in care totul se termina nu cu o explozie Roland Emmerichiana tot prezisa de film ("This is the way the world ends, not with a whimper but with a bang") ci tocmai cu un geamat care se ridica din tot haosul ala doar pentru a-l distruge. Pesemne ca acum tocmai am facut la fel de mult sens ca filmul, dar asta e foarte ok. Ideea e ca din societatea prabusinda etalata in fata noastra pana la urma ramane un fir mai important decat toate celelalte si anume firul uman.

The Box - Este o intersectare foarte fericita, cea dintre Richard Kelly si Richard Matheson (autorul short story-ului Button Button pe care se bazeaza The Box). Pentru ca atat in filmele lui Kelly cat si in short-urile lui Richard Matheson, in primul rand planeaza un sentiment absolut de "ceva e in neregula". Matheson iti dadea din scriitura un sentiment visceral care te avertiza ca ceva e foarte gresit si rau in toata povestea asta, iar Kelly o face din atmosfera dezolanta pe care si-o imprima in lumile create.

The Box este povestea unui cuplu care primeste o cutie cu un buton pe care daca-l apasa cineva din lume necunoscut lor va muri, iar ei vor primi 1 milion de dolari. The Box este, de asemenea, singurul film al regizorului pe care-l poti rezuma intr-o fraza. Povestea incepe de la acest moment in care ei trebuie sa ia aceasta decizie insa ajunge mult mult mai departe.

In mod amuzant, este cel mai audience-friendly film al lui Kelly (in ciuda contextului profund filozofic), in sensul in care sunt puse acolo lucruri care nu au alta menire in afara de cea de a te ajuta sa fii dispus, cinematografic vorbind, sa mergi in calatoria asta cu respectivul cuplu. Sunt bifate cu repeziciune si dezinteres scenele din care trebuie sa intelegi de ce sa nu-i urasti pe oamenii astia pentru ca au apasat butonul. Iar toate motivele si pasajele necesare formatului scenaristic sunt absolut neinteresante pentru Kelly. El se grabeste sa ajunga in domeniul care-l intereseaza, momentul in care filmul degenereaza intr-un roller coaster existentialist cu Sartre pe locul de langa tine la sfarsitul caruia nu stii daca sa apreciezi filmul sau efortul. Eu apreciez efortul indeajuns de mult cat sa-mi placa filmul si ii acord indeajuns de multa incredere lui Richard Kelly cat sa ma uit fascinat la demersurile sale de a-si satura filmele cu cat mai multe din ideile proprii.

Idei care intotdeauna sunt unele meritorii si, chiar daca esti de acord cu ele sau nu, cu siguranta sunt demne de respect macar pentru formularea lor.

05:04

Da.

Am primit de la Mos Nicolae niste bilete la Don Quijote al lui Dan Puric, la TNB. Aparent indivizii care tin conferinte interminabile despre credinta in Dumnezeu stiu sa danseze. Asa o fi, oricum, nu pot fi sigur, pentru ca eu am intrat la Don Quijote si am ajuns la Ivan Turbinca. A fost nici mai mult nici mai putin de socant. Trebuia sa vad un slabanog in chiloti dansand evlavios pe povestea lui Don Quijote. Dar nu. Eu am vazut batjocura sideranta care este teatrul la TNB. Am vazut, probabil, Nichitus-ul teatrului. Un spectacol dupa Ion Creanga facut indeajuns de strident si de topait cat sa rada romanu-n sala. Ha ha ha. Cat despre dansul pe care trebuia sa-l vad, n-am vazut decat niste tarani topaind in stanga si-n dreapta esuand sa tina ritmul cu ei insisi daramite cu ceilalti din grup. N-am putut nici macar sa dorm. Iar eu mi-am dezvoltat abilitatea de a adormi spontan la performante artistice jenante, filme ori nu. Iata, insa, ca aici nu s-a putut.

Continuand cu filmele, am facut niste alegeri gresite, insa incet, dar sigur, probabil o sa renunt sa ma mai ambitionez sa-mi pierd timpul cu filme pe care sunt destul de sigur ca n-ar trebui sa le vad. Filme despre care stiu destul de sigur ca sunt proaste. Asadar

Don't Be a Menace to South Central While Drinking Your Juice in the Hood - Tot din categoria filme pe care le-am vazut cand eram mai proaspat, eram curios cum arata atatia ani mai tarziu. Arata cam la fel. Nici atunci nu stralucea. Acum pur si simplu arata ca un film care, pe langa faptul ca nu prea e amuzant, pare ca nu a avut nici un monteur si au trantit brut pe ecran. Toate secventele sunt mai lungi cu vreo 5-10 secunde decat ar fi trebuit sa fie, fara nici un motiv. Pesemne ca glumele alea foarte amuzante cu negri si bunici care fumeaza iarba multa necesita cateva momente de reflectie pentru o buna insusire.

Jennifer's Body - La filmele proaste de genul asta ma refeream mai sus. Adica despre filmul cu negri eram intr-o buna masura cert ca nu-si depaseste conditia, dar Jennifer's Body e fix genul de film care probaaaaaaaaabil ca e prost si totusi l-as vedea. Nu de alta dar una din copertile Total Film era cu tarfaciunea Megan Fox. Problema esentiala a acestui film este, in principiu, ca exista. Iar asta se intampla din mai multe motive. In primul rand, pentru ca cineva din Evreuwood a avut senzatia ca retardata de Diablo Cody (stripperita scenarista oscarizata pentru Juno) chiar stie sa scrie scenarii. Nu stie. Stie doar sa puna multa emfaza pe faptul ca ea este o mare pizda pe val acum la hollywood si desi scrie niste mediocritati, nu ca uzate, ci asa... abc film horror pentru scoala de copii cu sindrom down (nu vreau sa ofensez copiii cu sindrom down, ci doar pe Diablo Cody, tarfa). Infuzandu-si cu convingere tot ce-a putut ea in scenariul asta, de la pareri la pizda, stripperita a reusit sa faca o basina care se crede cacat. Imi cer scuze pentru formularile deloc placute estetic, dar asa sta treaba. Gradul infumurarii creste considerabil odata cu intrarea lui Megan Fox in ecuatie, care si ea este echivalentul lui Diablo Cody, doar ca nu in spatele unui laptop cu degetele pe taste tastand entuziasta despre cum menstrueaza, ci in fata ecranului, menstruand on-screen. Este asa o combinatie teribil de emotionanta de film foarte prost care are senzatia ca nu e foarte prost. E ca si cum te-ai uita la un copil retardat de 26 de ani care citeste un cuvant si e foarte foarte mandru si tu-l aplauzi bravo bravo bravo dar de fapt te gandesti vai ce copil retardat de 26 de ani.

Voiam sa scriu si despre Five Minutes of Heaven care este noul film al lui nenea care a facut Der Untergang, insa iata ca m-am irosit pe pizde proaste. Deci data viitoare

bad case of the insomnia

6:55

E deja traditionala insomnie de decembrie. Cea mai rea insomnie de decembrie a fost acum cativa ani cand, dupa vreo doua saptamani jumate mi-am dat seama ca eu n-am mai vazut lumina zilei de, da, doua saptamani jumate. Ceea ce a fost de-a dreptul dramatic. Mai cu seama ca exista pericolul ca respectiva experienta sa se repete. In orice caz, aflandu-ma in plina cura de dezintoxicare cinematografica, dupa filmul sfasietor de prost la care am asistat in aducerea pe lume, azi am vazut doua filme.

A Christmas Carol - Pentru ca voiam sa vad ceva la cinema si pentru ca asta s-a intamplat sa vad. E, cel putin, prima utilizare inteligenta si nu opulenta degeaba a 3D-ului, ceea ce a fost placut. A fost, de asemenea, cred, primul film 3D pe care l-am vazut in limba lui nativa. Cumva fiica domnului Margineanu, in varsta de 12 ani, nu s-a simtit compulsionata sa-l dubleze pe Jim Carrey. Probabil c-ar fi fost frumos sa aud vocea unei romance de 12 ani in Londra anilor 1800. In orice caz, filmul m-a lasat destul de indiferent. Si atat, really.

Very Bad Things - E un film pe care-l caut de ceva timp. In memorie, ca pe net presupun ca era. L-am vazut cand eram mic si-mi aminteam doar socul pe care-l simteam cand il vedeam la varsta-mi de foarte putini ani. Asta si o anume asiatica cracita in sange pe podeaua unei bai intr-un hotel. Eram curios daca filmul chiar e asa hardcore cum imi aminteam sau nu. Si e. Este The Hangover varianta gone wrong. Anume niste unii se duc sa aiba un bachelor party in Vegas unde unu din ei, pompat cu cocaina infige o curva-ntr-un carlig de prosoape in baie. In timp ce-o craceste pe pereti. Iar cei cinci in timp ce dezbat ce fac cu curva moarta cu carligu-n cap de pe podea apare un negru de la paza hotelului care are nenorocul de a fi injunghiat in repetate randuri cu un tirbuson. Cei doi morti ajung pana la urma ingropati si dezmembrati in niste valize sub desertul Nevadei. Grupul fiind unul eminamente evreiesc, cand sa-i ingroape au un atac bizar de constiinta si constata ca nu pot sa le ingroape bucatile amestecate intre ele pentru ca ar fi impotriva legii evreiesti. Evreii astia... Iar filmul se tine tot asa pana la sfarsitu-i apoteotic care totusi ramane, nu m-am inselat, unul dintre cele mai absurd fucked up finaluri ever, cu doar doi dintre cei 5 prieteni ramasi in viata, intr-o curte, unul dintre ei amputat deasupra genunchilor intr-un scaun cu rotile incercand sa se joace cu copiii handicapati fizic ai unuia din prietenii morti. Toate astea in timp ce celalalt prieten ramas viu, aflandu-se intr-o stare Stephen Hawkiana se invarte pe propriul scaun cu rotile sufland intr-un tub. In consecinta, Cameron Diaz fuge din casa urland si prabusindu-se pe strazile suburbane Americane.

Poezie.

filmele astea...

Dupa ce m-am returnat din Napoli nici n-am apucat sa ma uit la cele 700 de poze pe care le-am facut. Am reusit sa vad un sfert din ele cu juma' de ochi in timp ce la realitatea era muzica epica si numaratoarea inversa care avea sa-l anunte pe Geoana un pic presedinte.

Motivul pentru care am fost atat de siderant de ocupat este ca am lucrat impreuna cu niste prieteni la un lungmetraj regizat si scenariat de un retardat mintal psihopat. Daca retardat mintal stiam ca este, valenta lui de psihopat ni s-a dezvaluit abia pe la sfertul al treilea al procesului filmic, cand, intr-o pauza de montaj, ne-am decis sa ne uitam la lungmetrajul sau precedent numit "Puzzle mortal". Aici pun puncte puncte puncte pentru o pauza de contemplare a titlului ... ...

Asa. Beleaua este ca dupa ce a trecut un sfert din acest "Puzzle Mortal" m-a cuprins un fior a la personaj de film horror invaluit intr-o revelatie hororifica. Anume individul asta face intr-una acelasi film. Si la puzzle mortal si la asta (numit "Curier" ... ...) si si la Memento Mori (... ...) individul a folosit exact aceeasi actori, exact aceleasi locatii si exact aceleasi unghiuri de filmare. I kid you not ca magnitudinea acestei realizari a fost in acelasi timp inspaimantatoare (suspectam ca la sfarsitul filmului ne va ucide pe toti) si in egala masura profund descumpanitoare.

Am supravietuit, insa, spectaculos (si in parte datorita celor 5-8 litri de Burn consumati), acestor 50 de zile dedicate acestui film , care s-au concluzionat cu proiectia de la Liberty Center de aseara.

Revenind acum la lucrurile care conteaza si pe care merita irosit timpul, aflandu-ma inca pe fusul orar al "Curier"ului, iata-ma pe mine uitandu-ma la ora 4 dimineata la... suspans

Zombieland - Mie mi s-a parut foarte simpatic initial filmul asta. Adica din trailer. Dar zombie6 a decretat ca e caca ca nu poti falsifica un gen. Iar eu chiar voiam sa fiu amuzat de acest film drept care am zis pula mea. Dar, da, din pacate, chiar nu poti falsifica un gen. Sau in nici un caz, nu in conditiile in care prin personajele tale principale se afla o tipa foarte stearsa si degeaba, care pe deasupra mai joaca si prost. Pare refugiata din Legally Blonde pe taramul zombiilor. Woody Harrelson chiar e foarte cool pentru ca el e foarte bun. Mai e mini noul evreu nevrotic al hollywoodului, Jesse EisenBERG si Abigail Breslin, care era teribil de simpatica in Little Miss Sunshine, dar care in acest punct al vietii ei pubescene arata ca ceva grotesc. Ea nu arata fugita din Legally Blonde, ci din The Curious Case of Benjamin Button. Este, intr-adevar, nici mai mult nici mai putin de curios cum poate arata o fetita de 13 ani ca o bunica indesata intr-un corp confuz. Si toate astea fara nici un pic de machiaj, au naturel. Povestea degenereaza rapid intr-un shooter cu zombi cu o poveste amoroasa evreiasca indesata printre crapaturi. Nici macar cameo-ul lui Bill Murray n-a salvat mare lucru din cacat, pentru ca pur si simplu acest grup de 4 persoane par sa se plimbe pe-acolo prin film doar ca sa (ne) piarda timpul. Din acest punct de vedere, macar bine ca are doar vreo 70 de minute.

Astra ±6

Acest post a intarziat o zi, in ciuda faptului ca l-am scris acum 24 de ore, de dimineata netul a picat in intreg Ibisul. Pur si simplu n-ar trebui sa le dea voie sa aiba net in unele orase din Romania ca chiar nu stiu ce dracu sa faca cu el.

I'm sorry that I'm late. I went blind. I've got confetti in my eyes.

Azi am pierdut micul dejun de la ibis caci astazi m-am respectat si m-am trezit la 11.30. Si-am sarit direct in filmul Krauzberg 36 sau ceva de genu, un documentar facut intr-un fel foarte redundant, facut de o pizduta, despre cartierul turcilor plin de hip hop din Berlin. Dar foarte foarte redundant. O oarecare s-a intamplat in cartierul ala si a iesit de-acolo cu materialul pe care voiau aia sa-l dea despre ei, anume ca canta hip hop si ca joaca ping pong, atunci cand nu ajuta copiii saraci.

Si am mers dupa aia la muzeul vanatorii care a fost foarte tare dar foarte pe fuga ca trebuia sa ajungem la filmul de mai jos. Am facut insa niste poze care vor intra in postul mare cu poze!

Apoi am vazut Australia care e foarte ok pentru un documentar de televiziune romanesc. Mai cu seama ca nu exista documentare de televiziune romanesti. Drept care, produs 100% de HBO, creeaza un foarte necesar precedent. Despre echipa romaneasca de homelessi care merg la campionatu mondial de homelessi in australia, si e ok.

Dupa, am vazut "The Shadow of the Holy Book" care este un film despre Turkmenistan. Acum, eu n-am vazut niciodata nici macar o poza din Turkmenistan drept care mi s-a parut de bun simt sa-l vad pentru ca eram destul de nerabdator sa vad ce dracu se intampla acolo, singurele doua informatii despre tara aia pe care le aveam fiind ca 1. ei nu opresc gazul ca sa nu iroseasca chibrite si 2. salariul mediu pe economie e de 1$. Lucrurile pe care le-am aflat din film au meritat, intr-adevar, efortul de a sta prin filmul asta. Dictatorul de-acolo a scris o carte care se invata pe de rost la scoala, pe care se jura lumea cand ies din inchisoare, care se pupa langa Koran si din care se pun citate pe zidurile moscheielor. De asemenea am mai aflat ca un turc smecher si-a dat seama ca poate abuza de megalomania patologica a dictatorului si a tradus cartea in turca ceea ce l-a facut pe dicator sa-l lase pe individ sa-si faca toate afacerile pe care le vrea in Turkmenistan. Celelalte corporatii uriase i-au luat exemplul si cartea despre cum sa-ti subjugi poporul in 10 pasi rapizi intr-un mod cat mai brain-dead posibil a fost tradusa in 40 de limbi, fiecare editie dand acces unei alte companii acolo, de la Daimler Chrysler la Siemens si asa mai departe. Filmul stabileste lucrurile astea in primele 30 de minute iar apoi pur si simplu sta si numara de cate ori da telefoane regizoru la corporatiile astea incercand sa afle detalii. Ceea ce devine foarte frustrant foarte repede. Pentru ca astia incercau sa fie Michael Moore dar fara coaie si fara kilogramele in plus necesare. Si pur si simplu se duc din usa in usa din paznic in paznic ca sa li se zica de fiecare data nu mai filmati. Pai normal ca nu-i lasa in pula mea nimeni sa filmeze. Si aici daca te duci intr-o farmacie sa filmezi, femeia de 80 de ani responsabila cu siguranta obiectivului iti va spune sa inchizi camera.

Si regizoru n-a stiut sa faca nimic mai mult de atat, s-a blocat in paznici si prezenta interdictiile intalnite ca niste chestii asa iesite din comun si noi trebuie sa cadem in pula ca nu-l lasa sa filmeze in Siemens. Ba chiar a fost si-n Turkmenistan de unde s-a intors doar cu 2 interviuri dintre care unul cu un taximetrist care nu zicea nimic. In rest, vreo 60 de minute isi etaleaza incompetenta. Subiectul, dictatura lu nenea ala, e absolut cacator, este Ceausescu x 3000, este dictatura lu' Dumnezeu, nu-mi vine sa cred ca exista asa ceva. Trebuie sa pun linkuri de pe youtube. Dar filmul este un cacat enervant si irosit.

Apoi am vazut "Donkey in Lahore", povestea unui australian care, intr-o vizita in Pakistan, se indragosteste de o pakistaneza si ii zice c-o ia de nevasta. Iar filmul urmareste povestea celor doi pentru vreo 5 ani, cum el se face musulman si tot incearca sa-i faca rost de viza sotiei si e o poveste foarte emotionanta si eminamente umana rezumata in doar 2 ore, de un regizor deosebit de abil. Cu care am si stat de vorba dupa aia 4 ore.

Cam asta a fost Sibiul. Acum iar sunt foarte rupt. Dar cu mentiunea ca am gasit si mai multi hemoroizi azi, ceva absolut spectaculos!

URMEAZA POZEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

Astra ±5

Mai pe scurt pentru ca a fost o zi lunga si sunt rupt si tocmai ce mi-am irosit toata energia (creatoare si altminteri) in aceste ultime 30 de minute in care am incercat sa pornesc laptop-ul de parca porneam o drujba. Cu sfoara adica. 

La 10.30 dimineata am recuperat filmul pentru care venisem pana in 4.30 vineri si pe care l-am ratat intrand si stand in sala gresita. Once Upon a Train deci. Care la a 5-6-a vizionare tradeaza niste probleme reparabile. Apoi am continuat cu bine intitulatul "My class - From Russia with relativity". Despre clasa de copii dotati adunata in 82 de URSS pentru binele natiunii, revizitata 20 de ani mai tarziu cu toate geniile revizitate. Ideea e ca majoritatea s-au carat in America. Si si-au aplicat invataturile invatate pentru binele natiunii, doar ca in alta natiune. Ceea ce e frumos. Destul de politic, dar indeajuns de journey through life, filmul se tine destul de bine, iar regizoarea e o rusoaica BALSHOI. 

Apoi am fost intr-o librarie germana din care mi-am cumparat ciorapi. Si apoi in muzeul farmaciei in care am vazut niste cabinete de farmacie din secolul 17 foarte foarte tari. Urmeaza muzeul armelor si al chestiilor impaiate. Apoi mancare intr-un subsol sibian (hihi) numit Sibiul Vechi, unde am mancat bine. Am renuntat la mancarea festivalului in detrimentul bugetului, dar nu ca n-ar fi fost buna, ci pentru ca totul incepea sa fie mult prea all-inclusive pentru gusturile mele.

Apoi ne-am returnat si intamplator am vazut "humoresca" un film de vreo 16 minute care m-a umplut de ura. Si pesemne ca as fi avut tot felul de remarci witty si amuzante ce implicau insulte directe la adresa regizorului si a familiei lui, doar ca imediat dupa aia am vazut Constantin si Elena care m-a umplut de lumina vietii, drept care nu am nici un chef sa ma injosesc indeajuns de tare incat sa vorbesc despre voma care este acest cacat de humoresca. E ceva cu batrani exploatati de regizor oricum. 

Dupa ce am vazut Constantin si Elena, insa, care este cel mai bun film documentar pe care l-am vazut in viata mea si spun asta fara rezerve si fara sa mai detaliez pentru ca filmul asta m-a epuizat si emotional si intelectual... Este pur si simplu un film care trebuie neaparat vazut ca sa fie crezut. 

Apoi a urmat chestia cu noul val care prezinta lucruri si respectiv Cristi Noul Val Puiu prezenta un documentar din 83 numit The Shop pe care aveam toate intentiile sa-l vad, doar ca mi-am dat seama dupa primele 10 minute ca pur si simplu nu mai pot sa vad inca un film imediat dupa Constantin si Elena.

Drept care am fost la KFC drive-in! Singurul KFC Drive-in pe care l-am vazut in viata vietilor mele. 

Si am incheiat, la risc, pentru ca era ultimul film pe care mai aveam timp sa-l vad, cu "Speaking Tree". Un film facut de o frantuzoaica in India. Cred ca voi pleca din Sibiu cu o foarte impamantenita ura discriminatorie fata de francezi si mai ales francezii care fac documentare. Remember irlandezii care ziceau "uuuuu" la casa polonezului comunist? Ei bine, erau francezi. 

Filmul frantuzoaicei se petrece cam in felul urmator: un indian o ia razna complet dupa ce isi vede capra spintecata in desert drept care urmatorii 10 ani sta legat de un copac. Eu cred ca l-a vazut pe Luke Skywalker in interiorul caprei si de-asta s-a cacat pe el intr-un asemenea hal incat ma-sa l-a legat cu lanturi 10 ani de un copac. Filmul asta este de departe cea mai mare basina pe care am vazut-o in festivalul asta. Sunt 65 de minute de cacat de film sepia (!!!) cu baiatu asta legat de copac si atat. Adevaru e ca presupun ca intr-un fel suntem cu totii legati de un copac. Regizoarea asta e o retardata, supozitie confirmata si de Q&A-ul ulterior in care la o intrebare a unui indian, anume "de ce unele chestii sunt subtitrate si altele nu?" frantuzoaica a raspuns ca "hi hi, la intrebarile astea iti dau raspunsul in hol daca vrei, vorbim ca intre indieni". Esti frantuzoaica fa proasto. Asta a fost si ultima intrebare. 

Asadar seara mea a luat aceasta turnura dramatica constand in faptul ca aveam o dorinta arzanda de a lega o frantuzoaica pe care  n-o cunosc de un copac. Nici mai mult nici mai putin de 10 ani. Cat despre indianu ala, cu siguranta daca nu era nebun cand l-au legat de copac cu lanturi, 10 ani mai tarziu ce pula mea sa mai aibe in cap daca nu furnici, greieri si alti prieteni dendrofili?

Am descoperit azi o noua specie de hemoroizi in Casa de Cultura acolo, dar am senzatia ca pur si simplu la sfarsitul acestui pelerinaj in documentarele venite la Sibiu, voi face un post mare cu toate pozele si totul va fi bine.

Astra ±4

Normal ca n-au pus-o pe Sulfina Barbu ca ministru al mediului ca doar o cheama Sulfina. 

In alta ordine de idei, asta a fost o zi destul de linistita. E dincolo de imaginatia mea de ce exact m-am trezit la 9 ca sa ma duc la un panel cu documentarul romanesc dupa 20 de ani. A durat trei ore si nu s-a spus nimic. Iar apoi au urmat textele pentru timpul liber. Care au fost problematice. Iar problemele respective nu le voi reproduce aici pentru ca sunt atat de jenante incat nu vreau sa irosesc internet pe ele. 

Azi am vazut, deci, doar doua filme. Unul in cinema, in finlandeza, si unul in pat in engleza dublat in franceza dupa un episod de Drawn Together in germana. Pentru ca asa sunt eu, teribil de multilingvist asta seara. 

Am vazut You Live and You Burn un film cu o descriere cum nu se poate mai neatractiva. Ma confrunt acum cu o problema tot lingvistica pentru ca nenorocita de limba romana nu are cuvantul "siblings" si deci nu pot sa zic doi frati pentru ca e vorba despre un frate si o sora. Tigani. Care traiesc in Finlandia si au tot soiul de probleme existentiale. Asa spune descrierea, cu probleme existentiale. Ei bine nu m-as fi dus la acest film in circumstante normale, insa iata-ma pe mine in cinema cu ceaiul Khalim Chai Walla in mana uitandu-ma la familia de  tigani la masa discutandu-si problemele. Dupa douazeci de minute lucrurile se imputisera si ma gandeam ca ce pula mea tre sa stau eu sa discute ei ce greu e sa fii tigan in Finlandia. Insa lucrurile in acest moment iau o inorsatura neasteptata de situatie. Fratele se dovedeste a fi homosexual si de fapt despre asta erau toate discutiile anterioare. Surpriza a fost, deci, ca s-a dovedit a fi un film intim de o subtilitate respectabila despre cum acest frate e haituit in permanenta de alti tigani care vor sa-l omoare ca pe  o femeie araba fara batic. Da, foarte surprinzator, filmul este bun...

Apoi m-am retras si am vazut Final Destination dublat in franceza si subtitrat tot in franceza. O experienta draguta si educativa. 

Nu ma mai lasa sa uploadez poze cu hemoroizii. Fiti fara grija, insa, ei sunt tot acolo, iar atunci cand ma vor lasa sa uploadez poze cu hemoroizii, voi umple internetul cu ei!

Astra ±3

Intr-o maniera ceva mai civilizata. 

Am inceput la ora onorabila de 11.45 si anume cu Family 068. Ar trebui mentionat acum, adica cred ca ar fi un moment bun sa mentionez ca festivalul de film Astra este de documentar si antropologie vizuala. Acest ultim termen e deosebit de important. In primul rand pentru ca asta inseamna ca trebuie facut un slalom deosebit de abil printre filmele ce poarta acest blazon si in al doilea rand ca filmele care poarta acest blazon sunt practic, cum ar veni, echivalentul unui scatofil care filmeaza oamenii cacandu-se. Inteleg ca-i place, dar nu inteleg de ce restul lumii trebuie sa suporte cacatu? Revenind, asa, dizgratios, la Family 068, el arata o familie de Nicaragi care spala plastic. Eu am asteptat. Eu am dat dovada de cumpatare si rabdare. Am zis, ba, de ce spala astia plastic? Filmul are 27 de minute. Cumpatarea mea a luat un abrupt sfarsit pe la minutul 14 cand inca nu intelesesem de ce aia spala plasticul. Pentru ca apoi sa ajung la concluzia sfasietoare ca that's the whole fucking point cu aceste filme antropologice. Nu trebuie sa stii de ce fac oamenii aia lucrul respectiv, trebuie doar sa te uiti si sa te simti profund intrigat. Da' intrigat bine. Daca ti-ai ras barba si n-ai ce sa freci ca sa-ti etalezi intrigarea ai pus-o. Aflandu-ma intr-o dramatica penurie de barba, m-am retras silentios si m-am dus, impotriva vointei mele dar nefortat de nimeni, la Rouge Nowa Huta.

Rouge Nowa Huta este un film facut de irlandezi in legatura cu polonezii. Despre ce anume nu as putea sa ma pronunt, din pricina simplului fapt ca, marcat fiind de experienta antropologica anterioara, dupa inceputul de 20 de minute in care vorbea un polonez si in care se tineau, din nou, cadre de 10 secunde de-am-pulea (ce-mi place sa ortografiez - probabil gresit - cuvantu asta), m-am retras, din nou, cu aceeasi sus-mentionata gratie. Pentru ca aici era dramatic. Erau niste vestici cacaciosi, recte irlandezi, care au venit in casa la polonez cu traducatorul care traducator le traducea, nici mai mult nici mai putin, casa in care se aflau. "Iata, asta este un apartament comunist"; "oooooooooo" zisera irlandezii. "In acest apartament cu 3 camere locuiau 6 persoane, comuniste"; "uuuuuuuuuuuu" zisera irlandezii. "Iar acesta e un storcator de fructe comunist"; "aaaaaaaaaaaaaaa" zisera irlandezii excedati si juisati. Apoi au urmat multe (multe) (multe) (multe) cadre statice, la sfarsitul carora, simtind ca am experimentat exhaustiv antropologia irlandeza, m-am retras. 

Una din distractiile si partile pozitive ale acestui festival este ca el se desfasoara in total in 2 sali. Una la etaj si una la parter. Asadar, ai tot timpul sa te fatai de colo colo de la un antropolog basinos la altul. In cautarea de basini noi, deci, m-am dus la Soul

Soul este un film din Sardinia. Sardinia e frumoasa. In Sardinia exista o cursa de cai traditionala care-l onoreaza pe Sfantul Constantin si al lui Cal. Traditional, doar barbatii participa la cursa asta, insa, soc si groaza, s-a trezit o femeiusca care vrea sa se dea si ea cu calu cu barbatii. In ciuda acestei premize teribil de dramatica si controversata, filmul, de aceasta data vizionat pana la sfarsitu-i onorabil, cade cu un fas. Pentru ca il construieste prost, pentru ca iti construieste toata drama inscrierii individei in cursa, pentru ca la sfarsit nici nu stii ce pula mea s-a intamplat si pentru ca pana la urma isi exacerbeaza deloc inteligent subiectul. 

Apoi am fost sa mananc. Mancare buna. 

Si a urmat sectiunea "Noul val prezinta documentare". Acest termen de "noul val" devine teribil de uzat si as vrea teribil de tare sa se termine odata, prilej cu care probabil tot se va vorbi despre el, doar ca va fi "vechiul val". In fine, Corneliu Porumboiu prezenta "out of the present", al lui Andrei Ujica din '95 facut complet din material de arhiva cu rusii care se urcau pe statia spatiala MIR in anul 1991, cand URSS-ul a cazut. Este un film foaaarte contemplativo-oniric asa cum am mai zis. Problema e ca asta e bun. Alta problema e ca eu sunt suprasaturat si de contemplare si de onirism. Drept care n-am putut sa savurez plutirea aiurea prin spatiu la adevarata ei valoare. Si alta problema e ca toata ideea era Q&A-ul de dupa cu Corneliu Porumboiu insa saracul n-a fost intrebat nimic. Pesemne ca intreg poporul era scufundat intr-o profunda contemplare a teoriei relativitatii. Adevaru' e ca totu e atat de relativ...

Am mai facut o poza cu hemoroizii suspendati. Arata tot la fel. As vrea sa sparg unul.

Astra ±2

M-am revenit. Eu sunt cazat la Ibis. Care Ibis este practic peste drum (de fapt peste parcare) de casa de cultura, locul in care se intampla toate proiectiile. Ceea ce pe langa factorul de lene, favorizeaza si factorul de a ramane uscat, pentru ca astazi (marti) de exemplu, a plouat ca dracu. 

Pentru ca mi-am lasat magaoaia de aparat Nikon D50 acasa s-a decis sa cumparam un point & shoot dupa ceaiul de la micu dejun. Si deci am cautat media galaxy-ul sibian (oare chiar nimeni nu face legatura cu sybian? Ca i giggle inside de fiecare data cand zic/scriu asta). Si am luat un Nikon L19. Si ne-am vazut de viata noastra in continuare, naivi cum suntem. 

Am reusit sa nu ajung la nici un film din mai susul mentionat motiv asa ca m-am dus sa mananc. Mancare buna. Apoi m-am dus la At Home Anywhere (imdbless) care s-a dovedit a fi, in primele zece minute, un film olandez despre olandezi anosti care se dau cu barca. Ca doar tara lor e scufundata, ce sa faca altceva. Asadar am facut lucrul de bun simt si m-am culcat. M-am trezit la Q&A la intrebarea foarte profunda si anume de ce vorbesc olandezii aia in nu stiu ce dialect olandez. Sa-mi bag pula daca voiam sa stiu ca olandeza are dialecte. Iar nenea ala chiar simtea profunda nevoie de a se da mare ca e olandez si ca n-a inteles limba (??????). Am plecat. 

Am descarcat pozele din noul aparat point & fut si erau spectaculos de infecte. Atat de spectaculos de infecte incat instantaneu l-am impachetat pe Nikon Coolpix L19 in cutiuta lui retardata si ne-am urnit catre media galaxy-ul sibian (hi hi hi). Unde, pregatit sa vin cu furia lu' Dumnezeu, am reusit s-o coplesim pe sibianca (aproape hi hi hi) de la standul foto astfel incat in 2 minute nu mai intelegea nimic si a zis ca putem sa ne luam alt aparat. I-am zis ca-s fotograf profesionist si ca-mi bag pula-n aparatul ei. Partea a doua e adevarata. Am luat deci, cu ceva mai multi bani un alt aparat care pana la momentul scrierii se dovedeste a fi oaresicum decent.

Drept dovada voi expune aceasta fotografie cu tavanul cinema-ului din sibiu si ale sale eruptii spontane de hemoroizi luminosi. 

 

Iata, deci, ce frumos. 

Apoi mustind de responsabilitate cinefila, m-am dus la Copsa Mica, Dudu's dark town (iar fara imdb) care era in premiera prezentat si este un film facut, din nou, de olandezi (sa-i fut) despre da, Copsa Mica. Care aparent e sau a fost cel mai poluat oras din Uniunea Europeana. Au si ei cu ce sa se laude. Si este asa pentru ca acolo a functionat mult timp fabrica de NEGRU DE FUM. Orice dracu ar insemna asta. Aparent cu asta colorau anvelopele in negru (?????). Si de-asta oile din Copsa Mica au fost mult timp negre, iarba galbena si legumele sunt in continuare patate si contaminate. In acest oras tipic romaniei abandonate (a se vedea si Ocna Mures) un nou primar vrea sa faca lucrurile mai bune. Si filmul este facut foarte dragut cu o doza de umor cat sa-l faca suportabil. Nu are nici incrancenare activista si nici patos penibil. Prezinta doar situatia cu detasare olandeza (sa-i fut). 

Apoi am fugit la hotel prin ploaie (desi suna dramatic, drumul este de 50 de m) ca sa descarc pozele sa vad daca-s dezastruoase sau nu. Si puteti vedea ce frumos arata hemoroizii aia. 

M-am returnat apoi ca sa vad Adakale Stories. Care este unul dintre documentarele cu un subiect din-ala pe care dupa ce il citesti incepi sa faci "u u u u". Exact asa. Este despre insula scufundata de pe Dunare, de langa Orsova, pe numele ei Adakale. Desi filmul, din ratiuni nebanuite deocamdata de mine, alege sa nu spuna ca insula a fost scufundata de mana omului si mai precis de mana lui Ceausescu cand a decis sa-si traga un lac numit Portile de Fier. Adakale Stories este, insa, un film cu incrancenare activista si vrea sa faca lumea un loc mai bun, dar o face cu pasiune si cu o convingere coplesitoare prin interviurile cu fostii locuitori ai insulei care toti, turci, romani, batrani sau tineri incep sa planga cand reminisceaza gradina Edenului care era aceasta insula. Cum erau toti 700, cati traiau acolo, o familie si cum nu-si incuiau usile noaptea si asa mai departe. Mie mi se pare o poveste spectaculoasa, una din victimele delo

c cunoscute ale lui Ceausescu, un loc in care se adunasera toate etniile si cohabitau in pacea lui Dumnezeu. Chiar reuseste sa fie, in demersul sau determinat, o eulogie a unei lumi scufundate si pierdute pentru totdeauna, din ratiuni economice, din ratiuni de cacat, din ratiuni eminamente umane, locul ala chiar a existat si chiar nu va mai exista niciodata. 

Si va pun si o poza.