Top10 2009

Am 9, nu 10. Si pe scurt, ca 2009 se termina repede

1. The Wrestler
2. Two Lovers
3. Drag Me To Hell
4. Star Trek
5. Inglorious Basterds
6. Bad Lieutenant
7. RocknRolla
8. The Box
9. JCVD

Asta e topul strict din filmele care au rulat in cinema la noi anul asta. Nici macar n-am 10. Poate mai incolo o sa fac un overall top10 2009.

The hurt locker - WHAT THE FUCK

The Hurt Locker - Oh my god. Oh my god oh my god omg. What the fuck. Asta este marele film al anului, za best of za best, cel mai smecher film de razboi din pula? Are you fucking kidding me? Traim intr-o lume retardata. Ce este cu acest cacat de film?? Nu-mi vine sa cred ca toti criticii pizdii au cazut in pula la filmul asta care este atat, atat de blatant un misfire cacator. Despre baietii din Irak curajosi care dezamorseaza bombe.

Regia lui Katheryn Bigelow este absolut impecabila. Este mai mult decat impecabila, isi depaseste de 200 de ori scenariul, care e o masa amorfa de cacat aburind. Exista in toate filmele momentele alea care se construiesc si la sfarsit e un unghi mai ciudat, vezi un personaj mai altfel si stii ca cineva o sa moara acolo in cadru, ceva rau o sa se intample. Filmul lui Katheryn Bigelow e absolut tot asa. Amentintarea perpetua a razboiului musteste constant pe strazile Baghdadului lui Bigelow. Este atmosfera razboiului modern, razboiului urban, cum cred ca n-a mai nimerit pana acum. Ceea ce e foarte foarte pacat. Pentru ca in ciuda faptului ca regia si imaginea sunt geniale, asta nu face cu nimic mai bun scenariul. Iar de la scenariu pleaca, totusi, tot filmul. Poti sa incepi sa decorezi un cacat, sa-i pui doua floricele si o ghirlanda, dar tot un cacat decorat ramane.

Asa si aici, desi scenariul asta poate parea, la prima mana, la o privire superficiala, o chestie ok, cu personaje foarte iconoclaste si asa mai departe, e de fapt doar for show. Nu exista substanta in scenariul asta de fapt. Personajele astea de fapt sunt subtiri ca hartia, habar n-ai de ce taranu ala se avanta-n bombe ca tarzan, ceea ce credeam ca va fi lamurit la sfarsit intr-un twist devastator. Dar nu, that's the whole fucking point in povestea asta, soldatul sa ramana un anonim pentru ca mesajul patriotic dezgustator sa poata fi transmis in universalitatea lui deplina. Da, uite, ce razboi de cacat purtam de-a-m-pulea si n-avem ce mortii nostrii sa cautam pe-acolo, da' fiti curajosi baieti, lasati-va copii si nevestele acasa ca TARA ARE NEVOIE DE GENISTI. TOATA LUMEA LA GARA, SPRE IRAK INAINTEEEEEEEEEE!!!!!! Fututi mortii ma-tii de basinos. E acelasi retardat infect care a scris In The Valley of Ellah, care a fost blamat pentru propaganda nerusinata, da' intre timp aparent individu si-a mai slefuit tehnica, e mai "subtil" acum el. Nu-mi vine sa cred ca aceasta galusca cacacioasa a fost inghitita. Sunt de-a dreptul ultragiat. Si totul pare ok de fapt, pana la un punct, filmul incepe sa scartaie in ultimul sfert, da' e ok pana la ultimele 5 minute, moment in care scenariul incepe sa-si suga pula cu ferocitate. Moment in care se prabuseste si regia geniala a lu Bigelow ca n-ai ce pula mea sa-i faci. Teoretic daca ai inghitit galusca, dupa cele 2 ore de Baghdad, la sfarsit, cand cei doi protagonisti discuta in masina teribil de emotionant si tu esti bine bine lubrifiat, da' bine de tot, n-ar mai trebui sa simti cum discutia aia iti baga trei degete adanc in cur. Ca esti bine bine lubrifiat. Da' daca n-ai inghitit galusca si la sfarsit esti pur si simplu ok, what the fuck cand vorbesc aia in masina, cineva pur si simplu incearca sa-ti forteze intempestiv trei degete patriotice in cur. NOT COOL, NOT COOL, MAN!

the calendar is going to hang itself (soon)

The Auteur - "A sweet comedy about the world's greatest living porn director." Pentru ca a aparut pe ES. Am zis sa-i dau o sansa, cine stie ce geniu comic ramas nedescoperit o fi in spatele filmului astuia. Si am vazut 25 de minute din el, restul pe fast forward. Nici un geniu comic... Umorul e strict la nivelul "Dike Club", "Full Metal Jackoff" etc. Nimic mai mult. De asemenea, e filmat ca o telenovela pe video dintr-un motiv sau altul. Macar n-am pierdut decat ~30 de minute uitandu-ma la el.

Thirst - Eu nu m-am mai uitat la nici un Park Chan-Wook de la Oldboyu vazut la TIFF pentru ca m-au enervat indeajuns de mult ultimele 50 de minute din el cat sa-mi astampar curiozitatea. Dar am zis sa vad Thirst. Povestea unui preot care se ofera voluntar intr-un spital si se imbolnaveste si cand moare ii e transplantat niste sange de vampir din greseala si se face vampir (pesemne ca din cauza unui vampir iresponsabil care s-a gasit sa doneze sange - o alta notiune revolutionara din partea koreanului). Dupa vreo ora in care se tine foarte bine transformarea din preot in vampir, cu tot cu imagistica geniala inerenta, recte la un moment dat il vedem pe preotul vampir sarind de pe geam zuufffff, in adancul noptii. E, dupa ora asta, vine momentul in care totul se transforma in Therese Raquin. Si de fapt singura problema a filmului e trecerea asta, de la mintea lui Park Chan Wook 100% la Emile Zola 100%. E o trecere deloc gratioasa si indeajuns de brusca cat sa poata sa-i futa filmul, mai cu seama ca se intampla in fix 2 minute, intr-o scena. Acolo se cam rupe filmul, da' pana la urma Park Chan-Wook reuseste sa tina tragedia frantuzeasca destul de bine. Pesemne ca marele plus al filmului e umorul lui si faptul ca e korean. Koreeni astia chiar sunt absolut fascinant de dementi. Asadar in ultima ora Thirst trece prin toate marile drame umane, pana la finalul parca neplacut de asemanator cu ala din 30 Days of Night. Ba chiar il prefer pe ala din 30 Days of Night. In orice caz, un film-experienta.

Wolf Creek - Am citit ca John Jarrat, actoru' care-l joaca pe criminal (oh, caca, spoiler e cu criminali) este foarte method actor si ramanea in personaj intre duble. Asta trebuie sa fi fost distractiv. De asemenea a stat nu stiu cate saptamani izolat in desert ca sa se pregateasca pentru rolul asta. Ceea ce se simte in film, pentru ca the bad guy este in principiu cam singurul lucru cat de cat interesant acolo, restul fiind scufundat intr-o mediocritate cliseistica. E pe modelul Texas Chainsaw Massacre, da' problema e ca regizorul n-are nici povestea nici coaiele lui Tobe Hooper. Si m-am plictisit cumplit sa vad horror-urile astea deloc inteligente care au pretentia sa fie vizionabile doar prin bau bau. 20 de milioane de horror-uri Texas Chainsaw Massacriste mai tarziu, as vrea si eu sa vad ca exista niste oameni care chiar se gandesc un pic la scenariu inainte sa se apuce sa faca filmul cu numarul 2 de milioane 1. Dar aici chiar nu e cazu. Si de fapt singurul merit al filmului e, cum zicea paranoiku, faptul ca pizda care s-a intors de-a-mpulea in baza criminalului si-a luat ditai muia, respectiv in piept, cu un cutit de ursi. Dar cat s-a chinuit sa-si construiasca protagonistii, Wolf Creeku m-a pierdut complet cum a inceput actiunea, cand o pizda il impusca pe ala rau, il zgarie un pic, cat sa cada lesinat, da' dupa aia il lasa in pace. 20 de milioane 2

world domination epicness

Afghanistan shit storm

RIDE

Black guy

poze napoli #2

Herculaneum


2000 ani ++


explicatii

Pizza


De pe mare


MADRE


Your regular street

Napoli

poze napoli #1

off we goooo



roasted kid


holy... shit

strazi

scoala de arte


(facuta de madi)


printr-un gard

chucky


ospedale delle bambole


ospedale delle bambole 2

stephen king si altii

Pentru ca demersurile craciunesti tocmai ce-au luat sfarsit, am gasit de cuviinta sa bag in mine cat de multe filme posibile. La lumina luminitelor de brad, bineinteles. Asadar, au fost, unul dupa altul, dupa cum urmeaza:

The Invention of Lying - Pentru ca am vrut sa debutam seara cu ceva lejer, am zis sa-i mai dam o sansa lui Ricky Gervais in filme, dupa foarte confuzul Ghost Town. Acolo el era singurul care putea sa vorbeasca cu mortii, aici e singurul care poate sa spuna minciuni. Poate din cauza circumstantelor in care se tot pune pe ecran, poate din cauza faptului ca e grasutul care a scris The Office, poate pentru ca sufera de sindromul Seinfeld/Larry David, Ricky Gervais pur si simplu nu prea are ce cauta in filme. Pare sa aiba un concept foarte relaxat in legatura cu ceea ce inseamna scenariu. Desi glumita-iisusiasca agnostica, e o comedie foarte irelevanta, pentru ca destul de golden rule, scenariu 101, daca pornesti de la un high-concept din-asta gen toti oamenii trebuie sa spuna adevarul, trebuie sa definesti foarte bine in ce parametri se intampla chestia asta. Aici faptul ca ei nu stiu sa minta se manisfesta printr-un sindrom tourette prezent in fiecare personaj. Toti se simt nevoiti sa vomite spontan tot ce gandesc. Si habar n-ai in ce masura afecteza lumea ca intreg faptul ca oamenii nu pot sa minta. Pur si simplu filmul pica absolut din start, e doar Ricky Gervais care de pe la minutu 15 cand poate sa minta si cand poate sa fie his Ricky Gervais self, se joaca pe-acolo de-a-m-pulea pana se termina filmul.

The Mist - Sunt cat se poate de oficial un foarte oficial fan Frank Darabont si Stephen King. Preferabil in combinatia asta. Darabont mi se pare ca are o regie fascinant de complementara scrierii lui Stephen King. Iar The Mist reprezinta o alta culminare a colaborarii dintre cei doi, dupa The Green Mile. Iar povestea unui orasel cuprins de o ceata dubioasa se transforma intr-un film cat se poate de epic si cat se poate de bine tinut. Darabont regizeaza lait-motivele lui King in ceea ce priveste religia si societatea pana la un final perfect pentru filmul in cauza. Call me a fucking fan.





Miller's Crossing - Filmul asta e o combinatie de Joseph Gordon-Levitt in Brick inserat in meandrele indescifrabile ale unei povesti de-a lui Guy Ritchie. Totul incastrat intr-o bula de film noir. Mi s-a parut mai degraba un efort bun decat un film bun, o demonstratie ca se poate - sau se putea acum vreo 20 de ani sa mai faci filme din-astea in conditiile propice. Si desi parea destul de aproape de a fi un film pur demonstrativ, Coenii demonstreaza la sfarsit ca totusi there's some heart or lack there of in toata povestea asta si ca totusi personajul principal isi depaseste limitarea impusa de un omagiu genului si chiar devine un personaj adevarat intr-un film adevarat. Asta este, totusi, admirabil.



The Dead Zone - Pentru ca l-am pus la luat dupa ce m-am mirobolizat la The Mist. Stephen King + David Cronenberg + Christopher Walken in anii 80. Povestea unui individ care intra in coma si iese cu abilitatea de a vedea viitorul sau trecutul sau ce se intampla sa vada. Si pe parcursul filmului m-am tot intrebat ce anume din povestile scrise de Stephen King face ca tot ce se intampla acolo sa fie atat de privibil si savurabil in ciuda tuturor neajunsurilor care se strecoara in povestea de fata, de exemplu. Si cred ca e pur si simplu naturaletea aproape perfecta cu care Stephen King creaza personaje si lumi adevarate. Family Guy (parca) faceau misto de el la un moment dat cu domnu king despre ce e urmatorul roman? Si el apuca o lampa de pe birou si inventeaza o poveste horror. Desi pesemne ca sketchul nu a vrut decat sa fie amuzant intr-un mod Family Guy-esc, este destul de spot-on. Chiar cred ca motivul pentru care filmele dupa Stephen King sunt atat de misto este ca toate personajele sunt detaliate exact indeajuns de mult cat sa creeze o lume care traieste si respira pe cont propriu. Parte din arta scenaristicii este sa redai momentele cheie din existenta personajelor tale, iar la personajele lui King ai intotdeauna senzatia ca ele exista mai departe dincolo de ce se vede pe ecran.