Watchmen - Part Deux

Deci Watchmen

Am fost foarte fraier. De fapt am fost exact cum trebuie sa fii ca sa mearga filmul asta la tine. Toata smecheria e sa te tine in curiozitate, sa te intrebi ce o sa urmeze. Mi-am imputat mie insumi dupa prima vizionare ca pesemne ca eram eu prea curios cum au facut unele lucruri si de-asta cumva a trecut filmul pe langa mine. Dar fix pe curiozitatea asta mizeaza filmul. Daca n-o ai, filmul este un nimic. Un mare NIMIC. Un nimic care m-a infuriat.

Inainte de toate trebuie sa zic ca am gresit zicand ca singurul input al lui Zack Snyder a fost unde si cum a taiat (asta ca o chestie pozitiva). Am gresit, voi reformula. Singura chestie buna pe care a facut-o Snyder a fost intro-ul care este, coincidental, si singurul loc unde era acceptabil sa auzi muzica licentiata (prin asta intelegem dylan, cohen, hendrix etc.). De-aici inainte, dracu' pe pamant.

Daca te uiti la scenele care se deruleaza in fata ta fara curiozitate fata de ce se va intampla in continuare, toate bubele ii ies la iveala. Si sunt multe. Automat filmul a pierdut enorm de mult prin taierea completa a povestii marinarului - motivul pentru care cartea asta e neecranizabila - pentru ca povestea aia paralela e esentiala. Initial am crezut ca filmul are o problema de structura, insa problema fundamentala a filmului este ca el nu construieste spre final. Cartea o facea superb din fragmentarea povestilor. In film, fragmentarea asta nu face decat sa dea impresia ca sunt episoade care n-au legatura una cu cealalta si n-au legatura cu nimic de fapt. De-asta Terry Gilliam avea atata dreptate spunand ca singurul mod posibil in care se poate ecraniza Watchmen este intr-o mini serie de 5-6 episoade a cate o ora. Primele doua ore si un pic (m-am uitat la ceas in lipsa de alta activitate) sunt complet redundante pentru climaxul cataclismic din film. Pe langa asta, Snyder a si facut niste greseli pur si simplu naspa. Greseli nescuzabile de multele circumstante posibil atenuante. A continuat sa rupa cu buna stiinta din subtilitatea proprie povestii marinarului. Un exemplu perfect este cand Night Owl incearca s-o futa pe Silk Spectre si nu poate pentru ca nu i se scoala. Imediat dupa ei isi reiau activitatile de crime-fighters si, voila, poate s-o futa. Nu numai ca poate s-o futa, dar Snyder e atat de cacacios incat face si o gluma din-asta gen hai sa ne tragem de pula, cand se fut respectvii si la sfarsit Archie, nava lui, scoate un jet de flacari. Hai siktir.

Si asta e foarte caracteristic intregii ecranizari, e un compendiu de cheap tricks si chestii coolereanu asa gen uite-te la mine (puternic sustinute de toata muzica licentiata). Pe cand intreaga atmosfera a povestii din carte era una a unei cai care se indreapta spre aneantizare completa, sfarsitul sfarsiturilor, impending doom. Dar nu, Snyder e U! U! U! All along the watchtower yeaaaaaaaaaaaaaah

Imi pare foarte rau ca filmul asta va fi interpretat ca unul foarte tare de majoritatea oamenilor care n-au citit materialul sursa si poate si de cei care au facut-o, datorita finalului. Care final e atat de spulberator incat in orice mediu l-ai transpune isi pastreaza calitatile. Dar asta ii da ZERO merit lu' cacatu de Snyder care-si face jocurile pana aproape de sfarsit si apoi tranteste finalul ala apoteotic pentru care nu arata nici o intelegere dincolo de a unui copil cretin care a inteles si a ras doar la poanta de la final, nu la tot bancul. Si asta va parea a fi meritul cacatului de regizor. Si nu este. Si asta este trist.