filmele astea...

Dupa ce m-am returnat din Napoli nici n-am apucat sa ma uit la cele 700 de poze pe care le-am facut. Am reusit sa vad un sfert din ele cu juma' de ochi in timp ce la realitatea era muzica epica si numaratoarea inversa care avea sa-l anunte pe Geoana un pic presedinte.

Motivul pentru care am fost atat de siderant de ocupat este ca am lucrat impreuna cu niste prieteni la un lungmetraj regizat si scenariat de un retardat mintal psihopat. Daca retardat mintal stiam ca este, valenta lui de psihopat ni s-a dezvaluit abia pe la sfertul al treilea al procesului filmic, cand, intr-o pauza de montaj, ne-am decis sa ne uitam la lungmetrajul sau precedent numit "Puzzle mortal". Aici pun puncte puncte puncte pentru o pauza de contemplare a titlului ... ...

Asa. Beleaua este ca dupa ce a trecut un sfert din acest "Puzzle Mortal" m-a cuprins un fior a la personaj de film horror invaluit intr-o revelatie hororifica. Anume individul asta face intr-una acelasi film. Si la puzzle mortal si la asta (numit "Curier" ... ...) si si la Memento Mori (... ...) individul a folosit exact aceeasi actori, exact aceleasi locatii si exact aceleasi unghiuri de filmare. I kid you not ca magnitudinea acestei realizari a fost in acelasi timp inspaimantatoare (suspectam ca la sfarsitul filmului ne va ucide pe toti) si in egala masura profund descumpanitoare.

Am supravietuit, insa, spectaculos (si in parte datorita celor 5-8 litri de Burn consumati), acestor 50 de zile dedicate acestui film , care s-au concluzionat cu proiectia de la Liberty Center de aseara.

Revenind acum la lucrurile care conteaza si pe care merita irosit timpul, aflandu-ma inca pe fusul orar al "Curier"ului, iata-ma pe mine uitandu-ma la ora 4 dimineata la... suspans

Zombieland - Mie mi s-a parut foarte simpatic initial filmul asta. Adica din trailer. Dar zombie6 a decretat ca e caca ca nu poti falsifica un gen. Iar eu chiar voiam sa fiu amuzat de acest film drept care am zis pula mea. Dar, da, din pacate, chiar nu poti falsifica un gen. Sau in nici un caz, nu in conditiile in care prin personajele tale principale se afla o tipa foarte stearsa si degeaba, care pe deasupra mai joaca si prost. Pare refugiata din Legally Blonde pe taramul zombiilor. Woody Harrelson chiar e foarte cool pentru ca el e foarte bun. Mai e mini noul evreu nevrotic al hollywoodului, Jesse EisenBERG si Abigail Breslin, care era teribil de simpatica in Little Miss Sunshine, dar care in acest punct al vietii ei pubescene arata ca ceva grotesc. Ea nu arata fugita din Legally Blonde, ci din The Curious Case of Benjamin Button. Este, intr-adevar, nici mai mult nici mai putin de curios cum poate arata o fetita de 13 ani ca o bunica indesata intr-un corp confuz. Si toate astea fara nici un pic de machiaj, au naturel. Povestea degenereaza rapid intr-un shooter cu zombi cu o poveste amoroasa evreiasca indesata printre crapaturi. Nici macar cameo-ul lui Bill Murray n-a salvat mare lucru din cacat, pentru ca pur si simplu acest grup de 4 persoane par sa se plimbe pe-acolo prin film doar ca sa (ne) piarda timpul. Din acest punct de vedere, macar bine ca are doar vreo 70 de minute.

Napoli

Pentru ca aici s-a inventat pizza. Pentru ca aici au paste bune. Pentru ca 4 bilete dus intors au costat 2mil juma (mai putin decat pana la Baia Mare). Pentru ca pur si simplu de ce nu?

Am ajuns ieri in Napoli si ne-am plimbat pe strazile lui din centrul istoric (pentru ca in zona avem si hostelul) si in scurtul pelerinaj de aseara + cel de 9 ore de azi am invatat foarte multe lucruri despre orasul asta dupa cum urmeaza:

1. Ai sanse mai mari aici sa fii ucis de scutere decat de mafie. Si nu pentru ca n-ar fi (mafie), ci pur si simplu pentru ca oamenii pe scutere sunt mai rapizi. Am citit ca vajaie in stanga si in dreapta scutere in orasul asta, dar nu in halul asta. Traficul de aici este o miscare browniana compusa 50% din masini si 50% din scuteristi dementi care doar printr-un soi de gluma a sortii nu mor cu totii, trei cate trei. Pentru ca trei merg pe un scuter din-ala minuscul. Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci in privinta sigurantei vietii tale aici este sa mergi cumva pe lateral, cu pasi adaugati, lipiti de cel mai apropiat perete, pentru ca daca nu, pur si simplu majoritatea timpului iti vei suci gatul dintr-o parte in alta incercand sa identifici care dintre sunetele motoarelor sunt mai aproape de tine. Este o combinatie naucitoare, absurda si distopica de Mad Max si Brazil pe strazile napoletane.

2. Este un oras inghesuit, sugrumat si foarte jegos. Si nu e jegos doar din pricina muntilor de gunoi adunate la fiecare colt de strada (pentru ca dupa cum se stie bine, mafia detine firmele de salubrizare, recte, ii doare-n pula). Nu, nu asta e jegul despre care vorbim aici. Jegul asta este un fel atipic, este un soi de jeg al umanitatii pe pamantul asta, se simte mai mult ca o pangarire slinoasa a tot, de pretutindeni. Cand reusesti sa iesi din "Centro Storico" poti ajunge in Scampia, cartierul naspa de aici, unde nu voi ajunge, sau poti sa ajungi in Chiaia, cartierul posh-business-cool al orasului. Aici lucrurile sunt aerisite si pline de magazine scumpe de imbracaminte. Deasemenea aici e si Pallazzo delle Arti Napoli, un muzeu facut intr-un palat vechi si roz, un muzeu in care un etaj e gol complet dintr-un motiv sau altul, iar in celalalt este o expozitie a futurismului trecut si si ea, la randul ei, goala. Cumva muzeul asta e reprezentativ pentru zona.

3. Cel mai redundant lucru pe care-l poti face in Napoli este sa te duci la muzeul de arheologie. Arheologia in Napoli e pe strazi. Nu am cum sa descriu cat de coplesitoare e cantitatea de cladiri, monumente si biserici pe care le poti intalni pe drumul tau pana la colt sa-ti iei o paine. Pur si simplu sunt absolut peste tot, cladiri facute pe alte cladiri din secolul 7, porti medievale, biserici vechi de 500-1000 de ani, palate, castele si toate pe stradutele random din oras. E impropriu spus ca vizitezi orasul asta, te viziteaza el pe tine. Nu cred ca exista o ruta mai buna decat alta in locul asta, pur si simplu pe unde mergi vezi cu totul si cu totul alte lucruri. De exemplu uitandu-ne dupa un loc in care sa mancam am dat peste o biserica facuta in 1500 peste un templu roman din care au pastrat doua coloane uriase - iar restul bisericii s-a facut in concordanta stilistica cu respectivele coloane. Fix peste drum de ea, era o biserica gotica gigantica facuta de francezi in 1100. Iar lucrurile astea nu reprezinta o exceptie sub nici o forma, pur si simplu asa se intampla la fiecare pas.

4. Mancarea este cacatoare. Principiul napoletan de "simplu e mai bine", adica, pizza margherita = cea mai buna pizza este deplin functional aici. Iar pizza margherita e cea mai buna in zona pentru ca au cea mai buna mozzarela, pentru ca au cele mai bune rosii facute pe culmile Vesuviului si deci cel mai bun sos de rosii si mai au si busuioc. Si chiar nu e nevoie de mai mult de atat. Iar feliile de pizza random pe care le iei de pe strada sunt la fel de bune ca in orice pizzerie fancy-prancy din Bucuresti. In interiorul restaurantelor (si de fapt mini-restaurante asa, ca am mancat numai in trattori) e alta distractie. Toate fructele de mare, toate pastele, tot al ragu-ul si prosciutto si mozzarela si sunt sigur c-as fi scris mai apetisant de mancarea asta daca nu tocmai m-as fi umplut pana la refuz.

In orice caz, am facut foarte multe poze pe care nu pot sa le pun acum pentru ca acum scriu din camera comuna a hostelului, de pe un mac simpatic.

Astra - Cu hemoroizi

EXTRA EXTRA

Mentionez - toate in aceeasi cladire, da? Facute cu aparatul Point & Fut

Avem, deci, originalul:



Apoi...




Hemoroizi cu bucatar.



Si unii mutanti.


Si la final, o vedere de ansamblu (dupa atata timp tot paralelismul asta cu hemoroizii devine de-a dreptu perturbant)

Astra ±6

Acest post a intarziat o zi, in ciuda faptului ca l-am scris acum 24 de ore, de dimineata netul a picat in intreg Ibisul. Pur si simplu n-ar trebui sa le dea voie sa aiba net in unele orase din Romania ca chiar nu stiu ce dracu sa faca cu el.

I'm sorry that I'm late. I went blind. I've got confetti in my eyes.

Azi am pierdut micul dejun de la ibis caci astazi m-am respectat si m-am trezit la 11.30. Si-am sarit direct in filmul Krauzberg 36 sau ceva de genu, un documentar facut intr-un fel foarte redundant, facut de o pizduta, despre cartierul turcilor plin de hip hop din Berlin. Dar foarte foarte redundant. O oarecare s-a intamplat in cartierul ala si a iesit de-acolo cu materialul pe care voiau aia sa-l dea despre ei, anume ca canta hip hop si ca joaca ping pong, atunci cand nu ajuta copiii saraci.

Si am mers dupa aia la muzeul vanatorii care a fost foarte tare dar foarte pe fuga ca trebuia sa ajungem la filmul de mai jos. Am facut insa niste poze care vor intra in postul mare cu poze!

Apoi am vazut Australia care e foarte ok pentru un documentar de televiziune romanesc. Mai cu seama ca nu exista documentare de televiziune romanesti. Drept care, produs 100% de HBO, creeaza un foarte necesar precedent. Despre echipa romaneasca de homelessi care merg la campionatu mondial de homelessi in australia, si e ok.

Dupa, am vazut "The Shadow of the Holy Book" care este un film despre Turkmenistan. Acum, eu n-am vazut niciodata nici macar o poza din Turkmenistan drept care mi s-a parut de bun simt sa-l vad pentru ca eram destul de nerabdator sa vad ce dracu se intampla acolo, singurele doua informatii despre tara aia pe care le aveam fiind ca 1. ei nu opresc gazul ca sa nu iroseasca chibrite si 2. salariul mediu pe economie e de 1$. Lucrurile pe care le-am aflat din film au meritat, intr-adevar, efortul de a sta prin filmul asta. Dictatorul de-acolo a scris o carte care se invata pe de rost la scoala, pe care se jura lumea cand ies din inchisoare, care se pupa langa Koran si din care se pun citate pe zidurile moscheielor. De asemenea am mai aflat ca un turc smecher si-a dat seama ca poate abuza de megalomania patologica a dictatorului si a tradus cartea in turca ceea ce l-a facut pe dicator sa-l lase pe individ sa-si faca toate afacerile pe care le vrea in Turkmenistan. Celelalte corporatii uriase i-au luat exemplul si cartea despre cum sa-ti subjugi poporul in 10 pasi rapizi intr-un mod cat mai brain-dead posibil a fost tradusa in 40 de limbi, fiecare editie dand acces unei alte companii acolo, de la Daimler Chrysler la Siemens si asa mai departe. Filmul stabileste lucrurile astea in primele 30 de minute iar apoi pur si simplu sta si numara de cate ori da telefoane regizoru la corporatiile astea incercand sa afle detalii. Ceea ce devine foarte frustrant foarte repede. Pentru ca astia incercau sa fie Michael Moore dar fara coaie si fara kilogramele in plus necesare. Si pur si simplu se duc din usa in usa din paznic in paznic ca sa li se zica de fiecare data nu mai filmati. Pai normal ca nu-i lasa in pula mea nimeni sa filmeze. Si aici daca te duci intr-o farmacie sa filmezi, femeia de 80 de ani responsabila cu siguranta obiectivului iti va spune sa inchizi camera.

Si regizoru n-a stiut sa faca nimic mai mult de atat, s-a blocat in paznici si prezenta interdictiile intalnite ca niste chestii asa iesite din comun si noi trebuie sa cadem in pula ca nu-l lasa sa filmeze in Siemens. Ba chiar a fost si-n Turkmenistan de unde s-a intors doar cu 2 interviuri dintre care unul cu un taximetrist care nu zicea nimic. In rest, vreo 60 de minute isi etaleaza incompetenta. Subiectul, dictatura lu nenea ala, e absolut cacator, este Ceausescu x 3000, este dictatura lu' Dumnezeu, nu-mi vine sa cred ca exista asa ceva. Trebuie sa pun linkuri de pe youtube. Dar filmul este un cacat enervant si irosit.

Apoi am vazut "Donkey in Lahore", povestea unui australian care, intr-o vizita in Pakistan, se indragosteste de o pakistaneza si ii zice c-o ia de nevasta. Iar filmul urmareste povestea celor doi pentru vreo 5 ani, cum el se face musulman si tot incearca sa-i faca rost de viza sotiei si e o poveste foarte emotionanta si eminamente umana rezumata in doar 2 ore, de un regizor deosebit de abil. Cu care am si stat de vorba dupa aia 4 ore.

Cam asta a fost Sibiul. Acum iar sunt foarte rupt. Dar cu mentiunea ca am gasit si mai multi hemoroizi azi, ceva absolut spectaculos!

URMEAZA POZEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

Astra ±5

Mai pe scurt pentru ca a fost o zi lunga si sunt rupt si tocmai ce mi-am irosit toata energia (creatoare si altminteri) in aceste ultime 30 de minute in care am incercat sa pornesc laptop-ul de parca porneam o drujba. Cu sfoara adica. 

La 10.30 dimineata am recuperat filmul pentru care venisem pana in 4.30 vineri si pe care l-am ratat intrand si stand in sala gresita. Once Upon a Train deci. Care la a 5-6-a vizionare tradeaza niste probleme reparabile. Apoi am continuat cu bine intitulatul "My class - From Russia with relativity". Despre clasa de copii dotati adunata in 82 de URSS pentru binele natiunii, revizitata 20 de ani mai tarziu cu toate geniile revizitate. Ideea e ca majoritatea s-au carat in America. Si si-au aplicat invataturile invatate pentru binele natiunii, doar ca in alta natiune. Ceea ce e frumos. Destul de politic, dar indeajuns de journey through life, filmul se tine destul de bine, iar regizoarea e o rusoaica BALSHOI. 

Apoi am fost intr-o librarie germana din care mi-am cumparat ciorapi. Si apoi in muzeul farmaciei in care am vazut niste cabinete de farmacie din secolul 17 foarte foarte tari. Urmeaza muzeul armelor si al chestiilor impaiate. Apoi mancare intr-un subsol sibian (hihi) numit Sibiul Vechi, unde am mancat bine. Am renuntat la mancarea festivalului in detrimentul bugetului, dar nu ca n-ar fi fost buna, ci pentru ca totul incepea sa fie mult prea all-inclusive pentru gusturile mele.

Apoi ne-am returnat si intamplator am vazut "humoresca" un film de vreo 16 minute care m-a umplut de ura. Si pesemne ca as fi avut tot felul de remarci witty si amuzante ce implicau insulte directe la adresa regizorului si a familiei lui, doar ca imediat dupa aia am vazut Constantin si Elena care m-a umplut de lumina vietii, drept care nu am nici un chef sa ma injosesc indeajuns de tare incat sa vorbesc despre voma care este acest cacat de humoresca. E ceva cu batrani exploatati de regizor oricum. 

Dupa ce am vazut Constantin si Elena, insa, care este cel mai bun film documentar pe care l-am vazut in viata mea si spun asta fara rezerve si fara sa mai detaliez pentru ca filmul asta m-a epuizat si emotional si intelectual... Este pur si simplu un film care trebuie neaparat vazut ca sa fie crezut. 

Apoi a urmat chestia cu noul val care prezinta lucruri si respectiv Cristi Noul Val Puiu prezenta un documentar din 83 numit The Shop pe care aveam toate intentiile sa-l vad, doar ca mi-am dat seama dupa primele 10 minute ca pur si simplu nu mai pot sa vad inca un film imediat dupa Constantin si Elena.

Drept care am fost la KFC drive-in! Singurul KFC Drive-in pe care l-am vazut in viata vietilor mele. 

Si am incheiat, la risc, pentru ca era ultimul film pe care mai aveam timp sa-l vad, cu "Speaking Tree". Un film facut de o frantuzoaica in India. Cred ca voi pleca din Sibiu cu o foarte impamantenita ura discriminatorie fata de francezi si mai ales francezii care fac documentare. Remember irlandezii care ziceau "uuuuu" la casa polonezului comunist? Ei bine, erau francezi. 

Filmul frantuzoaicei se petrece cam in felul urmator: un indian o ia razna complet dupa ce isi vede capra spintecata in desert drept care urmatorii 10 ani sta legat de un copac. Eu cred ca l-a vazut pe Luke Skywalker in interiorul caprei si de-asta s-a cacat pe el intr-un asemenea hal incat ma-sa l-a legat cu lanturi 10 ani de un copac. Filmul asta este de departe cea mai mare basina pe care am vazut-o in festivalul asta. Sunt 65 de minute de cacat de film sepia (!!!) cu baiatu asta legat de copac si atat. Adevaru e ca presupun ca intr-un fel suntem cu totii legati de un copac. Regizoarea asta e o retardata, supozitie confirmata si de Q&A-ul ulterior in care la o intrebare a unui indian, anume "de ce unele chestii sunt subtitrate si altele nu?" frantuzoaica a raspuns ca "hi hi, la intrebarile astea iti dau raspunsul in hol daca vrei, vorbim ca intre indieni". Esti frantuzoaica fa proasto. Asta a fost si ultima intrebare. 

Asadar seara mea a luat aceasta turnura dramatica constand in faptul ca aveam o dorinta arzanda de a lega o frantuzoaica pe care  n-o cunosc de un copac. Nici mai mult nici mai putin de 10 ani. Cat despre indianu ala, cu siguranta daca nu era nebun cand l-au legat de copac cu lanturi, 10 ani mai tarziu ce pula mea sa mai aibe in cap daca nu furnici, greieri si alti prieteni dendrofili?

Am descoperit azi o noua specie de hemoroizi in Casa de Cultura acolo, dar am senzatia ca pur si simplu la sfarsitul acestui pelerinaj in documentarele venite la Sibiu, voi face un post mare cu toate pozele si totul va fi bine.

Astra ±4

Normal ca n-au pus-o pe Sulfina Barbu ca ministru al mediului ca doar o cheama Sulfina. 

In alta ordine de idei, asta a fost o zi destul de linistita. E dincolo de imaginatia mea de ce exact m-am trezit la 9 ca sa ma duc la un panel cu documentarul romanesc dupa 20 de ani. A durat trei ore si nu s-a spus nimic. Iar apoi au urmat textele pentru timpul liber. Care au fost problematice. Iar problemele respective nu le voi reproduce aici pentru ca sunt atat de jenante incat nu vreau sa irosesc internet pe ele. 

Azi am vazut, deci, doar doua filme. Unul in cinema, in finlandeza, si unul in pat in engleza dublat in franceza dupa un episod de Drawn Together in germana. Pentru ca asa sunt eu, teribil de multilingvist asta seara. 

Am vazut You Live and You Burn un film cu o descriere cum nu se poate mai neatractiva. Ma confrunt acum cu o problema tot lingvistica pentru ca nenorocita de limba romana nu are cuvantul "siblings" si deci nu pot sa zic doi frati pentru ca e vorba despre un frate si o sora. Tigani. Care traiesc in Finlandia si au tot soiul de probleme existentiale. Asa spune descrierea, cu probleme existentiale. Ei bine nu m-as fi dus la acest film in circumstante normale, insa iata-ma pe mine in cinema cu ceaiul Khalim Chai Walla in mana uitandu-ma la familia de  tigani la masa discutandu-si problemele. Dupa douazeci de minute lucrurile se imputisera si ma gandeam ca ce pula mea tre sa stau eu sa discute ei ce greu e sa fii tigan in Finlandia. Insa lucrurile in acest moment iau o inorsatura neasteptata de situatie. Fratele se dovedeste a fi homosexual si de fapt despre asta erau toate discutiile anterioare. Surpriza a fost, deci, ca s-a dovedit a fi un film intim de o subtilitate respectabila despre cum acest frate e haituit in permanenta de alti tigani care vor sa-l omoare ca pe  o femeie araba fara batic. Da, foarte surprinzator, filmul este bun...

Apoi m-am retras si am vazut Final Destination dublat in franceza si subtitrat tot in franceza. O experienta draguta si educativa. 

Nu ma mai lasa sa uploadez poze cu hemoroizii. Fiti fara grija, insa, ei sunt tot acolo, iar atunci cand ma vor lasa sa uploadez poze cu hemoroizii, voi umple internetul cu ei!

Astra ±3

Intr-o maniera ceva mai civilizata. 

Am inceput la ora onorabila de 11.45 si anume cu Family 068. Ar trebui mentionat acum, adica cred ca ar fi un moment bun sa mentionez ca festivalul de film Astra este de documentar si antropologie vizuala. Acest ultim termen e deosebit de important. In primul rand pentru ca asta inseamna ca trebuie facut un slalom deosebit de abil printre filmele ce poarta acest blazon si in al doilea rand ca filmele care poarta acest blazon sunt practic, cum ar veni, echivalentul unui scatofil care filmeaza oamenii cacandu-se. Inteleg ca-i place, dar nu inteleg de ce restul lumii trebuie sa suporte cacatu? Revenind, asa, dizgratios, la Family 068, el arata o familie de Nicaragi care spala plastic. Eu am asteptat. Eu am dat dovada de cumpatare si rabdare. Am zis, ba, de ce spala astia plastic? Filmul are 27 de minute. Cumpatarea mea a luat un abrupt sfarsit pe la minutul 14 cand inca nu intelesesem de ce aia spala plasticul. Pentru ca apoi sa ajung la concluzia sfasietoare ca that's the whole fucking point cu aceste filme antropologice. Nu trebuie sa stii de ce fac oamenii aia lucrul respectiv, trebuie doar sa te uiti si sa te simti profund intrigat. Da' intrigat bine. Daca ti-ai ras barba si n-ai ce sa freci ca sa-ti etalezi intrigarea ai pus-o. Aflandu-ma intr-o dramatica penurie de barba, m-am retras silentios si m-am dus, impotriva vointei mele dar nefortat de nimeni, la Rouge Nowa Huta.

Rouge Nowa Huta este un film facut de irlandezi in legatura cu polonezii. Despre ce anume nu as putea sa ma pronunt, din pricina simplului fapt ca, marcat fiind de experienta antropologica anterioara, dupa inceputul de 20 de minute in care vorbea un polonez si in care se tineau, din nou, cadre de 10 secunde de-am-pulea (ce-mi place sa ortografiez - probabil gresit - cuvantu asta), m-am retras, din nou, cu aceeasi sus-mentionata gratie. Pentru ca aici era dramatic. Erau niste vestici cacaciosi, recte irlandezi, care au venit in casa la polonez cu traducatorul care traducator le traducea, nici mai mult nici mai putin, casa in care se aflau. "Iata, asta este un apartament comunist"; "oooooooooo" zisera irlandezii. "In acest apartament cu 3 camere locuiau 6 persoane, comuniste"; "uuuuuuuuuuuu" zisera irlandezii. "Iar acesta e un storcator de fructe comunist"; "aaaaaaaaaaaaaaa" zisera irlandezii excedati si juisati. Apoi au urmat multe (multe) (multe) (multe) cadre statice, la sfarsitul carora, simtind ca am experimentat exhaustiv antropologia irlandeza, m-am retras. 

Una din distractiile si partile pozitive ale acestui festival este ca el se desfasoara in total in 2 sali. Una la etaj si una la parter. Asadar, ai tot timpul sa te fatai de colo colo de la un antropolog basinos la altul. In cautarea de basini noi, deci, m-am dus la Soul

Soul este un film din Sardinia. Sardinia e frumoasa. In Sardinia exista o cursa de cai traditionala care-l onoreaza pe Sfantul Constantin si al lui Cal. Traditional, doar barbatii participa la cursa asta, insa, soc si groaza, s-a trezit o femeiusca care vrea sa se dea si ea cu calu cu barbatii. In ciuda acestei premize teribil de dramatica si controversata, filmul, de aceasta data vizionat pana la sfarsitu-i onorabil, cade cu un fas. Pentru ca il construieste prost, pentru ca iti construieste toata drama inscrierii individei in cursa, pentru ca la sfarsit nici nu stii ce pula mea s-a intamplat si pentru ca pana la urma isi exacerbeaza deloc inteligent subiectul. 

Apoi am fost sa mananc. Mancare buna. 

Si a urmat sectiunea "Noul val prezinta documentare". Acest termen de "noul val" devine teribil de uzat si as vrea teribil de tare sa se termine odata, prilej cu care probabil tot se va vorbi despre el, doar ca va fi "vechiul val". In fine, Corneliu Porumboiu prezenta "out of the present", al lui Andrei Ujica din '95 facut complet din material de arhiva cu rusii care se urcau pe statia spatiala MIR in anul 1991, cand URSS-ul a cazut. Este un film foaaarte contemplativo-oniric asa cum am mai zis. Problema e ca asta e bun. Alta problema e ca eu sunt suprasaturat si de contemplare si de onirism. Drept care n-am putut sa savurez plutirea aiurea prin spatiu la adevarata ei valoare. Si alta problema e ca toata ideea era Q&A-ul de dupa cu Corneliu Porumboiu insa saracul n-a fost intrebat nimic. Pesemne ca intreg poporul era scufundat intr-o profunda contemplare a teoriei relativitatii. Adevaru' e ca totu e atat de relativ...

Am mai facut o poza cu hemoroizii suspendati. Arata tot la fel. As vrea sa sparg unul.