Berlin £1

Am ajuns in Berlin. Acum 9 ore. Acum 12 ore eram intr-un taxi cu un nene care ne explica cum s-a lasat de meseria de ospatar dupa 6 ani pentru ca de la un punct incolo a decis ca ar vrea sa-i bage cate un pix in ochi fiecarei cliente pe care o vede. Sa le faca ochii albastri, a zis. 

Dupa un timp am ajuns la Berlin in avionul germanwings facut sa arate ca un urs. Parca zburam intr-o mascota a unei echipe de fotbal american. Cand am iesit au inceput semnele foarte multe si dubioase care spuneau tot felul de lucruri complet neinteligibile si care vor fi numite de-aici incolo Kastofurustdamm. Pentru ca da. Confuzionat ca 

de obicei in momentul post aterizator, m-am gasit cumparand o apa plata la jumate de 3euro si 10. Si 10! Fast forward prin S-Bahn-ul berlinez, aterizati intr-un spatiu balsoi nerecognoscibil, am luat la picior un pod interminabil din gheata cu toate bagajele in carca ca sa ajungem la Stephanstrasse. Cum ar veni, strada stefan cel mare. Apare proprietara la secunda la locul stabilit si urcam spre apartamentul foarte dragut din care fur eu internet acum de la proprietarul nebanuitor al unui router dlink. 

O fuga pana la minimarket pentru micul dejun de maine, cativa castraveti murati si niste Knopperi mai tarziu, o luam din nou la picior spre ceea 

ce am vrea sa fie o zona plina de restaurante, dar se dovedeste a fi un spatiu vast si vacant, punctat doar de o inchisoare gigantica - jumate moderna, jumate veche de o suta de ani, in cautarea Reichstag-ului pe care pana la urma nu l-am urmarit. Am ajuns in schimb in cea mai monstruoasa gara/centru de transport posibil. S-Bahn, U-Bahn, B-Bahn, etc-Bahn si raiul capitalist al globalizarii la un loc. Virgin, Burger King, Kaiser's, Dunkin Donuts si tot felul de alte magazine de haine deloc remarcabile pentru mine. 

Dupa un periplu confuz cu liftul intre cele 5 nivele (!!!) ale giganticitatii, si 28 de euro pentru un bilet de 7 zile mai tarziu, ne-am gasit S-Bahn-ul la nivelul 4

 de unde plecasem initial, dar eh. Eh. Doua trenuri mai tarziu, suntem in drum spre o strada teoretic plina de restaurante care avea menirea sa ne salveze de la infometare pe strazile acum ningande (!) ale Berlinului. Ningande. Intre o bucatarie vietnameza, una alibabaneza, una spaniola si una identificata vag doar ca sud asiatica, am ales Massai, restaurantul cu specific Eritrean. Adica in Africa. Fiind hotarat ca aici in Berlin sa mananc cele mai fucked up chestii cu putinta, in sensul de deloc comune pentru mine pana acum, dar totusi nesimtindu-ma african intru totul, intre strutul disponibil si zebra disponibila, am ales, totusi strutul. Si ce merge mai bine langa niste strut daca nu o bere numita Dju Dju Mango. Gustul berii Dju Dju Mango este fix ce s-ar putea intui si astepta de la o bere numita Dju Dju Mang

o. Strutul in mod neasteptat are mai degraba gust de vita si nu de pasare asa cum ar fi fost logic decent. 

Altminteri, am simtit fucked up-ness-ul scontat cand, in discutie, cu gura plina de strut am pronuntat cuvintele Irina Margareta Nistor. Iar atunci zi

ua mea tocmai s-a declarat implinita. 

Pe drumul de intoarcere, deloc confuz si deloc de doua ore, urmatoarea poza s-a intamplat.