Berlin £4+5

Ieri nu am scris, caci ieri este posibil sa ma fi imbatat, dar nu-mi amintesc exact, ceea ce este propriu unei imbatari. Raman, deci, incerte motivele pentru care n-am scris aseara.  

Deci ieri. Berlin £4. Ne-am trezit si ne-am dus spre Potsdamer Platz. Un Platz in care n-am mai fost pana acum. Cel mai mare Platz de pana acum. Un Platz adevarat. In Potsdamer Platz este mamutul Sony Center care este un soi de HQ pentru Berlinale din cate mi s-a parut mie. Dar noi ne-am dus acolo pentru muzeul filmului german. Si aflandu-ma in centrul Berlinalei mi-am dat seama magnitudinea la care nu inteleg nimic din festivalul asta. Adica 8,9. Sunt in Berlin de 5 zile si m-a durut fix in pula de Berlinala. E ca si cum ai fi in Paris si nu ti-ai ridica niciodata privirea ca sa te uiti la turnu Eiffel. Poate parea destul de cool pentru unii, smechereste asa, je m'en fiche. Dar la scurt timp iti dai seama cat de retardata e chestia asta de fapt. Adica foarte retardata. Exersandu-ne ignorarea proactiva a Berlinalei, ne-am plimbat prin HQ cautand muzeul filmului pe care l-am si gasit, am si intrat, l-am si vizitat. E un muzeu simpatic si bifabil, minus altarul Marlene Dietrich care este vomitiv, privind partea pseudoluminoasa a lucrurilor, am vazut cum arata un oscar. Si de fapt era un prim oscar, un oscar de la prima editie din 1929. Arata prafuit. Apoi pentru ca unii dintre noi s-au dus la opera la Wagner iar altii dintre noi nu, cei care nu s-au dus s-au suit in metrou in directia magazin de dvd-uri. Am ajuns la magazin de dvd-uri alt emporiu al inchirerilor cu un sertaras mic cu dvd-uri foarte scumpe de vanzare. Moment in care am clasificat problema dvd-urilor Berlinale ca fiind de-a dreptul spectaculos de muista. Si adevarul e ca pur si simplu dvd-urile in orasul asta nu sunt de cumparat. Poate pentru ca baga in pret dublajul retardat si redundant in germana, poate pentru ca sunt pur si simplu bulangi. Dar cumva intre 12 si 25 de euro nu e nici un loc de nici o manevra. Duse sunt zilele in care ma perindam prin Fopp-ul londonez si-mi luam 8 dvd-uri cu 20 de lire ca un smecher. Cu o suparare considerabila, m-am indreptat spre casa iar pe drum in metrou am intalnit un pseudojaponez (recte, tata japonez a futut mama germanca ori invers) care canta cacator de bine. Nu stiu pe ce melodie m-am oprit acolo in metrou, da' m-am asezat confortabil si am stat vreo 30 de minute in care a facut un cover absolut excelent la Karma Police si unul la fel de bun la I Will Survive oricat de cacat ar suna asta. Vocea tipului era asa o combinatie ciudata de Antony de la Antony and the Johnsons si Thom Yorke, in ecou metroului Berlinez. A fost o auditie foarte fascinata de eterul din care aparea vocea individului, drept care am si depus o donatie considerabila in cutiuta dansului. Iar el mi-a dat o carte postala pe care era lipita adresa lui de myspace pe care sunt niste mizerii techo-popo-caca japoneze care n-au nici o legatura cu nimic. De asemenea in plic, pe langa cartea postala se afla si un servetel despre care nu se stie nici pana in ziua de astazi la ce ar fi trebuit sa serveasca. Speculatiile mele variaza de la faptul ca trebuia sa ne dea un autograf pe servetel la faptul ca trebuia sa ne stergem mucii lacrimosi cu servetulul ala. In orice caz, dupa esecul de a gasi dvd-uri decente, muzica tipului a venit foarte foarte bine. Am plecat cand frigul imi intrase bine bine in oase si nu-mi mai simteam capul. Apoi am ajuns acasa si am deschis televizorul si am adormit pe Nicholas Cage dublat in germana. Fucked up shit. 

Berlin £5 

Azi m-am trezit la 12. Si am plecat spre muzeul erotismului, unde nu prea am ajuns, decat putin , pentru ca am dat peste biserica lui Wilhelm I care a fost bombardata in timpul razboiului si partial reconstruita si integrata berlinesc foarte bine in niste alte cladiri construite pe-acolo ca sa serveasca bisericii. Locul arata asa

Epic. Dupa ce am terminat de vizitat pe-acolo si dupa ce unul dintre noi a furat o lumanare menita sa fie aprinsa in memoria lui Wilhelm I, am plecat sa mancam. Intamplarea face ca am ajuns sa mancam intr-un restaurant jamaican in prea respectabilul cartier Charlottensburg (sau scris ceva de genul asta). Ei bine, fara alte giumbuslucuri culinare de data asta, am comandat pui jamaican. Si am asteptat sa vina din jamaica. Vreo 40 de minute asa. A venit si nu parea sa fie cu nimic mai smecher decat puiul de rand. Ca o forma de disrespect nici macar nu l-am mancat pe tot. Ba chiar am baut si o bere germana. Zilele in care beam Dju Dju beer au trecut de mult. Am crescut cu totii. 

Apoi ne-am dus sa cautam mama librariilor, care se afla sub un pod. Am gasit mama librariilor si desi avea niste carti relativ interesante despre filme, n-am gasit nimic care sa ma faca sa incep sa scuip bani pe angajatii librariei. Apoi m-am intors pentru o pauza pana acasa. Apoi am plecat sa vedem de fapt care-i toata smecheria cu Kreuzberg asta, cartierul smecher al turcilor. Este, in primul rand, plin de Doner Kebap-uri. Toate par bune. Noi am intrat in cel mai scump dintre ele care era si un restaurant. Plin si cu oameni asteptand afara la coada. Cu ocazia asta m-am lamurit ca mancarea asta n-are ce sa caute, din punctul meu de vedere, intr-un loc cu 10euro kebabu' si 5 euro hummusu. Chiar nu. Apoi ne-am dus sa bem intr-un bar de pe-acolo din Kreuzberg. Asta am reusit. 

Pe drum, Tiganas in U-Bahn