take a sad song and make it better

Dupa numerele de pe tricouri:

American Gangster - Pentru ca am o istorie cu uratul anumitor filme despre care toata lumea spune ca sunt bune, am indeajuns de multa curiozitate, sa zic, sa le revad. Bine, unele, cazul important, ala care ma face sa revad filme ca American Gangster e Brokeback Mountain pe care cand l-am vazut ma dadeam cu capul de tot peretii tipand "Make it stop" si dupa aia l-am revazut si l-am pus #2 pe 2006. Dupa Borat. Asa a fost cazul si aici, dar nu chiar, filmul e misto, e cel mai bun efort regizoral pe anu asta, si ma refer la efort regizoral, strict din punctul asta de vedere e fabulos. In rest, e entertainment la nivelul Hollywood, un film subtirel care alege sa bifeze situatia socioculturala provocata sau paralela cu consumul de droguri de atunci in favoarea concentrarii pe dorinta absurda a lui Frank Lucas de a fi un gentleman inconjurat de gangsteri prosti, incapatanarea lui de a vedea onoare si doar afaceri in munca lui. Gorzo facea o comparatie foarte buna intre Frank Lucas care era, din punctul asta de vedere, naiv, si Michael Corleone care stia exact parametrii "slujbei" lui.

The Assassination Of Jesse James By The Coward Robert Ford - Ce titlu frumos. Anul abia a inceput dar am impresia ca asta va fi unul dintre cele mai bune filme pe care le va avea de oferit. Cu un stil povestioara cu narator cu tot, se intinde pe parcursul a 160 de minute de western cazut in contemplare cu punctari violente care rup aparenta liniste la fel ca Cronenberg in A History of Violence, dar, as indrazni sa zic, mai intens. Iar Brad Pitt in filmul asta este atat de bun si arata atat de bine ca nu numai ca fura fiecare scena, dar il astepti dupa fiecare scena in care nu e sa apara, filmul isi schimba atmosfera dupa intrarile lui Brad Pitt pe ecran (voit) si asta pentru ca regizorul este al naibii de bun. La polul opus il avem pe Casey Affleck care face rolul de vierme tarator pe langa icoana Jesse James si unii zic ca rolul lui ar fi fost unul mai greu, se prea poate, da' eu tot absolut fascinat am ramas de ce face Brad Pitt acolo. Si e unul din putinele filme care fix dupa ce s-a terminat m-a facut sa vreau sa-l vad din nou si din nou si din nou.

The Limey - M-am trezit cu filmu-n fata si cand am intrebat detalii pe imdb mi-a prezentat un plot outline despre o razbunare proclamat-apocaliptica. N-a fost, da' asta nu-i problema filmului, e problema imdb-ului. Mult prea fragmentat pentru gustul meu, Terrence Stamp nu m-a emotionat absolut deloc mi s-a parut rece. Si in general filmu asta mi se pare ca sufera de sindromul Control si anume ca trebuie sa apelezi la niste giumbuslucuri regizorale ca sa transmiti anumite sentimente, nu e de-ajuns sa-ti arati personajul principal stand intr-o camera singur uitandu-se pe pereti ad infinitum.

The Great Debaters - Black power! Black pride! Ei bine, nu chiar, da' uite ca asa si-a bifat si domnu' Denzelu' datoria fata de comunitatea afro-americana sau cum i s-o mai zice zilele astea, din care a rasarit. Si e doar asta. Nu e un film rau, nu e un film bun, e doar un film pe care l-am mai vazut cu totii despre problemele negrilor de prin anii '30 si nu exceleaza cu nimic la nici un capitol. Deci, cum am zis, a bifat problema (ca e regizat de el).

Mai trebuia sa scriu de 4 filme pe care l-am vazut dar oh fucking noes our time is running out. Chiar a zburat timpu. Iar eu trebuia sa fiu undeva