Berlin £4+5

Ieri nu am scris, caci ieri este posibil sa ma fi imbatat, dar nu-mi amintesc exact, ceea ce este propriu unei imbatari. Raman, deci, incerte motivele pentru care n-am scris aseara.  

Deci ieri. Berlin £4. Ne-am trezit si ne-am dus spre Potsdamer Platz. Un Platz in care n-am mai fost pana acum. Cel mai mare Platz de pana acum. Un Platz adevarat. In Potsdamer Platz este mamutul Sony Center care este un soi de HQ pentru Berlinale din cate mi s-a parut mie. Dar noi ne-am dus acolo pentru muzeul filmului german. Si aflandu-ma in centrul Berlinalei mi-am dat seama magnitudinea la care nu inteleg nimic din festivalul asta. Adica 8,9. Sunt in Berlin de 5 zile si m-a durut fix in pula de Berlinala. E ca si cum ai fi in Paris si nu ti-ai ridica niciodata privirea ca sa te uiti la turnu Eiffel. Poate parea destul de cool pentru unii, smechereste asa, je m'en fiche. Dar la scurt timp iti dai seama cat de retardata e chestia asta de fapt. Adica foarte retardata. Exersandu-ne ignorarea proactiva a Berlinalei, ne-am plimbat prin HQ cautand muzeul filmului pe care l-am si gasit, am si intrat, l-am si vizitat. E un muzeu simpatic si bifabil, minus altarul Marlene Dietrich care este vomitiv, privind partea pseudoluminoasa a lucrurilor, am vazut cum arata un oscar. Si de fapt era un prim oscar, un oscar de la prima editie din 1929. Arata prafuit. Apoi pentru ca unii dintre noi s-au dus la opera la Wagner iar altii dintre noi nu, cei care nu s-au dus s-au suit in metrou in directia magazin de dvd-uri. Am ajuns la magazin de dvd-uri alt emporiu al inchirerilor cu un sertaras mic cu dvd-uri foarte scumpe de vanzare. Moment in care am clasificat problema dvd-urilor Berlinale ca fiind de-a dreptul spectaculos de muista. Si adevarul e ca pur si simplu dvd-urile in orasul asta nu sunt de cumparat. Poate pentru ca baga in pret dublajul retardat si redundant in germana, poate pentru ca sunt pur si simplu bulangi. Dar cumva intre 12 si 25 de euro nu e nici un loc de nici o manevra. Duse sunt zilele in care ma perindam prin Fopp-ul londonez si-mi luam 8 dvd-uri cu 20 de lire ca un smecher. Cu o suparare considerabila, m-am indreptat spre casa iar pe drum in metrou am intalnit un pseudojaponez (recte, tata japonez a futut mama germanca ori invers) care canta cacator de bine. Nu stiu pe ce melodie m-am oprit acolo in metrou, da' m-am asezat confortabil si am stat vreo 30 de minute in care a facut un cover absolut excelent la Karma Police si unul la fel de bun la I Will Survive oricat de cacat ar suna asta. Vocea tipului era asa o combinatie ciudata de Antony de la Antony and the Johnsons si Thom Yorke, in ecou metroului Berlinez. A fost o auditie foarte fascinata de eterul din care aparea vocea individului, drept care am si depus o donatie considerabila in cutiuta dansului. Iar el mi-a dat o carte postala pe care era lipita adresa lui de myspace pe care sunt niste mizerii techo-popo-caca japoneze care n-au nici o legatura cu nimic. De asemenea in plic, pe langa cartea postala se afla si un servetel despre care nu se stie nici pana in ziua de astazi la ce ar fi trebuit sa serveasca. Speculatiile mele variaza de la faptul ca trebuia sa ne dea un autograf pe servetel la faptul ca trebuia sa ne stergem mucii lacrimosi cu servetulul ala. In orice caz, dupa esecul de a gasi dvd-uri decente, muzica tipului a venit foarte foarte bine. Am plecat cand frigul imi intrase bine bine in oase si nu-mi mai simteam capul. Apoi am ajuns acasa si am deschis televizorul si am adormit pe Nicholas Cage dublat in germana. Fucked up shit. 

Berlin £5 

Azi m-am trezit la 12. Si am plecat spre muzeul erotismului, unde nu prea am ajuns, decat putin , pentru ca am dat peste biserica lui Wilhelm I care a fost bombardata in timpul razboiului si partial reconstruita si integrata berlinesc foarte bine in niste alte cladiri construite pe-acolo ca sa serveasca bisericii. Locul arata asa

Epic. Dupa ce am terminat de vizitat pe-acolo si dupa ce unul dintre noi a furat o lumanare menita sa fie aprinsa in memoria lui Wilhelm I, am plecat sa mancam. Intamplarea face ca am ajuns sa mancam intr-un restaurant jamaican in prea respectabilul cartier Charlottensburg (sau scris ceva de genul asta). Ei bine, fara alte giumbuslucuri culinare de data asta, am comandat pui jamaican. Si am asteptat sa vina din jamaica. Vreo 40 de minute asa. A venit si nu parea sa fie cu nimic mai smecher decat puiul de rand. Ca o forma de disrespect nici macar nu l-am mancat pe tot. Ba chiar am baut si o bere germana. Zilele in care beam Dju Dju beer au trecut de mult. Am crescut cu totii. 

Apoi ne-am dus sa cautam mama librariilor, care se afla sub un pod. Am gasit mama librariilor si desi avea niste carti relativ interesante despre filme, n-am gasit nimic care sa ma faca sa incep sa scuip bani pe angajatii librariei. Apoi m-am intors pentru o pauza pana acasa. Apoi am plecat sa vedem de fapt care-i toata smecheria cu Kreuzberg asta, cartierul smecher al turcilor. Este, in primul rand, plin de Doner Kebap-uri. Toate par bune. Noi am intrat in cel mai scump dintre ele care era si un restaurant. Plin si cu oameni asteptand afara la coada. Cu ocazia asta m-am lamurit ca mancarea asta n-are ce sa caute, din punctul meu de vedere, intr-un loc cu 10euro kebabu' si 5 euro hummusu. Chiar nu. Apoi ne-am dus sa bem intr-un bar de pe-acolo din Kreuzberg. Asta am reusit. 

Pe drum, Tiganas in U-Bahn

Berlin £3

Ninge. Ninge, nge nge nge. Am o perna mlastinoasa in care dorm, ori incerc. Azi am cautat magazine cu dvd-uri de cumparat. Am gasit magazine cu dvd-uri de inchiriat si magazine cu dvd-uri scumpe in germana. Am gasit un soi de centru cultural/expozitie/spital de nebuni abandonat care era urias, vechi si mirosea foarte tare a iarba. Inauntru erau exponate sculpturi din suduri. Foarte frumos. Am mancat la thailandezi ca orice berlinez respectabil. Am mancat la thailandezi sushi si ceai. Apoi ceai indian latte intr-un loc numit ambulanta. Apoi spre singurul buncar anti-raid aerian deschis publicului din berlin. E o intreprindere privata. Buncaru e al unei familii. E buncaru in care fugeau oamenii din gara distrusa din apropiere atunci cand americanii bombardau ce-a mai ramas din gara. Parea ceva serios. Am intrat si ne-a intampinat un clovn. Lonelyplanet zicea ca-i interesant. Pretul a fost redus pentru ca nici una din parti n-avea marunt. Si afara ningea, ngea, ngea. Am intrat si era un Haunted House. La primele camarute era ceva cu istorie, ceva cu manechine in pozitii compromitatoare in timp ce erau scuturate de sange sau in timp ce li se transfuziona sange din miei. Apoi locul a abandonat orice pretentie de a avea vreun aport istoric si au aparut vampirii si liliecii. De asemenea, un cap de mort care sufla aer spre tine. Dintr-un motiv sau altul. Acum beau bere. Mergand la etajul superior al buncarului in care se adaposteau berlinezii impotriva bombelor, am gasit mai multe panze de paianjan si un angajat al buncarului care aparea din intuneric sa te sperie. Ma gandesc ca s-au gandit ce l-ar enerva cel mai tare pe Hitler. Si probabil dintr-o lista de 5, intre sinagoga, teren de baschet, banca si shawormerie au decis ca o casa a ororilor l-ar fute destul de tare pe Hitler. Asa ca in buncar acolo te atacau liliecii. Debusolati, deznadajduiti,  descumpaniti si alte adjective cu D, am luat-o in jos pe scari spre ceea ce trebuia sa fie partea serioasa a intreprinderii. Am gasit un buncar cu multe hartii pe pereti din care traduse in engleza doar alea pe care aveau chef sa le traduca, in rest ziare vechi si doua televizoare in custi, ca sa nu fugi din buncar cu ele. Aproape am adormit in fata unuia dintre televizoare. Ma gandeam ca la banii aia dupa ce m-a fugarit un retardat cu masca din intuneric, macar as putea strecura un pui de somn. Dar nu. Am decis ca vom merge la Checkpoint Charlie muzeu, care este muzeul zidului berlinului si este foarte mare, foarte scris si foarte serios. Mai scris si mai serios decat am fi putut noi asimila dupa ce ne-a fugarit o maimuta prin intunericul buncarului lui Hitler. Erau carti scrise pe peretii aia. Carti. Dupa primele doua ore nu mai intrau informatii in cap despre zidul ala. Era un pic ca si cum cineva a muscat din wikipedia si-a vomitat-o pe peretii din Checkpoint Charlie. Nu o priveliste-mbucuratoare. Dupa ce am contemplat daca sa incep sa fut ca un retardat globul pamantean urias dintr-una din camere si dupa ce am decis sa nu pentru ca era o camera atintita spre mine, probabil pentru ca multi altii incercasera sa futa globu' ala inaintea mea, m-am mai plimbat un pic prin scris si am vazut tot felul de alte lucruri despre care as putea sa spun nimic.

Am coborat si mi s-a prezentat ocazia sa cumpar pietricele din zidul berlinului la 15 euro. Am zis pas ca astept pana cand o sa pot sa cumpar pietricele din World Trade Center. Inapoi in kreuzberg unde cinele se-nvart in jurul cifrei de 4 euro, am mancat mancare si am baut mai mult ayran. Cand sa plecam, am vazut ca unul din ayranele pe care le luasem expira azi. Am prezentat problema cu politete turcului gras si l-a schimbat pe ayranu expirat si ne-a mai dat unul in plus. Asta e ospitalitate orientala. Daca nu-ti place produsu' meu iti mai dau unu gratis. 

Inca o zi in care nu am gasit magazinul de dvd-uri. Cautarea chiar continua, anume maine, cand o sa mai caut si alte magazine de dvd-uri. Pana una alta, mai am o poza din muzeul lui Checkpoint Charlie, dupa momentul ala critic in care am decis ca n-o sa incerc sa fut globu'. 

Tiganas si Reagan

Berlin £2 - Sick Statues

Asta a fost o zi foarte proasta. Psihologic vorbind. Dormind patru oameni intr-o camera, chiar daca pe nivele diferite ale camerei, dormitul poate fi problematic. Mai ales cand un retardat continua sa sforaie dupa ce dai cu piciorul in el. Asa ca dupa o zi nedormita in taxi avion tren gheata am intrat intr-o alta zi nedormita. Saracul eu. 

Azi am plecat in cautarea Pergamonului care era undeva pe insula muzeelor in Freidrichstrasse da' Freidrichstrasse e mare. S-ar putea spune si ca insula muzeelor e destul de mare doar ca intamplarea face ca ocolind-o neintentionat am ajuns in tot felul de alte locuri. Cum ar fi Dussman's sau ceva de genul asta. Un soi de Diverta pe steroizi, Barnes & Noble sau HMV german si tot felul de alte comparatii din-astea redundante. In ciuda faptului ca avea toate cacaturile din lume, toate erau peste 10 euro si toate erau in germana. Exista un loc special rezervat in capul meu pentru enervarile in situat

iile de genul asta, iar faptul ca mai erau si toate in germana nu ajuta cu nimic. Drept care in momentul in care mi-am dat seama de fapt cat de enervat sunt de locul ala, m-am dus repede la parter, m-am asezat pe un fotoliu si am inceput sa citesc poezie in germana. Pentru ca ma dureau picioarele. Puteam doar sa verific daca ultima silaba din ultimul vers rimeaza cu ultima silaba din urmatorul vers. Si slava domnului, rimau, nu era poezie din-aia alba si degeaba. 

Dupa ce m-am gasit suprasaturat de silabele cuvintelo

r germane si indeajuns de odihnit incat sa parasesc incinta, am luat-o pe jos spre insula muzeelor care era in directia opusa. Ajunsi la insula muzeelor l-am gasit pe Pergamon care era cel mai mare si mai rau dintre muzee, am intrat, am luat bilet si am iesit sa mancam, ca orice indivizi respectabili. Dumnezeu n-a fost, in mod evident, prea fericit cu faptul ca am mancat strutul ala ieri, pentru ca m-am trezit cu o portie de scarbosenie germana in fata. Mai exact, niste varza scarboasa cu ce-ar fi trebuit sa fie ceva de porc dar arata de parca era o bucata de sunca de praga lovita si toate astea la pretul imbucurator de 9 euro. Cu pedeapsa primita, deci, ne-am dus spre Pergamon pe care am reusit sa-l parcurgem in ceva mai putin de doua ore, ceea ce inseamna ca e un muzeu mic. Sau mai mic decat ma a

steptam oricum. Am vazut tot felul de chestii romane si o reconstruire a unei porti a Babylonului si in rest cam atat. O sa pun niste poze mai jos care se vor intitula "Sick Statues" pentru ca arata destul de fucked up. 

Afara, in fata muzeului, in frigul vietii, incercand sa 

ma decid daca sa mor pe loc sau sa ma duc acasa, am decis sa mergem in Kreutzberg sa bem ayran si sa mancam la turci. Ceea ce am si facut. Trei ayrane si o shawarma (asa scriu ei!) mai tarziu, ma simteam de-a dreptul implinit. Fiind ora 11 acum, aici, pot sa zic ca sunt cat se poate de pregatit sa ma duc sa lesin in pat. Dar intai voi pune pozele. 

Sick Statues

Ultima poza e epica. 

De asemenea, ca bonus, dupa 6 ore de plimbatura, ajunsi intr-o stare de retardare implinita, urmatoarea poza s-a intamplat

Tiganas in Babylon 

Berlin £1

Am ajuns in Berlin. Acum 9 ore. Acum 12 ore eram intr-un taxi cu un nene care ne explica cum s-a lasat de meseria de ospatar dupa 6 ani pentru ca de la un punct incolo a decis ca ar vrea sa-i bage cate un pix in ochi fiecarei cliente pe care o vede. Sa le faca ochii albastri, a zis. 

Dupa un timp am ajuns la Berlin in avionul germanwings facut sa arate ca un urs. Parca zburam intr-o mascota a unei echipe de fotbal american. Cand am iesit au inceput semnele foarte multe si dubioase care spuneau tot felul de lucruri complet neinteligibile si care vor fi numite de-aici incolo Kastofurustdamm. Pentru ca da. Confuzionat ca 

de obicei in momentul post aterizator, m-am gasit cumparand o apa plata la jumate de 3euro si 10. Si 10! Fast forward prin S-Bahn-ul berlinez, aterizati intr-un spatiu balsoi nerecognoscibil, am luat la picior un pod interminabil din gheata cu toate bagajele in carca ca sa ajungem la Stephanstrasse. Cum ar veni, strada stefan cel mare. Apare proprietara la secunda la locul stabilit si urcam spre apartamentul foarte dragut din care fur eu internet acum de la proprietarul nebanuitor al unui router dlink. 

O fuga pana la minimarket pentru micul dejun de maine, cativa castraveti murati si niste Knopperi mai tarziu, o luam din nou la picior spre ceea 

ce am vrea sa fie o zona plina de restaurante, dar se dovedeste a fi un spatiu vast si vacant, punctat doar de o inchisoare gigantica - jumate moderna, jumate veche de o suta de ani, in cautarea Reichstag-ului pe care pana la urma nu l-am urmarit. Am ajuns in schimb in cea mai monstruoasa gara/centru de transport posibil. S-Bahn, U-Bahn, B-Bahn, etc-Bahn si raiul capitalist al globalizarii la un loc. Virgin, Burger King, Kaiser's, Dunkin Donuts si tot felul de alte magazine de haine deloc remarcabile pentru mine. 

Dupa un periplu confuz cu liftul intre cele 5 nivele (!!!) ale giganticitatii, si 28 de euro pentru un bilet de 7 zile mai tarziu, ne-am gasit S-Bahn-ul la nivelul 4

 de unde plecasem initial, dar eh. Eh. Doua trenuri mai tarziu, suntem in drum spre o strada teoretic plina de restaurante care avea menirea sa ne salveze de la infometare pe strazile acum ningande (!) ale Berlinului. Ningande. Intre o bucatarie vietnameza, una alibabaneza, una spaniola si una identificata vag doar ca sud asiatica, am ales Massai, restaurantul cu specific Eritrean. Adica in Africa. Fiind hotarat ca aici in Berlin sa mananc cele mai fucked up chestii cu putinta, in sensul de deloc comune pentru mine pana acum, dar totusi nesimtindu-ma african intru totul, intre strutul disponibil si zebra disponibila, am ales, totusi strutul. Si ce merge mai bine langa niste strut daca nu o bere numita Dju Dju Mango. Gustul berii Dju Dju Mango este fix ce s-ar putea intui si astepta de la o bere numita Dju Dju Mang

o. Strutul in mod neasteptat are mai degraba gust de vita si nu de pasare asa cum ar fi fost logic decent. 

Altminteri, am simtit fucked up-ness-ul scontat cand, in discutie, cu gura plina de strut am pronuntat cuvintele Irina Margareta Nistor. Iar atunci zi

ua mea tocmai s-a declarat implinita. 

Pe drumul de intoarcere, deloc confuz si deloc de doua ore, urmatoarea poza s-a intamplat. 

neo

Up in the Cock

Nu, chiar nu am gasit un titlu mai bun de atat...

...

Up In The Air - Pe felia lobbyisto-abortionista Jason Reitman este si Up in the Air. Personajul lui George Clooney care tot zboara e cam la fel scris, ca maniera, ca al lui Aaron Eckhart in Thank You For Smoking. Diferenta majora dintre cele doua personaje era ca in timp ce Aaron Eckhart isi pastreaza coaiele la inceputul filmului, coaie in interludiu si inclusiv in sfarsitul in care indivizi incearca sa-l asasineze cu petice de nicotina, e uite ca in acelasi timp, undeva pe la mijlocul lui Up In The Air, coaiele lui George Clooney incep sa cada dizgratios din avion. Pe acelasi inceput de genul ha hu hip hi, uite-te la mine sunt Cary Grant si transpir smecherime pura, dintr-un motiv sau altul personajul pe la mijloc se rupe complet si se transforma intr-o nulitate ambulanta care zboara de colo colo in speranta ca cineva o sa-l adopte.

Si de fapt nu dintr-un motiv sau altul, ci pentru ca scoala de scenaristica Hollywoodiana Syd Field si Robert McKee impune asta. Personaju tre sa inceapa in elementul lui, sa treaca printr-o introspectie si exospectie (ma indoiesc serios ca exista cuvantu asta), sa-si ia muie si apoi sa aterizeze in noua viata schimbata. Iar cat se dau mai-sus-mentionatii-doi cu capu' de pereti ca in scenaristica nu exista o formula ci doar o forma, intamplarea si ironia face ca batand moneda pe forma asta au transformat-o-ntr-o formula. Motiv pentru care iata-l pe George Clooney facand o intoarcere la 180 de grade transformandu-se dintr-un playboy aerian (it never gets old, a?) in avortonul din burta lui Juno, care cauta atentie, dragoste si un cuibusor ca sa doarma mai linistiti Syd Field si Robert McKee seara. Filmul e amuzant dar pana la final devine o poponareala cacacios-umoristica. La fel ca coaiele lui George Clooney.

"Alo? Ma adopti???"