Astra ±3

Intr-o maniera ceva mai civilizata. 

Am inceput la ora onorabila de 11.45 si anume cu Family 068. Ar trebui mentionat acum, adica cred ca ar fi un moment bun sa mentionez ca festivalul de film Astra este de documentar si antropologie vizuala. Acest ultim termen e deosebit de important. In primul rand pentru ca asta inseamna ca trebuie facut un slalom deosebit de abil printre filmele ce poarta acest blazon si in al doilea rand ca filmele care poarta acest blazon sunt practic, cum ar veni, echivalentul unui scatofil care filmeaza oamenii cacandu-se. Inteleg ca-i place, dar nu inteleg de ce restul lumii trebuie sa suporte cacatu? Revenind, asa, dizgratios, la Family 068, el arata o familie de Nicaragi care spala plastic. Eu am asteptat. Eu am dat dovada de cumpatare si rabdare. Am zis, ba, de ce spala astia plastic? Filmul are 27 de minute. Cumpatarea mea a luat un abrupt sfarsit pe la minutul 14 cand inca nu intelesesem de ce aia spala plasticul. Pentru ca apoi sa ajung la concluzia sfasietoare ca that's the whole fucking point cu aceste filme antropologice. Nu trebuie sa stii de ce fac oamenii aia lucrul respectiv, trebuie doar sa te uiti si sa te simti profund intrigat. Da' intrigat bine. Daca ti-ai ras barba si n-ai ce sa freci ca sa-ti etalezi intrigarea ai pus-o. Aflandu-ma intr-o dramatica penurie de barba, m-am retras silentios si m-am dus, impotriva vointei mele dar nefortat de nimeni, la Rouge Nowa Huta.

Rouge Nowa Huta este un film facut de irlandezi in legatura cu polonezii. Despre ce anume nu as putea sa ma pronunt, din pricina simplului fapt ca, marcat fiind de experienta antropologica anterioara, dupa inceputul de 20 de minute in care vorbea un polonez si in care se tineau, din nou, cadre de 10 secunde de-am-pulea (ce-mi place sa ortografiez - probabil gresit - cuvantu asta), m-am retras, din nou, cu aceeasi sus-mentionata gratie. Pentru ca aici era dramatic. Erau niste vestici cacaciosi, recte irlandezi, care au venit in casa la polonez cu traducatorul care traducator le traducea, nici mai mult nici mai putin, casa in care se aflau. "Iata, asta este un apartament comunist"; "oooooooooo" zisera irlandezii. "In acest apartament cu 3 camere locuiau 6 persoane, comuniste"; "uuuuuuuuuuuu" zisera irlandezii. "Iar acesta e un storcator de fructe comunist"; "aaaaaaaaaaaaaaa" zisera irlandezii excedati si juisati. Apoi au urmat multe (multe) (multe) (multe) cadre statice, la sfarsitul carora, simtind ca am experimentat exhaustiv antropologia irlandeza, m-am retras. 

Una din distractiile si partile pozitive ale acestui festival este ca el se desfasoara in total in 2 sali. Una la etaj si una la parter. Asadar, ai tot timpul sa te fatai de colo colo de la un antropolog basinos la altul. In cautarea de basini noi, deci, m-am dus la Soul

Soul este un film din Sardinia. Sardinia e frumoasa. In Sardinia exista o cursa de cai traditionala care-l onoreaza pe Sfantul Constantin si al lui Cal. Traditional, doar barbatii participa la cursa asta, insa, soc si groaza, s-a trezit o femeiusca care vrea sa se dea si ea cu calu cu barbatii. In ciuda acestei premize teribil de dramatica si controversata, filmul, de aceasta data vizionat pana la sfarsitu-i onorabil, cade cu un fas. Pentru ca il construieste prost, pentru ca iti construieste toata drama inscrierii individei in cursa, pentru ca la sfarsit nici nu stii ce pula mea s-a intamplat si pentru ca pana la urma isi exacerbeaza deloc inteligent subiectul. 

Apoi am fost sa mananc. Mancare buna. 

Si a urmat sectiunea "Noul val prezinta documentare". Acest termen de "noul val" devine teribil de uzat si as vrea teribil de tare sa se termine odata, prilej cu care probabil tot se va vorbi despre el, doar ca va fi "vechiul val". In fine, Corneliu Porumboiu prezenta "out of the present", al lui Andrei Ujica din '95 facut complet din material de arhiva cu rusii care se urcau pe statia spatiala MIR in anul 1991, cand URSS-ul a cazut. Este un film foaaarte contemplativo-oniric asa cum am mai zis. Problema e ca asta e bun. Alta problema e ca eu sunt suprasaturat si de contemplare si de onirism. Drept care n-am putut sa savurez plutirea aiurea prin spatiu la adevarata ei valoare. Si alta problema e ca toata ideea era Q&A-ul de dupa cu Corneliu Porumboiu insa saracul n-a fost intrebat nimic. Pesemne ca intreg poporul era scufundat intr-o profunda contemplare a teoriei relativitatii. Adevaru' e ca totu e atat de relativ...

Am mai facut o poza cu hemoroizii suspendati. Arata tot la fel. As vrea sa sparg unul.