Foarte Tarantino

O, Brother Where Art Thou - Cred ca este filmul Fratii Coen prin excelenta, perfect reprezentativ pentru tonul lor tongue-in-cheek pregnant in toate filmele pre-No Country For Old Men. Cu Burn After Reading ar da de banuit ca se intorc la acelasi tip de film.

Intolerable Cruelty - Parca jumate din George Clooney-ul din filmul de mai sus s-a transpus in asta. Ceva mai nememorabil decat O, Brother, dar voi prefera in orice zi o comedie romantica a fratilor Coen decat una random. Pesemne ca cea mai remarcabila observatie care mi s-a intiparit in minte dupa ce am vazut filmul este ca pur si simplu George Clooney regizat de Fratii Coen este o bestie cu totul aparte, complet separata de orice altceva face omul asta in rest. Iar transformarea asta este, da, remarcabila.

Pulp Fiction - Il vad acum a doua oara. Cumva filmul asta al lui Tarantino sufera, cel putin din punctul meu de vedere, de un altfel de imbatranire. Pentru mine, personal, poate daca eram pe o insula pustie si nu mai auzisem nimic despre Tarantino si nici nu-i mai vazusem nici un film facut dupa Pulp Fiction, poate lucrurile ar fi fost ok. Probabil ca daca l-as fi vazut in 1994 cand a aparut mi-ar fi placut mult mai mult decat am ajuns la concluzia ca imi place acum. Problema este ca pentru mine in filmele lui Tarantino intotdeauna a fost un echilibru foarte delicat intre "uite ce film cool" si "uite cat de cool sunt eu". Iar dupa ce i-am vazut toate filmele si dupa toate chestiile pe care le-a spus el sau s-au spus despre el in ultimii ani si au ajuns in mod involuntar la urechile mele, vad cu totul altfel Pulp Fiction-ul lui.

Il vad ca un film jumate ok, jumate ingrozitor de enervant. Ceea ce e in ton cu balanta delicata despre care am zis, da' aici parca partea enervanta m-a afectat mai tare. Pur si simplu imi vine sa ma pis si sa ma pis serios pe filmele facute show-off care vorbesc in totalitate despre regizorul lor si deloc despre personaje. Si de fapt la vizionarea asta, incarcat cu diverse energii negative vizavi de domnu Tarantino, simteam ca ma ca ma doare-n cur de personaje, ca sunt niste simple caricaturi prin care sa-si etaleze Tarantino monstruoasa lui smecherime, minus niste scene mai serioase cum ar fi supradoza si fututul in cur, in rest parca ma uitam la Tarantino scalambaindu-se. Ceea ce nu este distractiv catusi de putin.

Prin toata pasiunea aia a lui pentru cinema si toate cunostintele lui de video store geek, Pulp Fiction, in momentul asta, fiind in deplina cunostinta de cauza in legatura cu cine e Tarantino, are pentru mine un iz mult prea show-offish, mult prea demonstrativ in "coolness-ul lui". Si ca sa ajunga la un climax, ca poate nu era de-ajuns, sa fim foarte siguri ca stim cine e Tarantino, si-a scris un rol acolo care e la fel de potrivit ca pula in ochi. Pur si simplu nu se baga acolo. Scena in care Vincent Vega si Jules dau ochii cu personajul jucat de Tarantino, in casa lui, arata fix ca un sketch Saturday Night Live. Parca e o parodie de cacat. Parca vad doi Jedi cum intra in casa la George Lucas si incep sa poarte o conversatie cu el, in timpul asta George Lucas incercand la randul lui sa joace un rol de cine stie ce pula mea Jedi Master. E pur si simplu de cacat si jenant.

Tarantino asta chiar nu poate sa faca un film fara sa flegmeze sa se pise sa se cace pe el, astfel incat sa fim 100% sigur ca e ADN-ul lui si ca el este cel care, intr-adevar a semnat filmul ala. Partial imi pare rau ca am dezvoltat asa o aversiune fata de Tarantino, ca poate filmele astea, daca as fi putut sa le separ de somitatea autoinstituita din spatele lor, poate as fi putut sa le savurez si sa ma si distrez, dar asa, pana la urma, pana la sfarsitul zilei, ma pis pe Tarantino.

Si nu ma pis cu bucurie. Ma pis cu o oaresicare deznadejde. Pentru ca e clar ca individul are talent si stie foarte bine sa faca niste lucruri, dar parca se simte obligat de o forta superioara sa se implanteze cu o obstinatie patologica in fiecare film al lui. Din punctul meu de vedere, si probabil strict din punctul meu de vedere, isi pune piedici singur. Din punctul meu de vedere, e ca si cum Leonard Cohen, in concert, ar canta un cantec si s-ar opri din cand in cand sa zica "Ba, da' pula mea, cant bine, nu?" si mai canta un pic si iar "... pula mea chiar sunt foarte bun" si tot asa. Da, Leonard Cohen, ESTI FOARTE BUN, da' canta acolo in pula mea si taci!