i don't think we're saving the world with shitty haiku

Pontypool - WOW. WOWOWOWOWOW. Fuck. Absolut, absolut spectaculos. Unul dintre motivele principale pentru care m-am abonat la Total Film si Total Filmul vine de la ea din Londra pana aici in Pantelimon, este ca printre randuri, referinte si topuri, scapa filme despre care altminteri pur si simplu nu cred c-as fi auzit. Pontypool este unul din ele. Nu stiu ce-i cu el, e facut de regizorul care inainte a facut Tracey Fragments pe care nu l-am vazut dar care a fost brevetat cu un foarte mare "Fucking fucktart movie" semn sa-l vada toata lumea. Drept care nu l-a vazut nimeni. Dar aici. Wow. Pur si simplu, where the fuck did this come from? Incepe cu o dimineata intunecata si fulguinda undeva in Canada cu tipul din imagine care vine la munca, la radio, la 6:30 dimineata. Primele 30 de minute ne baga in ritmul lent si linistit al unei dimineti urate intr-un sediu intr-un subsol al unui radio mic intr-o localitate mica canadiana. Doar ca DJ-ul si cele doua producatoare ale lui incep sa primeasca tot felul de stiri dubioase conform carora afara oamenii au inceput sa se manance unii pe altii. Cum ca afara se intampla o apocalipsa cu oameni care se blocheaza in repetarea interminabila a unor cuvinte pana cand a) mananca pe cineva sau b) le explodeaza viscerele. Totul se intampla intre cei patru pereti ai studio-ului, nu vedem nimic din ce se intampla afara, primim doar informatiile pe care le au si indivizii de pe ecran, ceea ce functioneaza perfect in a ne induce aceeasi panica pe care o simt si respectivii. Este pur si simplu o claustrofobie cinematografica perfecta. Fara bullshituri, fara adaugiri, perfect calibrat, Pontypool este impecabil tinut de la inceput pana la sfarsit. WWW.TORRENTZ.COM. ACUM!

"do we really wanna provide a genocide with elevator music?"