Richard Kelly

Pentru ca am vazut The Box la cinema acum 2 saptamani si pentru ca am vazut Donnie Darko asta seara. Mi-am dat seama ca este un regizor pe care-l admir si-l respect cu precizie. In sensul in care stiu exact ce admir si respect la el, iar asta nu mi se intampla des. La filmografia lui mamut de trei filme simt ca in ultimul timp i se acorda mai putin credit decat merita, drept care voi incerca sa-i dau putin credit.


Donnie Darko - Cand am vazut Southland Tales, al doilea film al lui Kelly, mi s-a parut spectaculoasa cantitatea inumana de informatii cu care esti bombardat in timp ce te uiti la el. Iar fenomenul asta credeam ca e propriu apocalipsei pe care si-o spunea acolo in film Kelly, dar nu, asta este stilul lui. Richard Kelly e un individ care in primul rand isi respecta foarte tare spectatorul, incepe de la un nivel si are pretentia admirabila de la omu' de pe scaun sa nu fie retardat. Iar asta mi se pare profund respectabil.

Donnie Darko incepe incet insa pana la sfarsit ai nevoie de un caiet si un pix ca sa incepi sa desenezi diagrame in tentativa de a lega firele din film. Dar asta e o iluzie. In ciuda faptului ca scenariile lui sunt scrise absolut impecabil si la o adica, la o verificare atenta, ele functioneaza, nu asta e miza. Tonele de piste si posibilitati pe care ti le ofera nu sunt menite sa culmineze intr-un punct singular apoteotic la sfarsitul caruia sa sari in sus si sa zbieri ASTA E. Din universul Donnie Darko si in general din lumile create de Kelly tu trebuie sa iei ce intelegi tu. Asta este valoarea in filmele lui, ceea ce pricepi tu. Nu exista o cheie a filmului in care sa-l descifrezi si sa te simti debarasat de presiunea unui mister nerezolvat.

Interpretarea mea, de exemplu, e ca Donnie Darko este un individ care-si vede viitorul si care are optiunea sa moara sau nu, iar el alege sa moara, pentru ca lumea in care el exista si in care el e viu devine una dezastruoasa, iar majoritatea dezastrelor sunt cauzate de el, iar el le cauzeaza pentru ca pentru a trai il asculta pe iepurasul de doi metri. Lumile lui Richard Kelly sunt intotdeauna profund impregnate de cauzalitate. Insa interpretarea mea e la fel de corecta ca cea a fetii care crede ca Donnie Darko este Iisus care moare pentru pacatele noastre, avand ca argumente figura angelica Cherita, crucea de pe scoala si alte lucruri pe care le-am uitat. Si daca asculti cu atentie nu pare ridicola nici teoria asta. De-asta Donnie Darko e considerat o capodopera pe buna dreptate, pentru ca lumea si personajele lui sunt pe atat de universale pe cat de incalcite, pe atat de accesibile pe cat schizofrenice, iar daca tu esti un mulgator de vaca poti sa rezonezi la reforma agrara pe care o vezi in film, iar daca tu esti un filosof poti sa rezonezi la existentialismul Satre-ian din filmele lui Kelly. Din asa ceva se face arta cu adevarat coplesitoare.

Southland Tales - Unul din motivele majore pentru care-l admir si respect pe Richard Kelly este consecventa lui. A facut Donnie Darko si toata lumea i-a cazut la picioare si l-a trambitat ca noul mare geniu cinematografic. Ceea ce nu a facut decat sa-i dea bugetul pentru a continua sa-si puna aceleasi idei care-l bantuie pe pelicula.

Daca la Donnie Darko poti sa incerci sa legi fire pentru linistea ta sufleteasca, la Southland Tales orice asemenea tentativa e futila si retezata din start. Pentru ca filmul chiar este la fel de haotic, volatil si impiedicat ca o apocalipsa. In continuare functionand dupa o regula suprema a cauzalitatii, Southland Tales este un sfarsit iminent al lumii.

Toate lucrurile care se intampla de la un punct incolo al istoriei filmului converg spre o foarte logica si fireasca apocalipsa, poetica si profetica. Iar din tot haosul unei lumi pe pragul colapsului si unui film care alearga sa spuna povestea acestei lumi, la sfarsit raman doar doi indivizi intr-o duba, care decid soarta umanitatii. Filmul lui Kelly imi pare ca functioneaza perfect si perfect poticnit ca o piramida cu varful in sus, moment in care totul se termina nu cu o explozie Roland Emmerichiana tot prezisa de film ("This is the way the world ends, not with a whimper but with a bang") ci tocmai cu un geamat care se ridica din tot haosul ala doar pentru a-l distruge. Pesemne ca acum tocmai am facut la fel de mult sens ca filmul, dar asta e foarte ok. Ideea e ca din societatea prabusinda etalata in fata noastra pana la urma ramane un fir mai important decat toate celelalte si anume firul uman.

The Box - Este o intersectare foarte fericita, cea dintre Richard Kelly si Richard Matheson (autorul short story-ului Button Button pe care se bazeaza The Box). Pentru ca atat in filmele lui Kelly cat si in short-urile lui Richard Matheson, in primul rand planeaza un sentiment absolut de "ceva e in neregula". Matheson iti dadea din scriitura un sentiment visceral care te avertiza ca ceva e foarte gresit si rau in toata povestea asta, iar Kelly o face din atmosfera dezolanta pe care si-o imprima in lumile create.

The Box este povestea unui cuplu care primeste o cutie cu un buton pe care daca-l apasa cineva din lume necunoscut lor va muri, iar ei vor primi 1 milion de dolari. The Box este, de asemenea, singurul film al regizorului pe care-l poti rezuma intr-o fraza. Povestea incepe de la acest moment in care ei trebuie sa ia aceasta decizie insa ajunge mult mult mai departe.

In mod amuzant, este cel mai audience-friendly film al lui Kelly (in ciuda contextului profund filozofic), in sensul in care sunt puse acolo lucruri care nu au alta menire in afara de cea de a te ajuta sa fii dispus, cinematografic vorbind, sa mergi in calatoria asta cu respectivul cuplu. Sunt bifate cu repeziciune si dezinteres scenele din care trebuie sa intelegi de ce sa nu-i urasti pe oamenii astia pentru ca au apasat butonul. Iar toate motivele si pasajele necesare formatului scenaristic sunt absolut neinteresante pentru Kelly. El se grabeste sa ajunga in domeniul care-l intereseaza, momentul in care filmul degenereaza intr-un roller coaster existentialist cu Sartre pe locul de langa tine la sfarsitul caruia nu stii daca sa apreciezi filmul sau efortul. Eu apreciez efortul indeajuns de mult cat sa-mi placa filmul si ii acord indeajuns de multa incredere lui Richard Kelly cat sa ma uit fascinat la demersurile sale de a-si satura filmele cu cat mai multe din ideile proprii.

Idei care intotdeauna sunt unele meritorii si, chiar daca esti de acord cu ele sau nu, cu siguranta sunt demne de respect macar pentru formularea lor.