stephen king si altii

Pentru ca demersurile craciunesti tocmai ce-au luat sfarsit, am gasit de cuviinta sa bag in mine cat de multe filme posibile. La lumina luminitelor de brad, bineinteles. Asadar, au fost, unul dupa altul, dupa cum urmeaza:

The Invention of Lying - Pentru ca am vrut sa debutam seara cu ceva lejer, am zis sa-i mai dam o sansa lui Ricky Gervais in filme, dupa foarte confuzul Ghost Town. Acolo el era singurul care putea sa vorbeasca cu mortii, aici e singurul care poate sa spuna minciuni. Poate din cauza circumstantelor in care se tot pune pe ecran, poate din cauza faptului ca e grasutul care a scris The Office, poate pentru ca sufera de sindromul Seinfeld/Larry David, Ricky Gervais pur si simplu nu prea are ce cauta in filme. Pare sa aiba un concept foarte relaxat in legatura cu ceea ce inseamna scenariu. Desi glumita-iisusiasca agnostica, e o comedie foarte irelevanta, pentru ca destul de golden rule, scenariu 101, daca pornesti de la un high-concept din-asta gen toti oamenii trebuie sa spuna adevarul, trebuie sa definesti foarte bine in ce parametri se intampla chestia asta. Aici faptul ca ei nu stiu sa minta se manisfesta printr-un sindrom tourette prezent in fiecare personaj. Toti se simt nevoiti sa vomite spontan tot ce gandesc. Si habar n-ai in ce masura afecteza lumea ca intreg faptul ca oamenii nu pot sa minta. Pur si simplu filmul pica absolut din start, e doar Ricky Gervais care de pe la minutu 15 cand poate sa minta si cand poate sa fie his Ricky Gervais self, se joaca pe-acolo de-a-m-pulea pana se termina filmul.

The Mist - Sunt cat se poate de oficial un foarte oficial fan Frank Darabont si Stephen King. Preferabil in combinatia asta. Darabont mi se pare ca are o regie fascinant de complementara scrierii lui Stephen King. Iar The Mist reprezinta o alta culminare a colaborarii dintre cei doi, dupa The Green Mile. Iar povestea unui orasel cuprins de o ceata dubioasa se transforma intr-un film cat se poate de epic si cat se poate de bine tinut. Darabont regizeaza lait-motivele lui King in ceea ce priveste religia si societatea pana la un final perfect pentru filmul in cauza. Call me a fucking fan.





Miller's Crossing - Filmul asta e o combinatie de Joseph Gordon-Levitt in Brick inserat in meandrele indescifrabile ale unei povesti de-a lui Guy Ritchie. Totul incastrat intr-o bula de film noir. Mi s-a parut mai degraba un efort bun decat un film bun, o demonstratie ca se poate - sau se putea acum vreo 20 de ani sa mai faci filme din-astea in conditiile propice. Si desi parea destul de aproape de a fi un film pur demonstrativ, Coenii demonstreaza la sfarsit ca totusi there's some heart or lack there of in toata povestea asta si ca totusi personajul principal isi depaseste limitarea impusa de un omagiu genului si chiar devine un personaj adevarat intr-un film adevarat. Asta este, totusi, admirabil.



The Dead Zone - Pentru ca l-am pus la luat dupa ce m-am mirobolizat la The Mist. Stephen King + David Cronenberg + Christopher Walken in anii 80. Povestea unui individ care intra in coma si iese cu abilitatea de a vedea viitorul sau trecutul sau ce se intampla sa vada. Si pe parcursul filmului m-am tot intrebat ce anume din povestile scrise de Stephen King face ca tot ce se intampla acolo sa fie atat de privibil si savurabil in ciuda tuturor neajunsurilor care se strecoara in povestea de fata, de exemplu. Si cred ca e pur si simplu naturaletea aproape perfecta cu care Stephen King creaza personaje si lumi adevarate. Family Guy (parca) faceau misto de el la un moment dat cu domnu king despre ce e urmatorul roman? Si el apuca o lampa de pe birou si inventeaza o poveste horror. Desi pesemne ca sketchul nu a vrut decat sa fie amuzant intr-un mod Family Guy-esc, este destul de spot-on. Chiar cred ca motivul pentru care filmele dupa Stephen King sunt atat de misto este ca toate personajele sunt detaliate exact indeajuns de mult cat sa creeze o lume care traieste si respira pe cont propriu. Parte din arta scenaristicii este sa redai momentele cheie din existenta personajelor tale, iar la personajele lui King ai intotdeauna senzatia ca ele exista mai departe dincolo de ce se vede pe ecran.