teenage bullshit

Tocmai am vazut un film foarte bun drept care aparent mi-e mai greu sa fac misto de filmul asta decat mi-ar fi fost in mod normal. Sunt un sensibil, dar imi voi da silinta.

Eu am obiceiul asta de a lua filme pe care nu le-as vedea niciodata intr-o sala de cinema, n-as face nici un efort in sensul asta, dar uneori, cand sunt plictisit sau intr-o stare care nu permite nici un fel de efort mental, le vad. In general sunt teen movies sau diverse filme ale caror trailere le-am vazut si m-au binedispus intr-un fel foarte nesolicitant. Majoritatea filmelor astora sunt inofensive, proaste sau decente - cum era primul film despre care am scris pe blogul asta, Accepted. Pretty Persuasion nu este unul dintre ele.

Majoritatea oamenilor incearca sa kill two birds with one stone, Chuck Norris reuseste sa kill two stones with one bird, dar filmul asta incearca sa kill two stones with two birds, ceea ce, daca te gandesti, este profund profund gresit. Aceasta scarba mica a industriei cinema americane, Evan Rachel Wood, joaca aici o pustoaica de 15 ani in conditiile in care ea avea 18 la momentul filmarilor - si diferenta intre varste e uriasa - si in conditiile in care jucase inainte in filmul Thirteen unde avea, da, 13 ani, la varsta de 16 - unde diferenta intre varste e si mai mare. Parerea mea e ca Hollywood-ul poarte cel putin juma de vina pentru modul in care se imbraca si se poarta adolescentele pre si postpubescente din ziua de azi, incluzand cele 15 kile de machiaj purtat care le vor face la 30 de ani sa arate de parca-s moarte. Adica toata chestia asta e pur si simplu trista, iar Evan Rachel Wood merita o foarte mare muie. Dar mergand mai departe.

Voi incerca sa explic treaba cu pietrele si pasarile. Filmul asta incearca sa fie un soi de Napoleon Dynamite cu fete fara valori morale, sa zicem, da' nu are curajul sa se bage cu totul in chestia asta, drept care-si lasa o portita de iesire in fiecare situatie. E, indecizia asta face ca dialogurile la modul asta, care-s oricum riscante, sa rateze din cand in cand, ceea ce e destul cat sa futa tot restul dialogurilor. Deci din punctul asta de vedere, filmul e un mare rateu. Apoi, personajul care corespunde tipului mic si mexican sau ce ma-sa era din Napoleon Dynamite - si nu mai stiu pentru ca mi se pare un film absolut infect si nu am facut nici cel mai mic efort sa tin minte chestii din-astea triviale din el - e o araba mica si foarte inocenta care nu stie ca exista pe lumea asta homosexuali sau sex anal. Dar daca in Napoleon Dynamite ignoranta tipului aluia mic pretindea sa fie amuzanta, araboaica de aici e pur si simplu proasta - si nu la un mod catusi de putin amuzant. Deci si din punctul asta de vedere, filmul e, iar, un rateu.

Pe la jumatatea filmului, regizorul s-a decis sa faca un artificiu narativ (deosebit de redundant) si sa sara cu doua luni inainte in timp pentru ca apoi, la sfarsit, sa se intoarca. Singura explicatie pentru chestia asta pe care am putut s-o gasesc eu e ca tipul era prea incompetent ca sa construiasca un arc narativ, pentru ca povestea, luata cronologic, e liniara si simpla, drept care, probabil, domnu' observandu-si propria incompetenta a cautat un mod de a se salva si a reusit sa futa filmul si mai tare. Si si din punctul asta de vedere filmul e un mare rateu.

Acum, tarfa aia mica si nenorocita pe numele ei Evan Rachel Wood nu e nici o milionime din tipa seducatoare care ar trebui sa fie pe ecran, e o scarna mica si urata care ar trebui aneantizata instant cu un aparat electrocasnic preferabil. Si filmul, pe langa faptu ca incearca sa ne-o vanda ca pe un soi de femme fatale, la sfarsit ne arata si ca ea era de fapt agentul punitiv in aceasta gloata de oameni prosti care si-o meritau pentru ca erau atat de prosti. Muie si siktir.

Am tot scris alea cu "din punctul asta de vedere filmul e un rateu" ca aveam impresia ca am ceva bun de spus despre filmul asta. Ei bine, se pare ca n-am. Nimic care ar putea sa salveze filmul, oricum, dar e un James Woods monumental aici care e un soi de Robert De Niro jucand personaju lui Oliver Platt din Huff. Si e o scena senzationala pe la inceputurile filmului la masa cand el are un monolog genial, dar dupa aia se arunca cu atat noroi peste tot ca uiti.

Teen movie-urile astea pe care le vad in regimul asta de cele mai multe ori ma relaxeaza, uneori ma amuza, rareori ma surprind, niciodata, insa, nu am gasit unul care sa ma enerveze si sa ma scarbeasca in halul asta ca rahatul asta pre(ten)tios.

Voiam sa scriu aici si de celalalt film da' o sa fac alt post ca nu vreau sa fie in vecinatatea astuia. Si de fapt nici n-o sa-l pun la labelul de filme, o sa-i fac un label propriu potrivit pentru micul jeg care e.